Ca în Matrix: Keanu Reeves a „dispărut” ca și cum nu ar fi existat niciodată, din internetul celei mai populate țări

28.03.2022
Ca în Matrix: Keanu Reeves a „dispărut” ca și cum nu ar fi existat niciodată, din internetul celei mai populate țări

Dacă în lumea reală poți fi făcut „să dispari” de un asasin profesionist, pe internetul cenzurat de guvernele autoritare poți fi „asasinat” ca și cum nici măcar nu te-ai fi născut. Căutând pe internet după Keanu Reeves, ar părea că faimosul actor american nu a existat niciodată, în această parte a lumii.

Într-o veritabilă demonstrație de forță, autoritățile din China l-au făcut efectiv să dispară pe Keanu Reeves, împreună cu toate filmele și realizările sale. La o simplă căutare după numele actorului obținem zero rezultate. Mai departe, căutarea oricărei referințe despre acesta pe site-urile chinezești pare misiune imposibilă, ca și cum am fi cu toții conectați la universul simulat în filmul care i-a adus faima, iar „proprietarii” realității pe care o cunoaștem cu toții au decis dintr-o dată să șteargă orice referință despre acesta.

Totul pornește de la presupusul răspuns oferit de Keanu Reeves, privind participarea la un concert virtual planificat pentru data de 3 martie de Tibet House US, o organizație non-profit din afara Chinei, constituită la solicitarea lui Dali Lama cu scopul protejării valorilor Tibetane: tradiții, filozofie, știință a minții, artă și cultură.

În mod clar, nu e nevoie de prea multă imaginație pentru a înțelege că puterea de la Beijing va combate orice organizație care sfidează narativul oficial al Partidului Comunist Chinez. Nici perspectiva accesului controlat și restricționat la internet nu reprezintă ceva nou. Însă capacitatea regimului comunist de a face pe oricine să dispară din „memoria” colectivă a internetului chinezesc, chiar și cineva atât de faimos precum Keanu Reeves, reprezintă un mare semnal de alarmă pentru restul omenirii. Până la urmă, dacă un regim autoritar are atâta putere încât poate „șterge din existență” până și o vedetă de la Hollywood, atunci, ce altceva poate face în privința manipulării opiniei publice și falsificarea realității, astfel încât orice persoană sau chiar altă națiune devine inamicul public urât de toată lumea, justificând acțiunile sau intențiile regimului respectiv.

La un nivel mult mai rudimentar, cu televiziuni de propagandă „conectate” la mințile unor telespectatorii de vârstă înaintată și privați de acces la alte surse de informare, vedem deja un fenomen similar manifestat în Rusia.

Revenind la China, platformele Tencent și iQiyi au îndepărtat de pe platformele de streaming 19 dintre cele mai cunoscute filme în care apare Keanu Reeves. Deși, încă este posibil să descoperi unele referințe despre Keanu Reeves în căutările pe WeChat, este puțin probabil ca link-urile incluse în rezultate să mai fie valide.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult