Cele mai importante evenimente ale anului, cap de listă Windows 7

08.12.2009
Cele mai importante evenimente ale anului, cap de listă Windows 7

2009 a fost un an agitat. În sensul bun. Am avut parte de multe
evenimente importante şi lansări sau anunţuri care vor avea un
impact major în viitorul apropiat. Am avut parte de sisteme de
operare noi, de motoare de căutare noi sau relansate, de ofensive
hei-rupiste împotriva pirateriei şi de multe controverse.

Dacă n-ar fi fost criza poate ar fi fost şi mai bine. Poate
IT-ul ar fi avansat şi mai mult, poate am fi asistat la şi mai
multe lansări de tehnologii noi. Poate companiile mari ar fi fost
mai preocupate de avansul tehnologic decât de conservarea
lichidităţilor. Poate. Poate nu.

Cu toată criza care a muşcat adânc din IT în mod special, şi din
noi toţi în general, au fost destule evenimente importante în
cursul anului pe care cu bucurie şi speranţă ne grăbim să-l dăm
uitării.

Windows 7

Lansarea unei versiuni noi de Windows este oricând un eveniment
important pentru IT. Este important pentru utilizatorii
care vor ceva mai bun
şi esenţial pentru producătorii care
speră la o creştere masivă a vânzărilor. Windows 7 a reprezentat un eveniment cu atât mai
important, cu cât a venit după Vista.

Windows 7

Nu mai vreau şi nu mai pot să revin la supra-saturatele
controverse Vista consta XP, contra Windows 7, contra fanilor Mac
OS X, contra utilizatorilor de Linux, contra vântului de la răsărit
şi a femeilor de serviciu de la parter. Windows 7 este o versiune
nouă care, ca orice upgrade, aduce un anumit număr de îmbunătăţiri.
Nu te obligă nimeni să treci la el. Te documentezi, te gândeşti
dacă noutăţile îţi sunt folositoare şi iei hotărârea de a trece la
cel mai nou Windows sau de a rămâne la epoca de piatră. E
simplu.

Lansarea lui Windows 7 este, aşadar, cel mai important
eveniment al acestui an
.

Google Android

Cum telefoanele mobile devin din ce în ce mai inteligente şi
depăşesc ca număr calculatoarele, piaţa sistemelor de operare
pentru terminalele mobile este una foarte atractivă pentru
producători. Google Android a fost lansat în 2008, dar
impactul său a început să se facă simţit mai bine anul
acesta
.

Google Andoird

Alături de iPhone, Google Android are un mare merit pentru
efervescenţa de pe piaţa telefoanelor mobile. De asemenea, cele
două terminale au un important rol în avansul pe care l-a făcut în
ultimul an internetul mobil.

Chrome OS

Anul acesta a fost anunţat Chrome OS, sistemul de operare al
celor de la Google. Anunţul în sine este un eveniment important,
chiar dacă sistemul propriu-zis va fi lansat abia la anul. Este
important pentru că va produce unele modificări pe piaţa sistemelor
de operare. Deja, sistemul de operare Microsoft similar lui Chrome
OS este programat pentru lansare în luna ianuarie.

Chrome OS ar putea reprezenta noua generaţie a
sistemelor de operare
. Rămâne de văzut. La fel de uşor ar
putea fi un eşec total.

Bing

După mai multe tentative eşuate de a concura la modul serios cu
Google, Microsoft şi-a relansat anul acesta motorul de căutare sub
numele Bing. Personal, nu-mi place deloc numele ales dar se pare că
Bing se bucură de un oarecare succes. Mai mare cel puţin decât
Live.

Apariţia lui este importantă pentru simplu fapt că
înseamnă concurenţă
pe piaţa motoarelor de căutare. Sigur,
Google e minunat, superb şi extraordinar dar are nevoie de
concurenţă. Cu cât Bing se va dovedi un concurent mai serios, cu
atât va grăbi procesul de avansare tehnologică a lui Google. Oricum
ar fi, noi, utilizatorii, nu avem decât de câştigat.

Bing

Lupta antipiraterie

Este mult spus luptă anti piraterie. De fapt, este un
heirupism al unor oameni care nu ştiu sau nu sunt capabili să
adopte un model nou de business
şi încearcă să-şi impună
punctul de vedere prin forţa de coerciţie al unor instituţii uşor
coruptibile. Acest heirupism s-a făcut simţit la nivel mondial.

A început cu Pirate Bay. S-a propagat imediat în România. Şi s-a
încheiat, deocamdată, cu Mininova. Rămâne de văzut dacă va continua
la fel şi anul viitor sau a fost doar o furie de moment ca pe
vremea lui Napster.

Okidoki

E greu să alegi un eveniment important în zona mioritică când
vine vorba de tehnologie şi Internet. Oricâte minţi luminate ne-am
lăuda că avem, încă ne mişcăm fără talent şi fără convingere.
Totuşi, dacă e să aleg un eveniment din lumea a treia a
Internetului numită România, aş alege lansarea noii versiuni a
motorul de căutare Okidoki.

Nu e Google, ştiu. Nu e nici măcar Bing. Dar e un motor de
căutare românesc şi avem nevoie de un motor care să ne
ofere informaţii locale
. Avem nevoie de un motor de
căutare care să facă măcar exact ceea ce face Google, dar pentru
.ro.

Ce aşteptăm de la 2010? Aşteptăm un asalt al Android-ului.
Aşteptăm Chrome OS cu mare interes, să vedem ce este de capul lui.
Şi mai aşteptăm să vedem ce le mai trece prin cap vajnicilor
luptători împotriva pirateriei. O să fie distractiv.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News