Cunoşti ecuaţia copil-internet? Cum o tratezi?

04.02.2010
Cunoşti ecuaţia copil-internet? Cum o tratezi?
Messenger, IRC, bloguri si retele de socializare

"Mess-ul" (de la ‘instant messaging’) se referă la mesaje trimise de la un computer la altul sau la mai multe. Spre deosebire de email, odată transmis un mesaj, din orice colţ al Pământului, ajunge pe monitorul destinatarului intantaneu. Mess-ul funcţionează şi pe telefoane mobile cu acces la net. Mesageria instant se poate utiliza oricând, de oriunde, cu condiţia existenţei unei conexiuni la Internet. Cele mai multe servicii de acest fel sunt gratuite şi permit, pe lângă text, comunicare prin voce şi video (webcam). Copiii învaţă cam pe "mess" să scrie foarte repede pe tastatura de calculator, ceea ce e un mare avantaj. Un alt avantaj este cel al socializării.

Dezavantajele? Socializarea treptat se poate rezuma la spaţiul virtual. Unii uită să mai iasă din casă pentru a face nişte mişcare, benefică de altfel sănătăţii fizice şi mintale (cele două se autocompletează). Unii copii pot fi distraşi de la învăţătură sau pot fi abordaţi de necunoscuţi cu imprevizibile intenţii. Dar de obicei, de ID-ul (adresa, mai pe inţeles) copilului se face rost în urma unor conversaţii pe canale de chat de de tip IRC sau de pe site-uri de socializare (gen hi5.com). Personal, folosesc popularul Yahoo Messenger pe post de "telefon fix", exlusiv pentru comunicarea cu prieteni / amici şi nu accept în lista de contacte necunoscuţi.

Chat pe IRC
IRC-ul (Internet Relay Chat) este o modalitate mai veche de comunicare. Mulţi spun MIRC in loc de IRC, după numele celui mai popular program pentru comunicare de tip IRC. Permite la fel ca şi "messengerul", discuţii în timp real, însă se deosebeşte prin felul cum internautul intră în contact cu lumea. Dacă pe mess, utilizatorul are o listă de prieteni formată în timp, la care adaugă alte contacte doar dacă doreşte asta, pe IRC există "spaţii de discuţie" cu zeci/sute de utilizatori, organizate pe domenii de interes; oricine e online pe un anume canal de chat este vizibil celorlaţi aflaţi pe respectivul canal. Lumea nu se cunoaşte din start, intră în discuţii destul de uşor, de obicei pe o anume temă. Avem canale IRC dedicate fotbalului, jocurilor video, locuitorilor dintr-un oraş, pasionaţilor de software etc. Multe "cafenele" de acestea virtuale se rezumă practic la gasirea de parteneri pentru sex.

Un puşti care din curiozitate intră pentru prima data este prins în capcana aparenţelor: de obicei pe IRC toţi utilizatorii se consideră frumoşi, cei de 40 de ani au doar 20, femeia poate fi de fapt barbat. La pubertate  copilul este tentat să cunoască asemenea specimene ‘pe viu’, iar în caz că se şi întâmplă asta, există risc de mic şoc psihic, ‘contacte’ cu eventuale repercusiuni negative (boli, sarcini neprevăzute), violenţă fizică. Din lipsa unui hobby, sunt mulţi cei care intră doar ca să facă impresie prin limbajul afişat în ideea că atrage atenţia celorlalţi utilizatori, simţindu-se prin urmare deosebiţi.

Este o excelentă pierdere de vreme în dauna activităţilor şcolare sau a sănătăţii. Cunosc un puşti care nu mai vede bine la peste 2 metri distanţă – stă până la 5 noaptea în faţa computerului (chat, counter strike), este evident extenuat şi lipsit de chef de şcoală pentru a mai participa la ore, plus că a devenit un chin pentru familia sa. Este şi repetent, mai puţin pe foaie (banii asigură notele de trecere).

Utilizatorii români utilizează des în comunicarea online coduri / abrevieri de genul: tz = ţ / sh = ş / k = ok / pls = please (te rog) / cmf = ce mai faci? / bn = bine / sal = salut / cmz = ce mai zici? / lol sau lolz = laughing out loud (a râde in hohote), brb = be right back (revin imediat), dnd = do not disturb (nu mă deranja), omg = oh my god (oh doamne!), tnx = thanks (mulţumesc), nb = noapte bună. "sms" se referă mai degrabă la uzualul "să mă s**i", decât la "trimite-mi un mesaj pe telefon".

Site-urile web (la general)

Sunt pagini electronice, mai pe inteles un fel de ziar sau revistă sau "catalog de prezentare", dar nu pe hârtie ci pe monitor, care se poate actualiza graţie internetului, instant, iar vizitatorii au posibilitatea de a comenta informatiile în timp real. Site-urile web nu se rezumă la conceptul de "ziar electronic", pot fi şi un "loc" de joacă online, de vizionat TV (vezi realitatea.net) sau clipuri video (Youtube.com, Trilulilu.ro etc.), de descărcat filme, de conversat pe anumite teme (forumuri de discutii).

Partea proastă e că mai mult de jumătate de internetul ăsta e bolnav, încărcat cu filme, clipuri sau poze "hard core". Părinţii mai puţin sau deloc familiarizaţi cu netul ar trebui să priceapă că nu mă refer la "conţinut pentru adulţi" de tip clasic, disponibil şi pe monitor, ci la ceva ce nu se dă după ora 12 noaptea pe TV ci e disponibil continuu; nici nu-i vorba despre simple atingeri şi lingeri şi introduceri cenzurate ci despre orgii, masochism/sadism, animale la dispoziţia stăpânului, mai ceva decât v-aţi putea imagina într-un film cu Gigi ciobanul şi turma sa de oi.

Siturile porno sunt periculoase pentru copii prin incredibil de şocantul conţinut şi nu numai că dau dependenţă (îmi cer scuze, dar citisem pe undeva niste statistici monstruase în acest sens), dar desensibilizează încă de la vârste fragede copilul în ceea ce priveşte relaţiile ulterioare, în plus îi dublează debusolarea caracteristică pubertăţii.

Deşi la micile genii de azi nu se prea pune problema vreunui consum de bani pentru vizionarea filmelor de gen, pentru că se găsesc la greu pe site-uri specializate pe porn (similare ca funcţionare cu Youtube.com) care apar la o simplă cautare pe google, se poate pune problema prostituţiei virtuale pentru câştig de bani.  Deşi sunt ateu, am principii, iar unul dintre ele este că prostituţia a fost cea mai veche meserie, dar n-are ce căuta (cel puţin cea infantilă) într-o societată sănătoasă şi evoluată. Iar România abundă de tineri care pentru "o viaţă mai bună" aleg să se dezbrace în faţa unei camere web, în faţa a mii de "spectatori" din întreaga lume, mirajul fiind sumele de ordinul sutelor sau miilor de dolari ce se pot face rapid. Webul mai dispune de o componentă negativă: siturile de jocuri de noroc. Sunt foarte populare în SUA, unde generează venituri anuale de ordinul miliardelor de dolari; cât priveşte România, n-am sesizat vreun intereses deosebit.

Site-urile de socializare
Sunt situri web pe care oricine îşi poate creea o pagină virtuală pe care s-o alimenteze cu pozele sale, cu filmuleţe, cu gândurile sale, cu detalii personale (varstă, adresă, pasiuni, ID de mess etc.). Pot fi vizitate, în principiu, de oricine din lume. Cu ajutorul informaţiilor prezentate acolo vizitatorii pot contacta deţinătorul profilului. Copiiilor le place, pot să-şi facă publicitate, gratis. Sunt o modalitate de legare de prietenii concretizabile şi în spaţiul real, doar că e greu de spus dacă cu potenţiali prieteni sau cu jeguri umane. În general, site-urile de socializare creează prietenii superficiale. Facebook, hi5.com, hug.ro, neogen.ro sunt câteva exemple.

Tinerii români sunt printre cei mai aprigi (din lume!!!) utilizatori ai unor asemenea situri. Micile vedete autohtone, de 13 – 18 ani, îşi pun des poze deocheate care ar putea aduce la infarct un părinte mai grijuliu. Fetele suferă de supraîncălzire şi îşi prezintă noile sutiene ori chiloţeii tip şnur. Băieţii fie fac pe durii fie pe "ultrasensibilii" (în ipostaze penibile de efeminaţi), eventual pompează puternic sânge ca să se vadă că dispun de forme. Cele mai minunate exemple se pot vizualiza pe situri miştocare precum cocalari.com.

retele de socializare

Blogurile
Vechile jurnale pe care părinţii le ţineau în caiete dictando s-au mutat pe internet. Deşi netul e un mediu aparent necenzurat, blogurile sunt poate cele mai cenzurate forme de exprimare la persoana I. Puţini scriu ceea ce simt sau au păţit: 1) ca să nu cadă în penibil, 2) pentru că blogul este privit de o vreme ca o sursă de câştig bănesc prin publicitate, iar conţinutul lor devine unul ziaristic, bazat pe publicarea de informaţie generatoare de vizitatori. Blogul nu e o pasiune exclusivă a celor ce au depăşit vârsta de 18 ani. Ci şi una a copiiilor. Dezavantaje: copiii blogeri au tendinta de a dezvălui detalii mult prea personale.

Avantaje: de mici, pot deveni mari jurnalişti şi unii reuşesc să-şi desăvârşească stilul de scris, anumite concepţii de viaţă pentru că prin blogging îşi pun creierul la gimnastică. Un copil blogger, tind să cred, ar trebui să vă deranjeze mai puţin (dar citiţi-l cu drag), ba mai mult să vă mulţumească pe deplin hobby-ul său. Mai scapă şi odrasla câte-un penis în însemnările sale, dar nu-i aşa grav (e normal, e o consecinţă a lumiii complicate şi deseori nedreaptă în care muncim cu drag). Uneori micul scriitor online face şi-un ban, mai mare decât alocaţia de la Tăriceanu pe un an. Un interviu degajat, pe mess, cu "mihaik93.blogspot.com", un baiat de 15 ani din Baia Mare, la capătul acestui material :-).

Cum ar trebui sa se implice un parinte?

Cum te implici ca părinte în relaţia negativă copil-internet?
Spuneam mai adineaori că nu mi se pare corect să îngrădeşti un copil. Prin urmare nici n-o să-i tai accesul la net (unii sunt capabili să fugă de-acasă, alţii să consume banii pe Internet Cafe). Îngrădindu-l: îl consideri prost, limitat, animal, ratat, incapabil şi uiţi că şi tu ai fost copil. La urma urmei un copil e un om mai inocent, lipsit de experienţă, dar şi un curios, un mic rebel. Totuşi, nu mi se pare normal nici să-i permiţi totul sau mai bine spus, să-l laşi să funcţioneze de capul… anturajului ori a stimulilor externi.

Şi aici intervine educaţia, educaţie ce nu se poate rezuma la banalitatea "salută-ţi vecinii, să nu zică că suntem neam prost". Şi ca să ştii s-o faci educaţia asta coerent, ca părinte trebuie, zic eu, să te autoeduci continuu. Istericalele, stresul autogenerat şi propria-ţi lipsă de cunoaştere nu fac decât să-ţi rateze şansele de impunere sănătoasă. Şi, revenind la net. Fii sigur că Andreiuţ sau Măriuca n-o să-ţi detalieze "traseul zilnic" pe net, aşa că previziunea e o componentă necesară. Şi dacă eşti prevăzător nu te-apuci să-i spui scurt că nu-i bine să se întâlnească cu necunoscuta Y întâlnită pe Yahoo Messenger, ci îi dai detalii despre ce se poate întâmpla. Nu-l bloca, da-i informaţie rumegabilă.

Dacă-i la vârsta pubertăţii nu te sfii să-i explici despre boli venerice, despre faptul că e bine să fii sociabil, să zâmbeşti, dar cum "viaţa e curbă" oricând o poate întâlni pe Ileana Cosânzeana cea cu scurgeri vaginale de la diverşi Feţi Frumoşi. Explică-i să nu se lase influenţat de vorbe dintre cele mai înduioşătoare recepţionate online ori offline. Cele mai frumoase vorbe sunt materie primă pentru politică respectiv, exagerări ieftine şi dubioase (în opinia mea ridicolă) în cazul relaţiilor, fie şi potenţiale. Ca părinţi trebuie să fiţi aşi în domeniul comunicării cu sângele vostru mai tânăr, altfel pierdeţi vremea.

Pentru că aţi trecut prin viaţă, aveţi o oarecare experienţă. Chiar dacă pe vremea voastră internetul nici nu exista, nu trebuie să vă fie greu să faceţi conexiuni cu păţaniile voastre din trecut. Faptul că veţi fi deschişi şi sinceri, nu are decât să vă apropie de odraslă: "da am cunoscut şi eu un tip la varsta ta si credeam că-i cel mai … pentru că m-am lăsat influenţată de chipul lui. Dar am păţit…. Abia apoi l-am cunoscut pe nebunul ăsta de taică-tau care întradevăr….".

copiii si internetul

O altă soluţie ar fi să apelaţi la cineva de încredere şi de varstă apropiată de copil. De pildă la verişorul (verisoara) X de 18 ani cu oareşce înţelepciune şi abilitate de comunicare pentru a explica unele chestiuni unui copil de 10-15 ani. Este altfel receptat.

Acasă se poate acţiona şi cu ajutorul tehnlologiei: firewall-ul, aplicaţiile de control parental. Adică există anumite programe (dacă nu te pricepi, apelezi la specialist), cu o bogată bază de date, actualizabilă constant, capabile să pună o barieră între ceea ce poate fi accesibil sau nu de pe internet pe un anume computer. Un asemenea program poate bloca site-uri dintre cele considerate pornografice ori nerecomandate minorilor. Unele zice-se că ar împiedica şi dezvăluirea de informaţii personale. Cum nimic nu-i perfect, nu te poţi 100% baza pe ele.

Aplicaţiile de tip "parental control" permit "spionarea" conversaţiilor, a site-urilor accesate de utilizator  pe lângă blocarea siturilor indezirabile. Dar dacă puştiul vostru "e mai deştept decât al lor", tot degeaba. Până la urmă, ceea ce contează maxim, este "sădirea valorilor sănătoase" în copil. Că de ars se arde  oricine odată în viaţă, contează să nu bage mâna în foc şi după.

O discutie pe messenger

Şi în sfârşit, pentru părinţii care nu prea au habar, cum arata un chat pe mess? Iată-ne, eu plus blogerul Mihai de 15 ani din Baia Mare (mihaik93.blogspot.com) intr-un mini-interviu. Nu l-am cunoscut pe viu, îl ştiu însă de câteva luni, după ce i-am reperat respectabilul blog.

mihaik93.blogspot.com

Eu: sal
Mihai: salut
Eu: cf?
Mihai: bine fac
Eu: cati ani ai?
Mihai: 15
Eu: in ce clasa esti?
Mihai: a 8 a
Eu: la 15 ani?
Mihai: dea… ma dat mama mai tarziu la scoala
Eu: nu te simti prost intre piticii aia de 14?
Mihai: nu
Mihai: ma simt chiar destept 😀
Mihai: si mare
Eu: ai blog, de cat timp?
Mihai: din 16 Martie
Eu: de ce l-ai facut?
Mihai: l-am facut din lipsa de ocupatie
Mihai: apoi cu timpul a inceput sa-mi placa
Mihai: si de atunci tot scriu
Eu: sau lipsa de prieteni?
Mihai: nu duc lipsa de prieteni
Mihai: am foarte multi, de toate varstele
Mihai: doar ca blogul a devenit un hobby sau mai bine zis un drog
Eu: de aia iei note tot mai mici la scoala?
Mihai: asta face parte din interviu ?
Eu: hai mai, raspunde, nu tre sa fii solemn
Mihai: nu iau note mici
Mihai: sunt bune ma mentin la media anuala peste 9,20
Eu: nasol :-))
Mihai: non-stop am inceput cu medii mari din clasa a 5 a si apoi am tot scazut
Eu: tot ma complexezi, eu aveam vreo 8 media prin cls 8
Mihai: haha
Mihai: sunt mai bun, sunt mai inteligent
Mihai: ţâc ţâc
Eu: parerea ta de copil 🙂
Mihai: da… e de matur
Eu: cate articole scrii pe zi?
Mihai: 6-7,  depinde de inspiratie
Eu: cum ai inceput, ce scriai pe-atunci?
Mihai: scriam stiri, recunosc nu cu Copy-Paste
Mihai: ca auzisem ca nu e frumos… dar scriam apoi dupa 1 luna…
Mihai: am inceput sa scriu articole personale
Mihai: nu luam de acolo si puneam pe blog, luam ideea
Eu: ti-ai schimbat stilul de scris, de a gandi de cand scrii pe blog?
Mihai: oarecum
Eu: decand evident citesti si blogu’ meu
Mihai: nu doar scriind, citindui si pe altii
Eu: pe mine 🙂
Mihai: si tu faci parte din aia pe care-i citesc
Mihai: ”fericeste-te”
Eu: asa bou mic, castigi bani de pe blog, de cand, si cat?
Mihai: castig, nu prea mult, dar castig
Mihai: depinde de vizitatori
Mihai: nu vreau sa fac avere din blog
Eu: zi o medie lunara, doar nu esti politician sa te temi de dat explicatii
Mihai: depinde, nu pot sa spun
Mihai: nu urmaresc saptamanal
Eu: hai ma, ti-au intrat ceva bani pana acum, cat?
Mihai: da mi-au intrat vreo 200 si ceva de $
Mihai: pai de cand am blogul am facut aproape 300 $
Eu: e mai ok decat toate alocatiile de la Tariceanu pe anul asta
Mihai: se poate spune, ne-au marit-o cu 2 lei
Eu: ce ti-ai cumparat de banii astia?
Mihai: nu mi-am cumparat nimic
Eu: esti strangator?
Mihai: vreau sa cumpar ceva mai valoros si sa spun ca e cumparat din banii mei
Eu: iesi mai putin din casa de cand ai blog?
Mihai: nu, ies cu prietenii prin oras prin weekend-uri cu bmx-ul prin padure
Eu: ce pasiuni mai ai?
Mihai: pasiuni ? pai…
Mihai: calculatorul, blogul, fotografia si downhill-ul
Mihai: +drumetiile prin padure sau alte locatii prin natura
Eu: da, imi plac fotografiile tale, esti un profi
Mihai: haha profesionist
Mihai: cu un canon de ala ?  :))
Eu: nu conteaza aparatul ci operatorul
Mihai: un Nikon D90 si-s profesionist
Eu: ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
Mihai: probabil mic
Mihai: dar si posibil sa ma fac mai mare
Eu: genial, eu m-am facut deja mic, esti in avantaj, ai de la cine invata
Mihai: dadada
Mihai: "MODELULE"
Eu: bine, merci de interviu si n-ai pentru ce
Mihai: ceau

Statistici si generalitati

Îmi place să mă laud. Pentru că am cu ce sau pentru că mă laudă
alţii. Uneori. De pildă, acum mă laud cu faptul că deşi sunt un
deja înţelept, moş şi bătrân potrivit buletinului, am o moacă de
puştan. Cel puţin până nu mă stresează treburile cotidiene, berea
ori ţigările – inevitabile alimente dăunătoare ce-mi curg prin
stomac printr-un gest reflex si nefericit. Nu mă laud aiurea ci
pentru a ajunge odată la esenţa acestui articol. Copiii şi
Internetul
se cuplează într-o ecuaţie relativ bine
cunoscută pentru mine. Mi-e foarte uşor să le pătrund pe sub piele
în calitate de „psiholog”, plus că mai ştiu şi cum se apasă bumbii
computerului. Ca părinţi, slabe vă sunt şansele să aflaţi că mai
toţi băieţii de 12-15 ani dotaţi cu PC tastează
www.redtube sau pornhub punct com
(nu zic din start că-i bine ori rău, că n-am dreptul ăsta
filosofic; dau cu opinia mai încolo). Aflu asemenea detalii fără să
vreau neapărat, pentru că ştiu să fiu prietenos cu oricine –
indiferent de vârstă – şi pentru că cei mai mici mă confundă vizual
cu unul de-al lor.

Acu’ vreo lună îmi bate-n uşă un cuplu de Martori ai lui Iehova.
„Bună ziua, aici stă un băiat, Adrian de 15 ani?” (au mai dat odată
peste mine când eram bărbierit fresh şi m-au ţinut minte după ce
le-am spus că îi pot convinge s-o lase mai moale cu credinţa, în
favoarea cercetării). „Sunteţi de la SRI?” – i-am luat în glumă,
„De unde mă cunoaşteţi?”. Ei bine, lăsând la o parte detaliile, am
primit o revistuţă de aceea pe care ortodocşii şi catolicii o
primesc cu drag ca s-o folosească la împachetat diverse cele ori
mai grav ca înlocuitor de hârtie igienică în perioade de criză
economică. M-am cuplat imediat de pliantul
Treziţi-vă„, având ca titlu principal,
Internetul. Ştiţi să vă protejaţi copilul?„.

Cele câteva pagini dedicate acestui titlu sunt frumos scrise
(slavă domnului, fără multe conexiuni
biblice
) şi destul de bine închegate ca informaţie oferită
părinţilor de tot soiul. Adică şi pentru cei care au cumpărat un
computer ori un telefon pentru copil, fără ca aceşti părinţi să
ştie prea multe despre manevrarea respectivelor unelte hi-tech. Cu
riscul de a se arunca cu pietre spre mine, poate ăl mai păcătos om
în viaţă, o să copiez (aproximativ) conceptele expuse, dar o să le
expun în jalnica mea manieră, completez cu antecedentele mele
într-ale tastatului, cu ideile mele de mare psiholog
auto-revendicat şi cu informaţiile mele de spion.

„La orice oră, milioane de tineri navighează pe internet
acasă, la şcoală sau la prieteni. Cu un telefon mobil sau cu un alt
aparat portabil, pot intra pe net de oriunde s-ar afla. Dacă eşti
părinte, te confrunţi cu o problemă serioasă: copilul tău se
descurcă mai bine decât tine pe net şi poate că nici nu-ţi dă prea
multe detalii despre cum îl foloseşte”
. Corect? În mare,
aşa e, să recunoaştem.

Articolul publicat în Treziţi-vă pune apoi întrebarea
dacă asta ar trebui să te îngrijoreze sau nu, pe tine – părintele.
„Categoric”. Sunt de acord, dar asta nu înseamnă să te transformi
în „Big Brother”. Zic că nu trebuie să-i verifici corespondenţa
privată (o să te sperii oricum de limbaj şi subiecte abordate; o
poţi face odată, dar NU într-o continuă supravegheere) ci mai
degrabă să înţelegi faptul că trebuie să-i acorzi copilului tău o
anumită atenţie, educându-l, explicându-i ce-i bine ori rău, în
avantajul său. Fireşte, explicând coerent, justificând, nu dictând
„legi” la care odrasla ar fi obligat-automat să se conformeze – o
vei face şi mai dispusă să încerce experienţe cu potenţial
dăunător.

Statistici şi info
interesante:

  • În SUA, 93% dintre tinerii
    între 12 şi 17 ani folosesc Internetul. 90% dintre tinerii intre 8
    si 16 ani recunosc că au dat peste materiale pornografice pe
    net.
  • „Părinţii pot considera că
    o cameră web îl ajută pe copil să comunice uşor şi ieftin cu rudele
    sau prietenii. Pentru un pedofil însă, ea este o fereastră deschisă
    spre dormitorul copilului” (Robert S. Mueller, Director
    FBI)
  • În Canada, aproape
    jumătate dintre tinerii care au telefoane mobile le pot folosi
    pentru a accesa internetul.
  • În India, numărul
    utilizatorilor de net a crescut brusc: până la 54 %, doar într-un
    an! Mulţi dintre aceştia sunt tineri.
  • În Marea Britanie, 57%
    dintre tinerii între 9 şi 19 ani care folosesc săptămânal
    internetul au dat peste materiale pornografice. Însă doar 16% intre
    părinţi cred despre copiii lor că au văzut astfel de
    materiale”.
  • Experţii susţin că
    aproximativ 750 de mii de pedofili sunt pe net în fiecare zi,
    bântuind chat-urile sau site-urile matrimoniale.

(Sursa: Treziţi-vă –
octombrie 2008)

Ce cred şi ce nu ştiu părinţii?
„Până nu demult se credea că e deajuns să ţii
calculatorul într-un loc unde se circulă ca să-ţi
ţii copilul în siguranţă, să nu ajungă să vadă latura întunecată a
lumii virtuale„.Partea întunecată face referire la
situri pornografice, la cele care incită la
violenţă ori prezintă scene de cruzime incredibilă, la conversaţii
pe chat cu necunoscuţi care-i provoacă pe copii la întâlniri,
terminabile nefast.

Modalităţile de informare/comunicare pe
Internet

Ca să înţelegeţi cum poate fi afectat negativ via net un minor, cum
se pot propaga şi cu ce risc conversaţiile copil –
internaut X, voi descrie căile: email,
chat instant, situri web
(bloguri, reţele de socializare).

Email-ul este un mijloc deja bătrân de
comunicare, similar poştei clasice, în care „scrisorile” trimise de
la un computer (prin intermediul internetului)
ajung imediat la destinatar – oriunde s-ar afla, iar preţul
expedierii este de obicei zero. Cum preţul e aşa mic, iar
tehnologia permite expedierea simultană a unui mesaj către milioane
de utilizatori, orice copil poate primi mesaje
nesolicitate
(numite spam): trimitere
spre situri pornografice, aparent serioase care cer imperativ date
personale, în genul pliantelor publicitare s.a.m.d. Uneori mesajele
conţin viruşi capabili să compromită datele
personale ori să le distrugă pe cele aflate în computer. Prin
urmare, e bine să le spuneţi copiilor să deschidă exclusiv
mailurile care provin în mod clar clar de la cunoscuţi şi să le
şteargă automat pe celelalte, nesolicitate. Pe de altă parte,
răspunzând unor emailuri de tip spam, adresa ta poate fi trecută,
ca fiind activă, într-o bază de date şi prin
urmare aceasta va fi în continuare bombardată cu mesaje
nesolicitate.