Facesaerch, un motor de căutare pentru portrete

06.08.2008
Facesaerch, un motor de căutare pentru portrete

Internetul trece la ora aceasta printr-o accentuată fază de dezvoltare în care site-urile Web cresc foarte mult atât cantitativ, cât şi calitativ în multe cazuri. Este adevărat, apar şi foarte multe clone care copiază idei de succes, fie ca design, fie (şi) ca funcţii. Însă apar destule site-uri şi servicii originale sau cel puţin interesante.

Acesta este şi cazul motorului de căutare Facesaerch. Numele este suficient de sugestiv pentru a-ţi da seama că este un motor de căutare optimizat pentru imagini, chiar dacă sunt inversate două litere în numele site-ului. Nu orice fel de imagini, ci portrete. Adică, pe scurt, cauţi după un nume şi-ţi apar portretele persoanei respective.

Facesaerch

Ca funcţionalitate, Facesaerch este un motor de nişă. Nu oricine are nevoie să găsească portretul cuiva. Însă cei care au nevoie de această funcţie l-ar putea găsi interesant. Totul depinde dimensiunea indexului (numărul total de imagini găsite pe Internet de motor) şi de relevanţa rezultatelor. Mai ales de relevanţa rezultatelor. La urma urmelor degeaba găseşte mii de imagini dacă toate (sau majoritatea) sunt eronate.

Tehnologie

Facesaerch profită de tehnologiile celor de la Google pentru a-şi atinge scopul. Nu numai că are la bază indexul de imagini folosit de Google, dar şi diferenţierea portretelor de restul imaginilor se face tot cu ajutorul unei tehnologii la care Google lucrează în prezent. Se numeşte Google Face Search şi este în plin proces de dezvoltare.

Interfaţă

Interfaţa lui Facesaerch aminteşte de Google. Logo-ul şi box-ul de căutare sunt plasate pe centrul paginii, fără prea multe elemente care să-ţi distragă atenţia. Contrastul vine din negrul ales pentru fundal, spre deosebire de Google care a fost întotdeauna adeptul paginilor albe.

Afişarea rezultatelor, în schimb, nu are nimic în comun cu Google. Rezultatele nu sunt afişate pe coloane ca în Google. Cei care s-au jucat cu iPhone sau iPod Touch vor remarcă că modul de afişare al imaginilor seamănă destul de mult cu Cover Flow-ul celor două dispozitive Apple. Numai că în locul coperţilor de albume aici avem portrete.

Navigarea în cadrul rezultatelor se poate face pe mai multe căi. Cea mai simplă este să dai click pe thumbnail-uri pentru a răsfoi imaginile afişate. Alternativ poţi folosi controller-ul din centrul paginii cu rezultate pentru a naviga în stânga sau dreapta, ori pentru a sări direct la prima sau la ultima imagine.

Numărul şi relevanţa rezultatelor

Ambele criterii prin care se poate judeca performanţa unui motor de căutare, numărul şi relevanţa rezultatelor, diferă în funcţie persoana căutată. Dacă vei căuta o celebritate vei găsi (foarte) multe imagini. Rezultatele vor fi, în anumite cazuri, de o relevanţă strictă. În sensul în care toate imaginile afişate chiar corespund persoanei căutate.

La polul opus se află căutările după numele unei persoane mai puţin cunoscute. În acest caz vor fi mai puţine rezultate, iar relevanţa lor va avea de suferit. Aici mai are de lucrat la tehnologia folosită, Google Face Search.

Exemple concrete

La capitolul nume care generează multe rezultate şi mai ales 100% relevante poate fi dat ca exemplu Bill Gates. Nu numai că boss-ul de la Microsoft are foarte multe imagini găsite, dar toate sunt corecte, nu s-a strecurat niciun portret al altei persoane.

Facesaerch

Nu la fel stau lucrurile când cauţi după o personalitate care se bucură de ceva mai puţină celebritate. Am căutat pe Facesaerch după fotbalistul Stelei, Dayro Moreno. Printre imaginile în care acesta a fost recunoscut corect s-au strecurat şi portrete ale altor fotbalişti sau persoane din anturajul clubului.

Facesaerch

Alte funcţii

Facesaerch oferă câteva funcţii auxiliare destul de interesante. Una dintre acestea este aşa-numitul Widget care poate fi creat automat pentru orice rezultat. Codul HTML generat poate fi copiat pe orice site sau blog.

Facesaerch

O altă funcţie interesantă este aşa-numita RSS Visualization. Dacă dai un search folosind adresa unui flux RSS, Facesaerch va crea o pagină cu rezultate sub formă de imagini (cu aceeaşi animaţie de tip Cover Flow) pentru toate posturile sau subiectele pe care fluxul RSS respectiv la conţine. Nu este o funcţie deosebit de utilă, dar poate fi, în combinaţie cu un Widget generat automat şi inclus pe un site sau blog personal.

Facesaerch

Una peste alta, Facesaerch se dovedeşte un motor de căutare util dacă ai nevoie să găseşti poza unei anumite persoane. Cu condiţia ca respectivul sau fie suficient de cunoscut şi să aibă poză pe Internet. Îşi arată limitele în restul situaţiilor. Cu toate astea este destul de promiţător şi se poate îmbunătăţii pe viitor.

Facesaerch – www.facesaerch.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News