Google cade la înţelegere cu Getty Images. Elimină funcţii din Google Image

Autor: Cătălin Niţu 16.02.2018
Google cade la înţelegere cu Getty Images. Elimină funcţii din Google Image

Google Search trece începând de astăzi printr-o serie de schimbări, compania fiind nevoită să elimine două funcţii importante. Aceste mişcări au fost necesare, întrucât Google a ajuns la o înţelegere cu Getty Images, în urma unui proces care acuza că motorul de căutare aduce prejudicii, întrucât oricine poate descărca fotografii de pe Google Image fără a accesa site-ul sursă şi fără a plăti drepturi de autor pentru folosirea lor.

Cei care foloseau Google Image des pentru descărcarea de fotografii, fundaluri pentru desktop sau orice altceva, vor trebui acum să treacă prin mai mulţi paşi. Butonul „show image” a fost eliminat complet de pe toate platformele de pe care poţi accesa serviciul. Trebuie acum să accesezi site-ul sursă şi să descarci fotografia manual, dacă asta îţi doreşti. Există astfel posibilitatea ca imaginile să fie protejate prin diverse metode, în funcţie de site, deci anumite fotografii nu vor mai putea fi descărcate aşa uşor la calitatea lor originală.

De asemenea, cei care foloseau funcţia „search by image”, opţiune care oferea rezultate similare instant, vor descoperi că de astăzi aceasta nu mai există. Motivul pentru care aceasta a fost eliminată este simplu: majoritatea utilizatorilor o foloseau pentru a găsi versiuni fără watermark, pe care le descărcau şi folosi fără să plătească. Întrucât Getty Images este una dintre cele mai mari resurse foto de pe internet, este de înţeles de ce a atacat Google în instanţă referitor la aceste capabilităţi.

Procesul a avut loc în Europa, unde legile protejează mai bine deţinătorii drepturilor de autor şi care acoperă mai bine intimitatea online, motiv pentru care Google a pierdut destul de repede. Acestea sunt doar primele schimbări pe care Google Image le primeşte, urmând probabil şi altele. Ce nu dispare este căutarea folosind o imagine proprie, aceasta fiind şi o metodă mai complicată pentru a trece peste eliminarea funcţiei „search by image”.