Microsoft este pe cale să anunţe achiziţia Skype! (Update)

10.05.2011
Microsoft este pe cale să anunţe achiziţia Skype! (Update)


Achiziţia Skype
de către Microsoft este aproape o certitudine,
încheierea tranzacţiei cu o valoare de 8.5 miliarde
dolari
urmând a fi anunţată de Microsoft în decursul zilei
de azi.

Negocierile conduse chiar de CEO-ul Microsoft, Steve Ballmer,
încheie una din cele mai mari achiziţii din ultimii 30 de ani de
existenţă a companiei şi oferă pentru gigantul software un brand
puternic prin care sa-şi facă simţită prezenţa în mediul online.
Deloc surprinzător, la negocieri a luat parte şi Nokia,
noul partener Microsoft pentru piaţa dispozitivelor smartphone.


În preţul de achiziţie plătit de Microsoft intră şi
datoriile Skype, companie aflată într-un proces
agresiv de expansiune, care va genera pierderi financiare şi în
perioada următoare. Pierderile înregistrate de Skype totalizează
7 milioane dolari, raportate la un venit de
860 milioane dolari. Profitul de exploatare
raportat de Skype totalizează 264 milioane
dolari.

Datoriile cumulate înregistrate de Skype ating 686
milioane dolari,
sumă doar cu puţin mai mică decât
pierderile înregistrate de divizia Online Services
a Microsoft în decursul ultimului semestru.

Chiar şi cu datorii deloc neglijabile, accesul la un portofoliu
cu 663 milioane de utilizatori înregistraţi pare
să justifice efortul financiar depus de Microsoft pentru
achiziţia unei companii cum este Skype.

Aparent Microsoft doreşte să integreze Skype cu platforma
Windows Live şi alte servicii de comunicaţii
online pentru piaţa enterprise şi consumer.

Microsoft urmează a anunţe achiziţia Skype printr-un comunicat
oficial, aşteptat în decursul zilei de azi.

UPDATE:

Este oficial, Microsoft va achiziţiona compania de telefonie
prin internet Skype, pentru suma de 8.5 miliarde
dolari!

În anunţul oficial dat publicităţii, Microsoft precizează că
funcţionalitatea Skype va fi integrată atât cu platforma
Windows Phone, dar şi consolele
Xbox şi Kinect.

Trecerea Skype în portofoliul Microsoft nu va afecta în mod
negativ utilizatorii reţelei Skype aflaţi în afara ecosistemului
Microsoft, compania angajându-se să investească în continuare
pentru dezvoltarea clienţilor software adresaţi platformelor
non-Microsoft.

În urma finalizării achiziţiei, CEO-ul Skype Tony
Bates
devine subordonat direct pentru
Steve Ballmer, CEO-ul Microsoft, iar compania pe
care o conduce este redenumită în Microsoft Skype
Division.