NASA şi MIT au testat cu succes o conexiune Internet de mare viteză cu Luna

Pentru faimoasa alunizare din 1969, echipajul Apollo 11 a avut la dispoziţie oxigen, apă, hrană şi o legătură radio atât de firavă, încât transmisia video în direct a fost limitată la 320 de linii şi 10 cadre pe secundă. Vremurile se schimbă, Internetul a devenit deja o infrastructură critică, iar NASA ne promite că, atunci când vom avea nevoie, vom avea la dispoziţie conexiuni Internet de mare viteză către Lună sau poate chiar către Marte.  

NASA şi Massachusetts Institute of Technology au anunţat că au testat cu succes un sistem de comunicaţie spaţial de mare viteză, acesta oferind rate de transfer suficient de ridicate pentru transmiterea unor fluxuri video de mare definiţie sau pentru transferul unor cantităţi foarte mari de date pe distanţe foarte mari.

Spre deosebire de legăturile radio folosite până acum, noul sistem testat de NASA şi MIT foloseşte un transmiţător laser. Cu ajutorul a patru telescoape si a unui emiţător laser infraroşu cu o putere de 40 de waţi, care transmite datele sub forma unor impulsuri rapide prin intermediul acestora, cercetătorii au realizat legătura cu un satelit care se roteşte în jurul Lunii. Acesta foloseşte o antenă similară pentru captură, impulsurile luminoase fiind redirecţionate către un sistem de fibră optică şi fotodiode, care se ocupă de decodarea semnalului.

Raza laser, care a străbătut o distanţă de 384.633 de kilometri, a permis atingerea unei rate de transfer pentru upload de 19,44 Mbps. Recepţia a fost însă mult mai bună, viteza de download atingând apreciabila cifră de 622 Mbps şi fiind de 4800 de ori mai rapidă decât orice legătura radio folosită de NASA până acum.

După cum se remarcă, conexiunea este una asimetrică deoarece atmosfera Pământului împiedică transmiterea în condiţii optime a semnalului. Dacă emiţătorul lunar are nevoie de o singură antenă şi poate atinge rate foarte mari de transfer, partenerul său terestru este afectat de condiţiile atmosferice, are nevoie de antene multiple care minimizează riscurile unor întreruperi şi atinge performanţe vizibil mai reduse. Din cauza acestor interferenţe, satelitul din jurul Lunii a reuşit să captureze doar o milionime de watt din cei 40 de waţi ai puterii originale a emiţătorului, această cantitate fiind însă suficientă pentru atingerea unei rate de transfer de 19,44 Mbps.

Conform declaraţiilor făcute de cele două organizaţii, această tehnologie va oferi legături de mare viteză cu zborurile spaţiale din jurul Pământului. După cum a arătat însă experimentul, sistemul poate menţine legătura cu un satelit aflat în imediata vecinătate a Lunii şi, eventual, cu viitoarele vehicule spaţiale care vor călători într-o zi către Marte.