Potrivit unui studiu independent, copiii pierd o noapte de somn în fiecare săptămână, verificând actualizările pe social media

20.09.2022
Potrivit unui studiu independent, copiii pierd o noapte de somn în fiecare săptămână, verificând actualizările pe social media

Potrivit unui studiu întocmit de cercetătorii britanici, copii sub vârsta de 12 ani pierd în mod cumulat până la o noapte de somn în fiecare săptămână,  folosind aplicații create special pentru a le distrage timpul de la alte activități cotidiene. Potrivit studiului care a vizat îndeosebi copii britanici, până la două treimi dintre aceștia petrec cel puțin două ore înainte de somn încercând să afle despre toate noutățile venite din rețelele de socializare.

Mai grav este că 12.5% dintre copii cu acces la internet prin smartphone-ul preferat se trezesc chiar și mult după miezul nopții pentru a-și verifica notificările declanșate pe rețelele de socializare preferate.

Oficial, copii ar trebui să doarmă între 9 și 11 ore pe noapte pentru a avea parte de cea mai bună odihnă cu putință, problema regăsindu-se în tiparul de somn nu tocmai ideal, care nu depășește 8.7 ore în caz ideal.

TikTok a avut cea mai mare implicare din partea copiilor, 90% dintre cei chestionați spunând că au folosit aplicația. Snapchat a fost folosit de 84%, în timp ce puțin peste jumătate din cei chestionați au spus că au folosit Instagram. Per total, concluzia studiului pare să fie aceea că unele dintre aplicațiile de socializare foarte la modă în prezent sunt foarte dăunătoare pentru bunăstarea copiilor, potrivit datelor colectate pe dale oficială,

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult