Starlink a lansat opțiunea „roaming global”: internet prin satelit, oriunde în lume cu 200 dolari/lună

16.03.2023
Starlink a lansat opțiunea „roaming global”: internet prin satelit, oriunde în lume cu 200 dolari/lună

Fie că plănuiești o vacanță cu rulota într-o destinație fără acoperire la rețeaua de telefonie mobilă, sau o expediție în Antarctica, de acum poți folosi Starlink cu opțiunea „roaming global” pentru a acces la internet broadband.

Dezvoltat de compania lui Elon Musk, SpaceX, serviciul Starlink de acces la internet prin satelit și-a demonstrat deja avantaje incontestabile, schimbând cursul istoriei prin „demontarea” cenzurii instituite de regimuri autoritare, cât și a limitărilor infrastructurii locale de comunicații. De acum, poți accesa rețeaua Starlink inclusiv din mișcare, opțiunea pentru roaming global venind fără restricția selectării locației de „instalare” a serviciului.

Contra unui abonament lunar 200 USD, poți obține acces la internet prin satelit din orice locație de pe uscat, folosind un echipament starter kit cu preț de 599 USD.

Serviciul Global Roaming folosește legăturile inter-sateliți Starlink pentru a asigura conectivitate la internet în întreaga lume: „Vă puteți aștepta la serviciul Starlink de mare viteză, cu latență scăzută, amestecat cu perioade scurte de conectivitate slabă sau deloc”, se arată în e-mailul companiei.

Deși incompletă, constelația de sateliți Starlink este suficient de bine dezvoltată pentru a oferi acces la internet de aproape oriunde în lume.

Totuși, din considerente geopolitice, conectivitatea Starlink este supusă anumitor restricții în ce privește acoperirea în regiuni unde autoritățile locale și-au exprimat obiecții, precum India, Pakistan, China, etc. De altfel, în unele regiuni simpla deținere a echipamentului de conectare Starlink este considerată infracțiune, posesorii acestora riscând inclusiv pedepse cu închisoarea.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult