TikTok va avea propriul chatbot AI, Tako

26.05.2023
TikTok va avea propriul chatbot AI, Tako

Deși a folosit încă de la începuturi algoritmi sofisticați pentru amplificarea „dependenței” induse utilizatorilor, TikTok a părut luat prin surprindere de ascensiunea Chat GPT, brevetând abia acum numele chatbot-ului său, Tako.

Probabil, alarmat de eșecul la scenă deschisă avut de Google demonstrarea AI-ului Bard, proprietarul ByteDance a preferat să păstreze tăcerea, așteptând ca inovațiile la care lucrează de ceva timp pentru rețeaua TikTok să fie ceva mai bine „coapte” înainte de  a veni cu anunțuri de lansare. Între timp, surse din rândul echipei de testare dezvăluire câteva aspecte esențiale, cum ar fi numele chatbot-ului TikTok și modul în care acesta își va face simțită prezența în aplicația de mobil.

Botezat Tako, noul chatbot va avea drept scop principal asistarea utilizatorilor care doresc descopere un anume clip, sau specific de conținut. Însă AI-ul va putea răspunde și la întrebări oarecare, conversând cu utilizatorii TikTok. Scopul ar putea fi crearea unei legături emoționale directe cu utilizatorii TikTok, întărind „dependența” acestora de aplicație și timpul de vizionare.

Spre exemplu, vei putea întreba despre o rețetă anume, Tako returnând o listă de influenceri pe teme de gastronomie și clipuri care ar putea oferi răspunsul dorit.  Într-un alt exemplu, un insider TikTok descrie experiența unei întrebări puse pe tema încoronării regelui Charles, AI-ul Tako răspunzând ca și cum ar fi o persoană oarecare dintr-un grup de chat. Astfel, de la o simplă întrebare poate rezulta o întreagă conversație cu AI-ul TikTok, utilizatorii având impresia că vorbesc cu o persoană reală.

Cert este că ByteDance folosește un model AI complet diferit de cel prezentat de Open AI, sau Google, modul în care interacționează cu utilizatorii având potențialul să spargă monopolul Chat GPT, creând o legătură emoțională prin simularea unei prietenii cu aceștia.

Momentan, nu există indicii cum că dezvoltatorul TikTok plănuiește să dezvăluie AI-ul Tako în viitorul apropiat, limitându-se deocamdată la experimente la scară redusă cu utilizatori din Filipine.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult