Twitter va modifica limita de 140 caractere începând cu săptămâna viitoare

13.09.2016
Twitter va modifica limita de 140 caractere începând cu săptămâna viitoare

În urmă cu un an aflam că Twitter ar putea renunta la limita de 140 de caractere pentru articolele publicate, schimbând fundamental în care utilizatorii activează pe Twitter. Din păcate schimbarea promisă încă nu s-a produs, însă administratorii reţelei de socializare fac un pas important în această direcţie.

Astfel, începând cu săptămâna viitoare va fi ajustat modul în care sunt numărate cele 140 caractere admise pentru fiecare postare, luând în considerare doar textul mesajelor. Astfel, inserarea link-urilor către ataşamente nu va mai reduce lungimea mesajului care le însoţeşte.

Limita de 140 de caractere este una dintre cele mai importante convenţii de pe Twitter. Aceasta încurajează creativitatea utilizatorilor pentru a transmite mesaje într-un spaţiu limitat şi totodată facilitează parcurgerea informaţiilor din fluxul de ştiri într-un mod foarte rapid.

Urmând acestei etape, în care spaţiul pentru text este crescut renunţând la contorizarea link-urilor şi a numelor utilizatorilor, este de aşteptat ca următorul pas să fie eliminarea completă a limitei de caractere.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult