UE doreşte eliminarea controlului SUA asupra Internetului în favoarea unei autorităţi internaţionale

13.02.2014
UE doreşte eliminarea controlului SUA asupra Internetului în favoarea unei autorităţi internaţionale

Scandalul interceptărilor efectuate de agenţia naţională de securitate NSA din Statele Unite, care a izbucnit în vara anului trecut, a scos la iveală subiecte extrem de fierbinţi şi neplăcute. Spionarea cetăţenilor altor naţiuni, interceptarea traficului marilor companii din mediul online şi alte practici de aceeaşi natură au avut ca rezultat chestionarea legitimităţii controlului Statelor Unite asupra Internetului şi slăbirea încrederii în companiile aflate sub jurisdicţia sa, un subiect de altfel deloc nou, iar Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează să schimbe acest lucru.

Statele Unite ale Americii deţin un control de facto asupra infrastructurii actuale a Internetului deoarece aceştia au fost la locul potrivit şi timpul potrivit în anii `80 şi `90, iar Internetul s-a coagulat în jurul infrastructurilor naţionale de aici. Controlul asupra organizaţiilor importante precum ICAAN, IANA, NTIA sau NRO a devenit în câteva rânduri subiect de dispute deoarece diversele agenţii guvernamentale ale Statelor Unite deţin, direct sau indirect, controlul asupra alocărilor de clase de IP, sisteme autonome, rutelor şi infrastructurii DNS. Aceste dispute s-au materializat mai mult în vorbe decât în acţiune, iar monopolul natural al SUA nu a putut fi învins.

Neelie Kroes, comisarul european pentru dezvoltarea digitală, a făcut publice în cursul zilei de ieri intenţiile Uniunii Europene de a se implica mai activ în dezvoltarea şi globalizarea Internetului, o reacţie normală am zice dacă ţinem cont că au apărut dovezi care arată că Statele Unite şi-au spionat cu nonşalanţă chiar şi aliaţii din Europa de Vest şi/sau NATO.

Reforma propusă de Uniunea Europeană atacă patru probleme importante: internaţionalizarea organizaţiei ICAAN sau înlocuirea acesteia cu un alt organism internaţional similar, crearea unui set de reguli de conduită care să respecte legile naţionale sau internaţionale care sunt folosite în afara mediului online, crearea unei platforme de control şi supraveghere a celor care vor avea control asupra părţilor vitale ale Internetului şi crearea unor seturi de reguli care vor garanta natura deschisă şi nefragmentată a Internetului. Pentru definitivarea acestui plan, pentru finalizarea căruia Uniunea Europeană şi-a acordat un răstimp de doi ani, va necesita implicarea naţiunilor, mediilor academice, companiilor private şi  altor entităţi de natură să asigure un aport. Conform declaraţiilor, Uniunea Europeană nu doreşte preluarea puterii asupra mediului online şi o schimbare de lideri, ci doar rolul de mediator pentru deschiderea şi democratizarea controlului asupra acestui mediu vital.

Cea mai recentă încercare de preluare a puterii nord-americane asupra Internetului datează din decembrie 2012, atunci când a fost analizată oportunitatea preluării puterii de către organizaţia International Telecommunication Union, o componentă a Naţiunilor Unite. Susţinută însă de Rusia şi China, această preluare a fost prost primită nu doar de Statele Unite, care şi-au văzut ameninţată puterea, dar şi de Uniunea Europeană, care s-a temut că această mutare nu va contribui decât la creşterea cenzurii şi controlului arbitrar asupra Internetului. Dacă noua iniţiativa anunţată ieri se va fructifica în ceva concret sau va fi un nou morman de vorbe, vom vedea în lunile şi anii care vor urma.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News