Upgrade la realitate

26.06.2007
Upgrade la realitate
Vedere în plus

Vedere în plus

Gigantul german Siemens are un laborator de cercetare care se ocupă serios de realitatea augumentată. Întorcând pro­ble­­ma pe toate feţele, specialiştii au ajuns la o mulţime de a­plicaţii.

AR i-ar putea ajuta de pildă pe tehnicieni să repare defecţiunile intervenite în diverse instalaţii fără să studieze o zi întreagă ditamai manualul de intervenţie al unui echipament complicat. Dacă au un PDA cu cameră integrată, fac o poză echipamentului sau circuitelor defecte. Trimit poza la un server central care o analizează şi o confruntă cu schema dispozitivului şi apoi expediază înapoi către PDA-ul lucrătorului indicaţiile necesare rezolvării problemei într-o aplicaţie de realitate augmentată.

Inginerul Siemens a căpătat puteri speciale. Prin ochelarii video conectaţi la PDA, el primeşte indicaţii în timp real despre cum să rezolve problema.

Când lucrătorul se uită la respectivul echipament prin ecranul PDA-ului sau cu nişte ochelari video, vede circuitul defect încercuit cu roşu, iar în dreptul acestuia apare un text cu indicaţiile de urmat în acest caz. Deocamdată, sistemul este în stare de proiect, dar tehnicienii Siemens afirmă că este funcţional şi va fi pus în aplicare în curând.
www.ic.siemens.com

Pe ecranul receptorului apare imaginea reală a drumului, dar itinerarul este colorat, pentru a şti exact pe unde trebuie să mergi ca să ajungi la destinaţie.

Gândeşte-te că eşti la volan şi pe ecranul receptorului GPS ai vedea o imagine cât se poate de reală a străzii, dar pe care s-ar colora şi delimita banda de rulare până la destinaţie. N-ai avea cum să greşeşti drumul, nu-i aşa ? În plus, semnele de circulaţie ar fi şi ele scoase în evidenţă de indicaţii digitale virtuale. „De vină“ este aceeaşi combinaţie cameră video+GPS+PDA (sau orice alt echipament inteligent).

Când am dat de ideea Siemens am avut un déjà-vu. Cu câteva săptămâni înainte descoperisem aplicaţia online Mechanical Turk a Amazon, un serviciu de mediere al cererii şi ofertei de muncă online. Un solicitant căuta muncitori online dornici să câştige un bănuţ din cartografierea şi identificarea semnelor şi delimitărilor rutiere care apăreau în mii de poze succesive. De pildă trebuie să marchezi cu verde linia continuă care desparte benzile unei străzi. Cu roşu pe cea intermitentă ş.a.m.d. M-am lăsat de sportul ăsta rapid după ce mi-am dat seama că reuşesc să „produc“ doar câţiva cenţi într-o jumătate de oră. Pură coincidenţă? În cazul aplicaţiei Siemens, colorarea drumului e generată de computer după o localizare GPS prealabilă.
www.siemensvdo.com

Vânzătoarea nu are nevoie de manualul cuptorului cu microunde ca să-i spună clientului dimensiunile acestuia. Îndreaptă camera PDA-ului spre produs şi primeşte automat toate datele pe ecran.

Într-un alt proiect derulat de Siemens şi producătorul de electrocasnice Miele, o aplicaţie a realităţii augmentate poate fi folosită de către vânzătorii din magazine pentru a identifica diferite caracteristici tehnice ale produselor sau pur şi simplu dacă mai sunt în stoc. Vânzătorul îndreaptă PDA-ul cu cameră integrată, de pildă, spre un cuptor cu microunde. Pe ecran va apărea imaginea acestuia, împreună cu alta generată de un soft cu diverse date (codul, dimensiunile lui exacte sau funcţiile) ca să informeze cumpărătorul în câteva secunde.
www.ic.siemens.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News