WhatsApp lansează opțiunea Picture-in-Picture pentru apeluri video pe iOS

20.02.2023
WhatsApp lansează opțiunea Picture-in-Picture pentru apeluri video pe iOS
foto: Profimedia

Deja cunoscută utilizatorilor versiunii WhatsApp pentru Android, modul de afișare Picture-in-Picture (PiP) permite continuarea apelurilor video pornite din aplicația WhatsApp pentru iOS într-o fereastră care poate fi mutată oriunde pe ecran. Astfel, vei putea folosi și alte aplicații sau funcții iPhone, fără a întrerupe apelul video activ pe WhatsApp.

Disponibilă începând cu versiunea WhatsApp 23.3.77 , noua funcționalitate permite mutarea cu ușurință a ferestrei Picture-in-Picture și implementează câteva scurtături folositoare, permițând comutarea rapidă înapoi la modul full-screen și oprirea apelului video”.

Spre exemplu, vei putea „participa” la ședințe interminabile cu colegii de serviciu, chiar în timp ceți ocupi timpul navigând pe internet, sau chiar cu un joc de mobil, sesiunea video ocupând doar o mini-fereastră pe care o poți muta oriunde pe ecran.

Pe lista inovațiilor intră și reprezentarea vizuală sunetului „emanat” de vorbitorii care și-au oprit fluxul video, dar au rămas conectați în modul audio. În plus, vei vedea mesaje de notificare ori de câte ori cineva se adaugă sesiunii de videoconferință.

Suplimentar, WhatsApp testează și extinderea funcției ”View Once” folosită pentru trimiterea de poze și clipuri video intenționate pentru a fi vizionate o singură dată, incluzând și mesaje text care dispar imediat ce au fost citite. Însă tot WhtatsApp testează și opțiuni pentru salvarea acestora în mod permanent, în anumite condiții.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult