Cloud gaming: ultima redută anti-piraterie

Cloud gaming: ultima redută anti-piraterie

Nu există joc pe PC care să nu poată fi spart.
Orice metode de protecţie ar alege producătorii, mai devreme sau
mai târziu (de cele mai multe ori mai devreme) vor fi anihilate de
către iscusiţii crackeri. Sunt voci care susţin că tocmai din
această cauză jocurile de pe PC au ajuns să fie realizate
superficial, iar cele de pe console optimizate pentru că aduc bani.
Problema este că şi consolele au ajuns să fie „modate”, iar
jocurile dedicate acestor platforme să fie şi ele aranjate.
Deocamdată la un nivel nu foarte îngrijorător, dar care creşte de
la o zi la alta. Astfel, singurul lucru care ar putea stopa
pirateria
ar fi stocarea conţinutului exclusiv pe
serverele producătorilor
.

Totul rulează de pe servere

Probabil că aţi auzit de
Cloud Computing
. Pe scurt, se referă la
accesul şi rularea aplicaţiilor de pe serverele producătorilor,
hard-ul vostru stocând doar un minim de date necesar bootării şi
conectării la reţea. Cloud Gaming-ul poate fi considerat o
sub-ramură a Cloud Computing-ului
care va fi dedicată
jocurilor. Primul pas în acest sens a fost făcut încă din 2009,
odată cu
anunţarea platformei OnLive
. Ea urmează să
devină accesibilă din vara
acestui an
, mai exact din data de 17 iunie, în cadrul
evenimentului E3 Show.

Oferta anti-piraterie nu sună deloc rău pentru început: primii
25.000 de utilizatori care se înregistrează pe OnLive vor beneficia
de un preţ promoţional de 14,95 $ / lună, pe o
perioadă de trei luni. Din păcate, este valabilă doar pentru
americani. În orice caz, când serviciile OnLive vor fi disponibile
la nivel global, va trebui să îndeplinim cam aceleaşi criterii:
vârstă minimă 18 ani, card de credit şi o conexiune la Internet
care să treacă testul de performanţă.

Succesul proiectului nu va depinde doar de preţuri ci şi de
titlurile care vor rula de pe servere. Oficialii
ne asigură că vom avea la dispoziţie jocuri 3D la cel mai
înalt nivel
şi asta fără să investim în calculatorul de
acasă. Procesarea se va face de pe puternicele servere OnLive.

Aşadar, iată un aspect deosebit de interesant ce ţine de
hardware. Aşa cum spuneam mai sus, serverele vor fi
responsabile de performanţe şi nu sistemul tău de acasă
.
Mai mult decât atât, pentru accesarea anumitor servicii (cum ar fi
vizionarea de conţinut High Definition) PC-ul nici nu va fi
obligatoriu
. OnLive îţi va oferi o
microconsolă” care se va conecta la televizor.
Preţul acesteia va fi inclus în abonament.


Silent Hunter V

Sunt curios ce gândesc ATI şi
NVIDIA. Ce strategie de marketing vor alege pentru
a ne face să cumpărăm plăci de 5, 10 sau 20 de milioane? În
momentul de faţă probabil că stau liniştiţi şi nu se gândesc că
Cloud Gaming-ul le-ar putea fura viitorii clienţi. Este însă o
problemă care va deveni serioasă (pentru producătorii de plăci
video în special) dacă OnLive va avea succes. O posibilă reuşită va
da naştere unor noi concurenţi şi va oferi o motivaţie în plus
timizilor competitori din prezent (Gaikai) care vor veni cu oferte
competitive, astfel încât şi mai mulţi gameri se vor orienta către
Cloud Gaming.

În ipoteza în care netul merge bine şi ai multe jocuri la un
preţ convenabil, sunt convins că se vor găsi destui doritori.
Marele avantaj este de departe experienţa în
multiplayer
, la care cu greu ai acces (sau deloc) dacă
apelezi la jocurile piratate.

Totul arată atât de promiţător pe hârtie, rămâne de văzut cum va
funcţiona practic acest serviciu. Până la proba contrarie, să
acordăm totuşi credit dezvoltatorilor de platforme Cloud Gaming şi
să concluzionăm cu plusuri şi minusuri.

Cloud Gaming – plusuri şi minusuri

[+] Nu necesită investiţii într-un sistem
performant

[+] Economiseşti spaţiu pe hard-disk

[+] Economiseşti timp căci nu mai trebuie să
stai să instalezi jocurile

[-] Ai nevoie de o conexiune la Internet rapidă
şi stabilă

[-] Doar anumite jocuri vor fi puse pe
serverele de cloud gaming

Concluzie: Cloud gaming-ul este un
proiect îndrăzneţ care depinde însă de conexiunea la
Internet
. Cum se întâmplă ca net-ul să mai pice, oamenii
se vor gândi de două ori înainte de a se abona la un astfel de
serviciu. Pentru că odată ce dai nişte bani, ai şi pretenţii ca
lucrurile să meargă bine. Producătorii văd însă cloud gaming-ul
drept singura opţiune viabilă de evitare a pirateriei, astfel că în
viitor sunt mari şanse să ofere jocuri prin intermediul acestor
platforme. Electronic Arts a confirmat deja suportul.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News