Acer Predator Triton 500 review: RTX ultra-portabil

28.02.2019
Acer Predator Triton 500 review: RTX ultra-portabil
Design, construcţie şi ergonomie

Plăcile video RTX sunt pe piaţă de aproximativ jumătate de an, însă acestea nu au adus cu ele revoluţia pe care o aşteptau utilizatorii sau NVIDIA. Preţurile înalte şi lipsa conţinutului care să evidenţieze noile tehnologii au limitat adopţia în rândul utilizatorilor, dar NVIDIA speră ca numărul de utilizatori să crească odată cu lansarea noilor laptop-uri de gaming cu cipuri grafice RTX bazate pe arhitectura Turing. Primul computer portabil de acest fel care trece astfel prin redacţia Go4it este noul Predator Triton 500 de la Acer, un laptop de gaming ultraportabil care are multe de demonstrat.

Design, construcţie şi ergonomie

Anul trecut, Acer a lansat sub brandul predator primul său laptop ultraportabil sub forma lui Triton 700, un laptop cu o formă cel puţin ciudată, care împingea tastatura în jos, către limita inferioară, pentru a face loc unui sistem de răcire care să poată face faţă cipurilor bazate pe arhitectura Pascal într-un format atât de subţire. Întrucât arhitectura Turing este ceva mai eficientă, iar implementarea de faţă foloseşte design-ul „Max-Q”, Triton 500 adoptă un design ceva mai „convenţional”.

Desigur, mai nimic dintr-un laptop de gaming high-end nu este tocmai conform specificaţiilor unui computer din gama ultraportabilelor. În primul rând, avem de a face cu o construcţie din aliaj de magneziu, care ar trebui să ofere rezistenţă în timp, însă care este puţin mai moale decât aluminiul folosit în industrie. Astfel, display-ul pare să fie ceva mai „flexibil” decât în cazul altor laptop-uri. Evident, acest material a fost ales pentru a reduce greutatea, în ciuda dimensiunilor mici, Triton 500 fiind „încărcat” cu tehnologie.

Carcasa de culoare neagră este extrem de plăcută şi maschează destul de bine amprentele, însă logo-ul Predator care se aprinde în culoarea albastră este puţin în antiteză cu restul computerului, care este destul de „serios” în rest. Ecranul are margini subţiri pe laterale şi în partea de sus, iar ecranul este acoperit cu un strat de protecţie anti-glare, foarte plăcut în utilizare. Tsstatura este „moştenită” de la alte modele Predator în materie de design, cu o cursă de lungime medie, care oferă un răspuns foarte bun în utilizare şi face un zgomot destul de redus.

Când vine vorba despre trackpad, acesta a primit însă probabil o atenţie mai mică, un laptop de gaming fiind realizat pentru utilizarea alături de un mouse. Acesta are o suprafaţă medie, nici prea mică, nici prea mare, şi este lipsit de butoane fizice dedicate, ceea ce noi considerăm un plus în zilele noastre. Vestea proastă este că acesta deşi poate fi apăsat pe toată suprafaţa sa, răspunsul tactil sau sonor este practic inexistent. Astfel, de multe ori poţi rata click-uri pentru că nu ştii dacă ai apăsat sau nu cu adevărat pe el. Desigur, acesta este un upgrade semnificativ de la Triton 700, care avea un trackpad din sticlă fără click fizic, poziţionat DEASUPRA tastaturii.

Când vine vorba despre conectivitate, Acer şi-a făcut lecţiile destul de bine, însă a omis un lucru destul de important. Da, avem parte de trei port-uri USB 3.0 Type-A, avem un Thunderbolt Type-C, un port Ethernet RJ-45 şi mufe separate pentru microfon şi căşti, HDMI şi chiar un mini-DisplayPort. Ce nu am găsit însă, este un cititor de carduri SD, ceva ce ar putea recomanda acest laptop şi pentru activităţi creative, pentru transferul rapid de fotografii şi clipuri video de pe o cameră foto sau video. Desigur, cei care sunt obişnuiţi cu un MacBook Pro din generaţiile mai noi, de exemplu, probabil că folosesc oricum un cititor extern deja, aşa că probabil că lipsa unui card reader nu este tocmai un capăt de ţară.

În utilizare, spaţierea tastelor este foarte bună atât pentru a reacţiona rapid în jocuri video, cât şi pentru scris, formatul fiind standard, fără prea multe taste în plus sau în minus. Evident, nu există un numpad, însă deja ne-am obişnuit să nu găsim aşa ceva pe laptop-uri care nu sunt dedicate producţivităţii.

Galerie foto

Specificaţii

Ecran 15,6”, IPS, Full HD (1.920 x 1.080 pixeli), anti-glare, 144 Hz
CPU Intel Core i7-8750H @ 2,2 GHz (4.1 GHz boost) / 6 core, 12 threads
GPU Intel UHD Graphics 630 + NVIDIA GeForce RTX 2080 Max-Q (8 GB GDDR6)
RAM 32 GB DDR4
SSD RAID0 2 x 256 GB NVMe M.2
Sunet Stereo, Waves NX
Conectivitate Wi-Fi 802.11ac, Bluetooth 5.0, 3 x USB 3.0, 1 x USB Type-C (Thunderbolt), HDM 2.0, mini-DisplayPort jack căşti, jack microfon, Ethernet RJ-45
Alte dotări tastatură cu iluminare (RGB, 3 zone)
Acumulator 4 celule (Li-Po), încărcător 180W
Greutate 2 kg
Sistem de operare Windows 10 Home

 

Experienţa în utilizare

Experienţa în utilizare

Am folosit Triton 500 pe post de computer principal mai bine de o săptămână, acesta fiind laptop-ul ales pentru deplasarea la Londra, la lansarea lui Samsung Galaxy S10. Acesta a fost folosit atât pe baterie, în aeroport şi în locuri unde o priză nu era tocmai la îndemână pentru activităţile obişnuite de birou (office, editare foto de bază, etc.), cât şi pentru editarea de clipuri video filmate în 4K.

În utilizare normală, laptop-ul abia dacă scoate un sunet, sistemul de răcire fiind destul de bine pus la punct pentru a nu porni ventilatoarele la turaţie mare atunci când nu este solicitat foarte mult procesorul sau cipul grafic. De fapt, doar atunci când a venit vorba despre editare video ventilatoarele s-au făcut remarcate, dar, evident, acest lucru ar trebui să se întâmple exclusiv atunci când laptop-ul este conectat la priză.

Motivul este faptul că acumulatorul, în ciuda dimensiunilor sale, nu poate ţine alimentat întregul sistem decât pentru vreo 2 ore atunci când este în utilizare intensă. Această valoare urcă pe la vreo 4-5 ore dacă menajăm luminozitatea şi nu rulăm mai mult decât activităţi obişnuite de birou precum Word, Excel, Chrome şi un editor foto mai puţin pretenţios (nu Photoshop).

De remarcat este display-ul acestui laptop, realizat folosind un panou Full HD la 144 Hz, destul de bine calibrat pentru reproducerea culorilor şi care are o latenţă destul de mică (3ms GtG, conform specificaţiilor). Având în vedere faptul că oferă o frecvenţă atât de mare, este destul de clar că acesta este orientat către gameri pretenţioşi în special, însă poate fi folosit şi pentru o editare rapidă foto sau video, atunci când reproducerea perfectă a culorilor nu este obligatoriu necesară.

Acesta beneficiază şi de tehnologia de reîmprospătare variabilă G-Sync de la NVIDIA, care sincronizează framerate-ul cu frecvenţa monitorului, pentru a reduce timpul de răspuns din jocuri atunci când laptop-ul nu poate ţine valoarea de 144 FPS în jocuri (mai multe despre performanţă imediat).

La capitolul redare audio, avem de a face cu un sistem mai ciudat decât ne-am obişnuit. Grila de deasupra tastaturii serveşte doar rol de fantă pentru aerisire, alături de fantele laterale şi cele de pe spate. Difuzoarele sunt integrate de fapt în partea de jos a computerului, undeva în lateralele trackpad-ului, iar sunetul redat este destul de puternic şi clar pentru un laptop atât de subţire, însă nu este extrem de bogat. Avem medii foarte puternice şi înalte redate destul de bine, însă frecvenţele joase sunt destul de limitate. Acer laudă tehnologiile Waves NX şi Waves MaxxAudio care stau la baza sistemului sonor şi da, acesta face o diferenţă faţă de alte modele de laptop-uri de gaming pe care le-am văzut în trecut, însă o pereche de căşti este în continuare necesară pentru o experienţă de gaming plăcută.

Când vine vorba despre zgomot şi temperaturi, formatul subţire al carcasei îşi face simţită prezenţa. Astfel, cele trei coolere, unul pentru procesor şi două pentru GPU, pornesc la turaţie sesizabilă când sunt rulate jocuri video, iar aplicaţia Predator Sense (care are şi buton dedicat pe tastatură) raportează temperaturi de 90 grade pentru procesor şi 75 grade pentru GPU. Tot de aici poate fi crescută manual turaţia ventilatoarelor la maximum şi poate fi activat un profil de overclocking pentru GPU. Testele au fost realizate fără overclocking, întrucât temperaturile erau deja destul de înalte, iar aportul de performanţă nu este foarte mare, placa video primind aproximativ 50 MHz în plus pe profilul Extreme.

Există un buton „Turbo” care activează profilul de overclocking la cerere, în cazul în care doriţi un mic „boost” de performanţă, acesta turând la maximum ventilatoarele. În ciuda turaţiei mai mari, temperatura creşte în modul Turbo cu 2-3 grade peste modul „standard”.

PredatorSense oferă control şi pentru sistemul de iluminare al tastaturii, care poate fi configurat pe trei zone, nu independent. Noi am preferat să folosim o culoare statică uniformă pe toată tastatura, însă sunt disponibile şi clasicele efecte animate de genul „curcubeu”.

 

Performanţă

Performanţă

Desigur, în cazul unui laptop de gaming este foarte importantă performanţa, aşa că am ales să realizăm teste similare celei mai recente plăci grafice desktop din gama RTX. Astfel, avem teste în trei rezoluţii, Full HD, QHD şi 4K pe o plajă de jocuri foarte recente, cât şi teste sintetice de gaming. Testăm inclusiv performanţa în ray-tracing şi DLSS a laptop-ului, întrucât cipul grafic RTX 2080 Max-Q permite rularea acestor efecte.

Câteva lucruri care ne-au atras atenţia în cazul acestui model sunt: faptul că vine livrat din fabrică cu două SSD-uri M.2 configurate în RAID0 şi performanţa oferită de cipul NVIDIA 2080 Max-Q, care nu este atât de puternică pe cât ne aşteptam. Chiar dacă avem de a face cu un cip grafic Turing TU104, design-ul Max-Q limitează puterea acestuia, performanţa rezultată fiind mai apropiată de cea a unui GPU RTX 2060, sau a unui GTX 1070. Astfel, gamingul în 4K devine greu de atins pe detalii maxime în această rezoluţie.

Ecranul de 144Hz pare să fie bine ales pentru nivelul de performanţă oferit de Triton 500 cu 2080 Max-Q, acesta fiind nivelul de performanţă pe care l-am putea aştepta de la jocurile online competitive folosind acest hardware. În jocuri pretenţioase „Single Player”, chiar şi în 1080p putem să întâmpinăm probleme pe detalii maxime. Este important de menţionat că testele sunt realizate fără antialiasing activat.

Astfel, putem recomanda un laptop precum Triton 500 cu GPU pe format Max-Q doar celor care au neapărată nevoie de un computer portabil foarte subţire şi relativ uşor, întrucât un model cu RTX 2060 ar putea oferi performanţă similară cu un nivel de zgomot redus şi probabil la un preţ mai mic.

Test Scor
WinRAR
  • 13.448 KB/s
CineBench R15
  • CPU: 948 cb
  • GPU: 107,26 FPS
CrystalDiskMark Seq32T1
  • Read: 3.459 MB/s
  • Write 2.840.4 MB/s
CrystalDiskMark 4KiB Q8T8
  • Read: 954 MB/s
  • Write 854.2 MB/s

 

3DMark

3DMark

Gaming – 1080p

Gaming – 1080p

Gaming – 1440p

Gaming – 1440p

Gaming – 2160p

Gaming – 2160p

Gaming RTX

Gaming – RTX

Este impresionant să vezi tehnologia ray-tracing rulând în timp real pe un laptop, iar în rezoluţie Full HD, aceasta chiar este mai mult decât utilizabilă în jocurile în care există, folosind un profil de detalii generale „Ultra” în Battlefield V şi Metro Exodus (testul Metro nu este reprezentativ pentru gameplay, jocul fiind mult mai fluid decât ne-ar face să credem benchmark-ul).

Din păcate, la rezoluţii înalte, impactul de performanţă este simţit imediat, motiv pentru care am decis să testăm exclusiv setarea DXR „low” în Battlefield V. Diferenţele între low şi medium nu sunt semnificative, iar impactul de performanţă pentru high şi ultra este prea mare pentru a putea fi considerat utilizabil.

În cazul lui Metro, impactul asupra performanţei este ceva mai mic, însă nu merită efortul de a trece pe setarea RTX Ultra, întrucât diferenţele vizuale sunt minore.

Battlefield V

Metro Exodus

Gaming – DLSS

Gaming – DLSS

Impementarea DLSS din prezent este destul de limitată pentru un GPU precum RTX 2080 Max-Q. Aceasta ar trebui să poată fi utilizată şi în 1080p, rezoluţia nativă a laptop-ului, existând posibilitatea de a aduce un aport mare de performanţă în titlurile care suportă această tehnologie.

Din păcate, în Metro Exodus, aceasta poate fi activată doar în 1440p în cazul lui RTX 2080 Max-Q, şi face o diferenţă sesizabilă doar atunci când tehnologia RTX este activă la capitolul framerate. În cazul Battlefield V, aceasta poate fi activată doar în 1440p şi 4K, iar în Final Fantasy XV exclusiv în 4K şi nu aduce un aport de performanţă destul de mare pentru a considera aceste titluri jucabile în aceste condiţii.

DLSS în Battlefield V în special ar trebui să poată funcţiona independent de reflexiile realizate prin ray-tracing, în toate cele trei rezoluţii importante pentru gameri: 1080p, 1440p şi 2160p. Momentan există suport doar pentru cele două din urmă, doar cu opţiunea DXR activă.

Battlefield V

Metro Exodus

Final Fantasy XV

Concluzii

Concluzii

Primul contact cu RTX pe un computer portabil este… aşa şi aşa. Pe de-o parte, laptopul este construit foarte bine şi oferă performanţă foarte bună în cam toate cazurile de utilizare. Pe de altă parte, atunci când vezi că un computer integrează un cip grafic GeForce RTX 2080 te aştepţi la performanţă înaltă atât în 1080p şi 1440p, cât şi în rezoluţie 4K, însă nu este cazul aici.

Modelul de GPU RTX 2080 Max-Q este foarte limitat în performanţă, în special din cauza formatului subţire în care este integrat, fiind alimentat cu mai puţină energie electrică şi rulând la o frecvenţă mai joasă, pentru a putea fi răcit de coolerele realizate de Acer pentru Triton 500. Adevărul este că o răcire mult mai performantă nu ar putea fi integrată într-un spaţiu atât de mic, iar faptul că există trei ventilatoare într-o astfel de carcasă este o adevărată performanţă.

În afară de trackpad-ul care nu oferă un răspuns tactil suficient şi a lipsei unui card reader pentru carduri SD, Triton 500 are de toate şi va face faţă cu succes majorităţii gamerilor, în special dacă este folosit pe display-ul său la 144 Hz. Atunci când intră în discuţie ecrane externe cu rezoluţii înalte, încep discuţiile despre scăderea detaliilor grafice de pe Ultra pe High.

Ceva ce ar putea NVIDIA face pe partea de optimizare pentru acest GPU ar fi să realizeze profiluri noi pentru tehnologia DLSS la rezoluţii mai mici, precum 1080p şi 1440p pentru RTX 2080 Max-Q. Astfel, performanţa ar fi semnificativ îmbunătăţită atât în jocuri cu Ray Tracing, cât şi în cele fără. Din fericire, Triton 500 oferă un ecran echipat cu G-SYNC, aşa că fluctuaţiile de framerate nu vor fi atât de deranjante în gameplay, întrucât timpul de răspuns rămâne constant, chiar şi atunci când performanţa scade.

 

Părţi pozitive

Design şi construcţie premium
Hardware puternic pentru dimensiunile reduse
SSD-uri în RAID0 din fabrică
Display la 144Hz foarte bun

Părţi negative

GPU-ul RTX 2080 Max-Q are performanţă limitată cu tehnologiile RTX activate
Trackpad-ul nu oferă răspuns tactil
Rulează la temperaturi foarte ridicate în gaming