Asus F81 – performanţe foarte bune într-un pachet de 14”

05.03.2009
Asus F81 – performanţe foarte bune într-un pachet de 14”
Asus F81 – Performanţe

Performanţe

Configuraţia lui Asus F81 ne-a părut de la început foarte promiţătoare şi nu a dezamăgit în testele realizate. Procesorul şi cantitatea de memorie sunt suficiente pentru majoritatea nevoilor unui utilizator obişnuit. Nici chiar lucrul în Adobe Photoshop nu este o problemă din punct de vedere al performanţei, limitările venind din partea rezoluţiei ecranului. În ceea ce priveşte calitatea imaginii, F81 ne-a încântat ochii. Afişajul glare nu se comportă foarte bine într-un mediu foarte luminos sau atunci când utilizatorul stă cu spatele la o sursă de lumină, însă reproducerea culorilor este bună. Unghiurile de vizibilitate ne aşteptam să fie ceva mai mari, însă chiar şi aşa sunt destul de bune. Am putea spune chiar că luminozitatea maximă este deranjant de puternică într-un birou iluminat artificial, ea fiind poate utilă în lumină naturală.

Asus F81 - ecranul de tip glare, iluminat cu LED-uri

Tastatura nu se remarcă în vreun fel, dar parcă am fi dorit ca suprafaţa tastelor să fie puţin mai mare. Am simţit puţin lipsa butoanelor multimedia dedicate. Singurul buton separat al lui F81 este cel de lângă butonul de pornire şi cu ajutorul său se pot schimba profilurile de performanţă ale sistemului. Deşi în timpul testelor nu am avut niciodată nevoie de mai mult de trei porturi USB, ne putem gândi la câteva scenarii în care ar fi fost necesare patru. Ţinând cont că utilizarea comodă a portabilului include folosirea unui mouse şi implicit ocuparea unui port USB, rămân doar două disponibile.

Asus F81 - capacul unitatii optice, integrat in designul carcasei

Placa video separată a lui Asus F81 face parte din ultima generaţie de la ATI şi aceasta ne-a încurajat să o testăm în jocuri. Am apelat la două FPS-uri relativ recente şi pe care le-am prezentat şi pe site: Far Cry 2 şi Crysis Warhead. Nu mică ne-a fost mirarea când am reuşit să le rulăm la rezoluţia nativă a ecranului. Far Cry 2 a fost jucabil (25-30 fps) la un nivel de detaliu mediu, iar în cazul lui Crysis Warhead a trebuit să mulţumim doar cu o parte din setări pe nivel mediu. La rularea benchmark-ului 3DMark06 cu setările default, sistemul a obţinut 3195 de puncte. Cert este că o persoană care mai joacă din când în când câte un titlu, fie şi el actual, poate achiziţiona cu încredere Asus F81.

Autonomie

Asus F81 are o greutate de 2,4 kg

Bateria din dotarea portabilului are şase celule şi are o capacitate de 4400 mAh. Nu am avut aşteptări prea mari de la ea aşa că nu ne putem declara dezamăgiţi de performanţa mediocră. Pentru testul multimedia am folosit profilul de performanţă Entertainment. La rularea unui DVD video din unitatea optică folosind Windows Media Player, cu sunetul pornit şi o pereche de căşti conectată, bateria s-a consumat într-o oră şi 40 de minute. Luminozitatea ecranului a fost setată la un nivel mediu, iar placa de reţea wireless era dezactivată.

Asus F81 - restpad-ul se incalzeste in timpul functionarii

Pentru testul de lucru în mediul office am folosit profilul Battery Saving. Reţeaua wireless a fost activă şi folosită pentru navigarea pe Internet. Au fost editate documente şi aplicaţia Winamp a rulat în continuu, pentru redarea muzicii fiind folosită o pereche de căşti. Luminozitatea ecranului a fost ţinută tot la un nivel mediu. În aceste condiţii, autonomia lui F81 a fost de două ore. Trebuie menţionat faptul că indiferent de nivelul de încărcare al procesorului şi de aplicaţiile rulate, restpad-ul se încălzeşte în stânga touchpad-ului. Dacă temperatura sa nu a fost deranjantă în timpul testului de autonomie office, la rularea jocurilor acea zonă s-a încălzit puţin mai mult.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News