Asus N53J – portabilul cu difuzoare Bang & Olufsen

17.06.2010
Asus N53J – portabilul cu difuzoare Bang & Olufsen

Pentru producătorul taiwanez, Asus N53J face parte din a treia
generaţie de laptopuri din seria N. Când am văzut primele
imagini cu ele
, prezentate în martie la CeBIT, am crezut că
avem de-a face cu aceleaşi laptopuri Asus, dotate însă cu difuzoare
de calitate. A fost o impresie greşită. Laptopul pe care-l
vom prezenta în continuare păstrează o serie de caracteristici
specifice Asus, însă rezolvă multe probleme întâlnite la modele
recente.
Şi nu în ultimul rând, aduce un design atractiv
şi o construcţie pe măsură.


Asus N53J - o nouă generaţie de portabile atractive

Cum transformă aspectul o carcasă metalică

O mare bilă albă pentru Asus deoarece a renunţat aproape total
la plasticul lucios. Capacul lui N53J este din aluminiu, la
fel ca restpad-ul.
Plasticul din jurul tastaturii este
mat, cu un aspect plăcut. Singurele părţi din carcasă care-ţi
reflectă imaginea sunt rama ecranului, suportul tastaturii şi
butonul cu două zone de click al touchpad-ului. Este posibil ca
grila ce acoperă difuzoarele să fie la rândul ei metalică, însă nu
sunt sigur. O bandă deschisă la culoare înconjoară portabilul şi se
prelungeşte cu rama ecranului atunci când este deschis.

Dotări – unele foarte utile, altele
interesante

Printre primele lucruri care ne-au atras atenţia la Asus N53 a
fost camera web cu comutatorul On/Off. Am zâmbit alături de
colegii mei atunci când am realizat că butonul culisant nu face
altceva decât să obstrucţioneze camera cu o bucată de plastic
alb.
Această funcţie de „securitate” a fost implementată
pentru a împiedica folosirea camerei fără ştirea utilizatorului,
folosind programe ascunse în sistemul de operare. Mă întreb însă
cât de uşor este să programezi LED-ul verde de lângă ea să nu se
aprindă atunci când este utilizată.


Sistem de securitate avansat, activat manual

Aşa cum se poate observa, cei de la Asus nu ratează
ocazia să se laude cu sistemul audio Bang & Olufsen
ICEpower.
Performanţele sale le vom analiza pe larg mai
jos. Pe latura stângă a laptopului se găseşte un port USB albastru,
semn că puteţi folosi periferice şi unităţi de stocare compatibile
cu standardul 3.0. De asemenea, portul eSATA este compatibil USB,
Asus N53 având astfel patru porturi compatibile USB 2.0.


Piesa de rezistenţă a portabilului - B&O ICEpower

Specificaţii

  • Ecran: 15.6″, 1366×768, glare, LED
  • CPU: Intel Core i5-540M, 2,53 GHz, 3 MB cache,
    3,06 GHz Turbo, 35 W TDP
  • Chipset: Intel HM55
  • RAM: 4 GB DDR3, 1066 MHz
  • Video integrat: Intel HD Graphics
  • Video dedicat: Nvidia GeForce GT 335M, 1 GHz,
    1 GB VRAM
  • HDD: 640 GB, 5.400 RPM, 8 MB buffer,
    Samsung
  • Unitate optică: DVD RW
  • Reţea: LAN, 802.11b/g/n, Bluetooth
  • Conectori: 2 x USB 2.0, 1 x USB 3.0, eSATA,
    HDMI, VGA, LAN, 2 x audio SonicMaster
  • Baterie: Li-polimer, 6 celule, 4.400 mAh, 48
    Wh
  • Dimensiuni: 391 x 266 x 29-39 mm
  • Greutate: 2,71 kg
  • Altele: boxe Bang & Olufsen ICEpower, card
    reader SDXC


Asus N53J - un singur port pe latura din spate, alături de alimentare

Performanţe

Frecvenţa stoc destul de ridicată a procesorului va fi resimţită
la nivel de performanţă per ansamblu a sistemului. Mai mult, un
singur nucleu poate fi supratactat la puţin peste 3 GHz atunci când
o aplicaţie mai veche o cere. În PCMark Vantage, versiunea pe 64 de
biţi, N53J a obţinut 4.803 puncte şi un scor de 4.140 la testul
Productivity. Placa video Nvidia GeForce GT 335M, acceaşi folosită
de Alienware în
al lor M11x
, îi va face fericiţi şi pe cei care rulează jocuri
nu doar în weekend. Scorul obţinut de sistem în 3DMark06 a fost de
6.792 de puncte, iar în 3DMark Vantage s-a atins limita de 3.340 de
puncte (GPU – 2.623, CPU – 18.539).

Jocuri? Da!

Deşi nu este un portabil creat special pentru jucători,
Asus N53J oferă performanţe atractive în jocuri.
Mai jos
găsiţi o listă cu câteva jocuri şi setările la care au rulat.
Numărul de cadre pe secundă menţionat este cel mediu măsurat în
timpul jocului, fără a fi folosite benchmark-uri prestabilite.
Toate titlurile au fost rulate la rezoluţia nativă a ecranului.
Trebuie spus că există o versiune a lui N53J cu ecran full HD
pentru care placa video din dotare nu este suficient de
performată.

  • Crysis Warhead – Mainstream, AA 2x –
    20 fps
  • CoD: Modern Warfare 2 – Extra, AA 2x –
    49 fps
  • NFS Shift – Medium, AA 2x, AF 2x – 33
    fps


Un port USB albastru, specific standardului 3.0

O rundă de aplauze pentru difuzoarele Bang &
Olufsen

Dacă procesorul, placa video şi carcasa metalică nu sunt o
noutate, difuzoarele Bang & Olufsen ICEpower cu siguranţă sunt.
Este clar că inginerii danezi au fost o slujbă foarte
dificilă. Trebuiau să obţină sunet de calitate folosind un spaţiu
foarte limitat. Î
n aceste condiţii, ei au căutat să
construiască incinte de rezonanţă cât mai mari pentru difuzoare,
iar Asus se laudă că cele două difuzoare de 25 mm au la dispoziţie
un volum total de 40 cc.

În concluzie, cum se aud difuzoarele B&O ICEpower pe Asus
N53J? Foarte bine, dar numai comparativ cu alte difuzoare
de pe portabile.
Diferenţa este semnificativă, fidelitatea
sunetului fiind mai bună pentru frecvenţele medii şi înalte.
Redarea frecvenţelor joase este limitată, lucru de înţeles în
condiţiile date. Un indicator de calitate este lipsa destorsiunilor
la volum maxim. Un dormitor de apartament este bine acoperit, dar
sunetele înalte vor fi deranjante pentru urechi la volum înalt.
Audiţia muzicală folosind difuzoarele B&O poate fi preferată în
locul căştilor, însă doar de cei mai puţin pretenţioşi.


Ingineria Bang & Olufsen se găseşte în spatele grilei

Datorită amplasării difuzoarelor, canalele stereo pot fi mai
greu de diferenţiat uneori. În jocuri este recomandată folosirea
unei perechi de căşti pentru localizarea inamicilor sau a
celorlalţi concurenţi. De asemenea, în timpul sesiunilor prelungite
de joacă, sunetele înalte devin deranjante pentru cei cu urechi
sensibile. Putem spune în final că avem de-a face cu o
calitate audio cu mult peste alte portabile multimedia dedicate şi
recomandăm Asus N53J celor care vor mai mult de la sistemul audio
integrat.

Autonomie

Cum aţi putut observa în lista de specificaţii, laptopul este
livrat cu o baterie modestă. Testul de autonomie în mediul
office
a fost realizat folosind profilul Power4Gear Quiet
Office şi setând luminozitatea ecranului la 50%. Timp de
doar două ore
am putut naviga pe Internet folosind placa
de reţea wireless şi am editat documente, ascultând muzică la o
pereche de căşti. Pentru a măsura autonomia
multimedia
am folosit un film 720p în format MKV, ce ocupa
aproximativ 8 GB pe HDD. Folosind profilul Power4Gear Entertainment
şi având luminozitatea ecranului la 70%, Asus N53J s-a oprit după
o oră şi 45 de minute. Pentru că jocurile rulează
bine pe acest laptop, am făcut un test de autonomie cu
titlurile menţionate mai sus
. Cu luminozitatea ecranului
setată la 50% şi folosind profilul Power4Gear High Performance,
bateria a fost consumată în 50 de minute. În toate
testele am folosit o pereche de căşti pentru redarea sunetului.


Asus N53J cu o greutate de 2,71 kg

Alte aspecte

Aşa cum spuneam la început, Asus a reuşit să rezolve cu N53 o
serie de probleme destul de des întâlnite. Tastatura chiclet
folosită aici nu are un design nou, însă nu mai flexează la o
apăsare fermă. Poate că unele butoane nu sunt perfect paralele cu
suportul, însă tastarea rapidă nu este împiedicată în vreun fel.
Chiar şi după o oră de joacă restpad-ul a fost rece, iar
tastatura s-a încălzit foarte uşor în partea stângă.

Sistemul de răcire, cu o singură fantă pentru eliminarea aerului
cald pe latura stângă, este silenţios şi eficient. Touchpad-ul
multitouch nu iese în evidenţă, având un comportament decent.

Cu o greutate de 2,7 kg plus alimentatorul, Asus N53J este
recomandat celor care nu călătoresc foarte mult cu un laptop în
geantă. Modelul testat de noi a fost Asus N53JN.
Producătorul taiwanez va oferi şi versiunile JG, JF şi JQ cu alte
procesoare din seriile Core i3 şi i5. Modelul de top, JQ, va fi
dotat cu procesor Intel Core i7-720QM, placă video Nvidia GeForce
GT 425M din noua serie Fermi, memorie RAM până la 16 GB DDR3,
unitate optică Blu-ray writer, TV tuner hibrid şi modul Bluetooth
3.0. Surpriza este dată de ecran, a cărui ramă va fi redusă şi a
cărui rezoluţie va fi full HD.


Butonul de pornire, alături de tastatura chiclet cu suport lucios

Concluzie

Asus N53J a reuşit să ne surprindă plăcut. Pe
lângă faptul că este un laptop bun la toate, el are un design nou
şi foarte atractiv. Construcţia este de calitate, iar plasticul
lucios a pierdut mult teren în faţa aluminiului. Perfomanţele în
jocuri sunt bune la rezoluţia nativă a ecranului, deşi nu avem de-a
face cu un portabile creat special pentru gameri. Nvidia Optimus
oferă o combinaţie bună între performanţă şi autonomie, dar bateria
modestă nu ajută prea mult. Nu vă grăbiţi să căutaţi în magazine
acest portabil. Asus N53J va fi lansat oficial peste câteva
luni, preţul estimat fiind de 3.300-3.500 de lei.


Asus N53J - va trebui să-l aşteptăm câteva luni

Plusuri şi minusuri:

[+]
design atractiv şi construcţie de calitate
[+]
performanţe bune pentru un înlocuitor de desktop PC
[+]
pot fi rulate jocuri actuale la setări medii
[+]
difuzoare B&O cu calitate audio bună
[+]
nu se încălzeşte şi nu este zgomotos
[+]
Nvidia Optimus, USB
3.0

[]
baterie modestă cu autonomie sub medie