Chinezii au inventat tableta patriotică

17.01.2012
Chinezii au inventat tableta patriotică

RedPad este o tabletă creată de o companie pro-guvernamentală numită Hongpaiyihao, în traducere „grupul roşu numărul unu” şi este adresată în special oficialilor guvernamentali şi cetăţeni chinezi cu un înalt simţ patriotic.

Chinezii au inventat tableta patriotică

Tableta cu ecran de 9.7 inch foloseşte chipsetul Tegra 2 şi este livrată împreună cu o adevărată colecţie de aplicaţii pro-China, printre care un client pentru serviciul de microblogging aprobat de stat, subscripţii la mai multe ziare şi publicaţii controlate de stat şi acces „exclusiv” la noutăţi zilnice referitoare la decizii strategice luate de guvern.

Însăşi achiziţia tabletei RedPad este o dovadă de patriotism pentru cetăţenii chinezi, suma cerută fiind de 1590 dolari pentru un singur exemplar, sau 1120 dolari pentru achiziţionarea în volum bulk – preţ de două-trei ori mai mare decât costul unei tablete iPad în China.

Din specificaţiile afişate pe website-ul plin de iz patriotic al companiei producătoare aflăm, în funcţie de pagina în care nimerim, că tableta RedPad este echipată cu un ecran de 1024 x 768 pixeli şi acumulator de 8000 mAh, sau ecran de 1280 x 800 pixeli şi acumulator de 7600 mAh. Lista specificaţiilor mai cuprinde o cameră foto de 5 MP şi cameră frontală de 2 MP, conectivitate 3G, 1 GB memorie RAM şi 16 GB spaţiu de stocare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News