Intel promite că vom avea control avansat prin gesturi şi realitate augmentată pe PC din 2014

13.09.2013
Intel promite că vom avea control avansat prin gesturi şi realitate augmentată pe PC din 2014

Camerele video 3D care vor oferi interactivitate avansată şi control prin gesturi vor fi integrate în viitoarea generaţie de Ultrabook-uri şi sisteme All in One în cursul anului viitor, a anunţat Intel, partenerii cu care va debuta tehnologia fiind Lenovo, ASUS, Dell şi HP.

Intel vorbeşte de această tehnologie de mai bine de doi ani, dar abia începând cu vara recent încheiată am aflat că aceasta a depăşit stadiul de concept şi va ajunge cândva pe Ultrabook-uri si PC-uri desktop.  La fel ca sistemul Kinect de la Microsoft, camerele video descrise de Intel vor avea capacităţi de analiză tridimensională a spaţiului din faţa lor, oferind astfel control avansat prin gesturi, dar şi opţiuni pentru recunoaşterea zâmbetelor sau a direcţiei în care priveşte utilizatorul.

Compania afirmă că rutinele software pentru recunoaşterea formelor sunt atât de avansate încât permit chiar şi scanarea 3D a unui obiect rotit în faţa ecranului. Cu ajutorul pachetului de dezvoltare software de la Intel, producătorii de software vor putea crea aplicaţii care să folosească aceste opţiuni pe care Intel le numeşte o evoluţie importantă a interacţiunii cu PC-ul.

Intel a anunţat în cadrul IDF 2013 că Lenovo, ASUS, Dell şi HP sunt primele companii care vor oferi sisteme care vor încorpora camere 3D bazate pe tehnologia sa, acestea urmând să fie discret amplasat în rama ecranelor. Compania a afirmat că aceste produse vor ajunge pe piaţă în a doua jumătate a anului viitor, odată cu noua generaţie de procesoare Broadwell, o versiune revizuită a actualului Haswell care promite o eficienţă energetică mai bună datorită trecerii la un proces de fabricaţie pe 14 nanometri.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News