Am dat în mintea copiilor: ne-am jucat cu Kinect-ul!

Am dat în mintea copiilor: ne-am jucat cu Kinect-ul!

A trecut aproape un an de la lansarea Microsoft Kinect, un accesoriu pe cât de mic, pe atât de spectaculos. Acesta face din Xbox 360, o consolă apreciată inclusiv de gameri, un produs de „family-fun” sau, pe româneşte, divertisment în familie.

Prin lansarea Kinect, Microsoft a câştigat o mulţime de amatori de jocuri controlate gestual, până atunci adepţi ai consolei Nintendo Wii. Ca revers al medaliei, gamerii înrăiţi nu au apreciat deloc această strategie a gigantului din Redmond, considerând că acum acordă prea multă atenţie unor aplicaţii puerile în loc să se dedice jocurilor „hardcore”.

După ce ne-am jucat (căci nu putem spune „testat”) cu Kinect-ul, am ajuns la concluzia că experienţa pe care ne-o oferă este strâns legată de ambient şi de oamenii care participă la distracţie. Dar mai întâi de toate, iată cei câţiva paşi necesari pentru montarea consolei şi a dispozitivului Kinect (menţionăm că pachetul sosit la redacţie a fost format din consola Xbox 360 Slim cu HDD de 250 GB, perifericul Kinect, un controller de Xbox, cablu de conectare pe Euroscart şi DVD-ul cu jocuri Kinect Adventures).

Microsoft Kinect

1. Conectaţi consola la televizorul LCD. Recomandăm conexiunea printr-un cablu HDMI ce trebuie achiziţionat separat, deoarece prin cablul Euroscart din pachet rezoluţia afişată este mică (480p) şi anumite jocuri nu vor rula.

2. Conectaţi Kinect-ul la consolă (nu necesită alimentarea separată dacă dispuneţi de Xbox 360 Slim, dacă aveţi un Xbox din generaţiile anterioare trebuie să o alimentaţi separat).

3. Poziţionaţi Kinectul deasupra LCD TV-ului (pe centru) sau pe standul unde se află TV-ul – cât mai central cu putinţă.

4. Porniţi consola şi introduceţi discul cu jocuri.

5. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran pentru setările iniţiale (calibrare senzor mişcare, calibrare microfon – pentru comenzile vocale).

6. Asiguraţi-vă că vă aflaţi la o distanţă de cel puţin doi metri faţă senzor şi că aveţi suficient spaţiu de mişcare în jurul vostru. Cu cât aria circulară este mai mare, cu atât mai bine pentru eventualii jucători care vi se alătură.

7. Iluminarea (naturală sau artificială) a camerei este obligatorie pentru ca senzorul să detecteze precis mişcările voastre.

Microsoft Kinect

După finalizarea setărilor, puteţi încerca jocurile incluse în pachet sau achiziţiona colecţii din magazinele de profil. Pachetul Kinect Adventures include cinci jocuri: 20.000 Leaks, River Rush, Rallyball, Reflex Ridge şi Space Pop. Fiecare dintre ele vă solicită fizic şi vă testează reflexele, demonstrând în acelaşi timp capabilităţile senzorului Kinect.

Spre deosebire de simplistul Wii, mişcările pe care le recunoaşte senzorul Kinect sunt complexe. Practic, Kinect-ul are în memorie scheletul corpului omenesc şi este capabil să recunoască şi să transpună pe ecran toate mişcările posibile. Singurul inconvenient este întârzierea de câteva milisecunde între mişcarea ta şi mişcarea avatarului tău.

În videclipurile de mai jos puteţi vedea câteva demonstraţii realizate de redactorii go4it (care au dat în mintea copiilor).

Kinect în acţiune la go4it sau go4it.ro în acţiune cu Kinect-ul.

Cum spuneam, experienţa cu Kinect depinde de la caz la caz. Copiii vor fi cei mai fericiţi să fie puşi în faţa unei asemenea provocări, la fel şi părinţii lor. Şi cuplurile tinere pot găsi în Kinect un mod bun de a se distra. De asemenea, petrecerile de acasă, cu mulţi invitaţi, capătă un plus de amuzament cu un astfel de accesoriu scos la înaintare. În schimb, Kinect-ul nu este recomandat persoanelor solitare pentru senzaţia de penibil pe care le-o provoacă.

Consola Xbox 360 Slim ne-a fost oferită la teste de evomag.ro. Costul său este de aproximativ 1128 de lei.

Separat, accesoriul Kinect costă 788 lei. Nu uitaţi de cablul HDMI pe care trebuie să-l achiziţionaţi separat. Distracţie plăcută!

Microsoft Kinect

Urmărește Go4IT.ro pe Google News