Portabile high definition de la HP, pentru pasionaţii de filme

16.09.2008
Portabile high definition de la HP, pentru pasionaţii de filme

Putem spune că ne aflăm de ceva timp în perioada HD a erei digitale, când totul trebuie să aibă aspectul 16:9 şi fie compatibil cu formatele 720p şi 1080p. Când vine vorba de calculatoarele portabile, aceste specificaţii au generat apariţia unor noi dimensiuni ale ecranului, cele de 16” şi 18.4”. HP, unul din liderii mondiali pe piaţa laptop-urilor, nu a vrut să rămână în urmă cu trendul general din industrie şi a lansat noile modele HDX16 şi HDX18.

HDX18 si HDX16 - laptop-uri multimedia de la HP

Bazate pe platforma Centrino 2 de la Intel, acestea sunt dotate cu procesoare Core 2 Duo P8400 la 2,26 GHz. Jucătorii ocazionali pot să ia în considerare aceste sisteme deoarece producătorul le-a dotat cu 4 GB de memorie RAM şi plăci video NVIDIA GeForce 9600M GT. Modelul mai mic, HDX16, are un ecran cu rezoluţia deja consacrată 1366×768 de pixeli, iar cel de 18.4” afişează 1920×1080 pixeli. Stocarea datelor se face pe harddisk-uri de 320 GB, respectiv 500 GB, iar cei care doresc pot opta pentru o unitate optică Blu-ray.

HP HDX18 - un portabil cu ecran de 18.4

Pentru o experienţă multimedia de top, HP oferă o aplicaţie pentru vizionarea filmelor pe DVD la rezoluţie HD. Unghiurile de vizibilitate ale ecranului au fost mărite, iar ambele modele sunt dotate cu un subwoofer şi suportă standardul Dolby Home Theater. HP HDX16 şi HDX18 vor fi disponibile pe piaţă la sfârşitul acestei luni sau la începutul lunii viitoare, preţurile estimative fiind de 1300 $, respectiv 1350 $.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News