Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus – noul model din clasa compactă

30.09.2011
Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus - noul model din clasa compactă

Pentru că piaţa tabletelor compacte are potenţial, Samsung a pregătit un competitor. Galaxy Tab 7.0 Plus se doreşte a fi un model ceva mai mic şi mai accesibil decât Galaxy Tab 7.7. Aşa cum spune şi denumirea, ecranul are doar 7″ în diagonală, rezoluţia fiind redusă la 600×1024 pixeli. Un alt element care-l plasează distinct sub Galaxy Tab 7.7 este matricea ecranului. Nu mai avem Super AMOLED Plus, ci o matrice PLS, o o variaţie a IPS-ului produsă de Samsung.

Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus - un nou model de 7"

Principalele caracteristici ale lui Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus le găsiţi în lista de mai jos.

  • Ecran: 7.0″, 600×1024, PLS
  • Procesor: 1,2 GHz, dual core
  • RAM: 1 GB
  • Stocare: 16/32 GB
  • Memorie externă: microSD
  • 3G: HSDPA 21 Mbps
  • Module: WiFi N, Bluetooth 3.0, GPS
  • Conectori: jack 3,5 mm, microUSB
  • Camere foto: 3,15 MP spate (LED, autofocus), 2 MP frontală
  • Sistem de operare: Android 3.2
  • Baterie: Li-ion, 4.000 mAh
  • Dimensiuni: 193 x 122 x 10 mm
  • Greutate: 345 g

Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus - versiunea gri

La fel ca modelul anterior, Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus este capabilă să realizeze apeluri audio şi video fără ajutorul unui headset. Camera foto de pe spatele tabletei poate înregistra video 720p, iar procesorul este destul de puternic pentru a redat clipuri 1080p. Sunt suportate formatele 3GP, MP4, WMV, AVI şi MKV şi codec-urile MPEG4, DivX, XviD, H.264 şi WMV7/8.

Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus - versiunea albă

Sistemul de operare Android Honeycomb este personalizat cu binecunoscuta interfaţă TouchWiz. Samsung oferă printre altele o suită e aplicaţii şi facilităţi pentru mediul business.

Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus - 10 mm grosime

Primele ţări alese de producător pentru lansarea tabletei sunt Austria şi Indonezia, ea urmând să ajungă pe acele pieţe la sfârşitul lunii octombrie. Samsung Galaxy Tab 7.0 Plus va fi disponibilă ulterior la nivel global, preţul urmând să fie anunţat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News