Sony Vaio S 15

06.02.2013
Linia de portabile Vaio S de la Sony este una binecunoscută, aceasta fiind destinată utilizatorilor din mediul business care doresc un laptop subţire, uşor şi puternic însă nu sunt dispuşi să plătească pentru un model de vârf costisitor din gama Vaio Z. Modelul SVS1512X9EB este unul dintre cei mai noi membri al familiei Vaio S, acesta făcând parte din valul de produse actualizate la finele toamnei trecute odată cu lansarea sistemului de operare Windows 8. Greutatea şi dimensiunile sunt două din avantajele pe care Sony le subliniază şi, chiar dacă valul de Ultrabook-uri din 2012 ne-a ridicat standardele, noul Vaio S rămâne impresionant. Având o greutate de 2 kilograme şi o grosime de 2,4 centimetri, acesta este un laptop de 15,5” uşor şi subţire care poate fi o opţiune foarte interesantă pentru cei care călătoresc mult şi nu doresc să se lupta cu un portabil prea greu înghesuit în geantă.
Urmărește Go4IT.ro pe Google News