Asus MX279H – o combinaţie greu de egalat

Autor: Daniel Ion 19.11.2012
Asus MX279H - o combinaţie greu de egalat

La fel ca în cazul telefoanelor mobile, dimensiunile monitoarelor au crescut şi tot cresc. La un moment dat, ele intră destul de mult în teritoriul LCD TV-urilor, fără a le face concurenţă propriu-zis. Aşa se face că dimensiunile de 24” şi 27” au devenit foarte populare şi ne întrebăm care va fi următorul pas. În continuare vă vom prezenta un monitor de 27” de ultimă generaţie ce reuşeşte să aducă împreună o combinaţie aproape perfectă de facilităţi. Asus MX279H arată bine, are o imagine foarte bună şi un preţ mai mic decât aţi crede.

Asus MX279H - aşa arată un monitor frumos

Design ieşit din comun

Nu trebui să fii pasionat de IT ca să-ţi placă monitorul de faţă. Aproape toţi colegii care au trecut pe lângă biroul meu s-au oprit puţin să admire Asus MX279H. Câţiva chiar au îndrăznit să întrebe de facilităţi şi preţ. Oricât ai fi de chiţibuşar sau de mare fan Apple, tot trebuie să recunoşti că monitorul arată bine. Primul lucru care iese în evidenţă este lipsa ramei. Ea pare să fie prezentă doar pe latura inferioară. În rest, afişajul este încercuit de o bandă neagră de 8 mm lăţime, pe care filtrul mat este extins.

Aceasta este una din cele câteva facilităţi care scot monitorul în faţă. Chiar şi când lucrezi la biroul cu lumina aprinsă, persistă senzaţia că imaginea afişată nu are o ramă în jurul. Când lumina este slabă sau este stinsă, imaginea se termină exact la marginea ecranului. Cu un negru profund afişat, banda se poate confunda uşor cu suprafaţa afişabilă. Unde se observă cel mai bine acest efect? La vizionarea unui film sau serial cu raport de 16:9 al imaginii ai senzaţia că te afli la cinematograf. În lista lungă de monitoare pe care le-am testat, Asus MX279H a fost singurul care a oferit aşa ceva.

Asus MX279H - rama neagră, la nivelul ecranului

Piciorul monitorului este metalic, bine finisat, dar fix. Asus ar fi putut include un sistem de pivotare în baza rotundă. Singura ajustare permisă de picior este înclinarea. Banda metalică de la baza ecranului ne informează în legătură cu parte din facilităţile lui MX279H. Butoanele merită o atenţie sporită. Ele sunt amplasate pe latura inferioară, în dreapta şi sunt sensibile la atingere. Nu sunt suprafeţe cu un indicator imprimat pe ele. Sunt ieşite în relief, ca nişte butoane mici, obişnuite, însă nu se apasă efectiv.

Înregistrarea atingerilor este foarte precisă, însă mâna trebuie să stea într-o poziţie puţin incomodă. Din fericire, nu este necesar să accesezi setările monitorului prea des. Conectorii se află într-o zonă clasică pe latura din spate. Pentru tipul de matrice cu care este dotat, Asus MX279H are un profil foarte subţire. Capacul din plastic de pe spate este lucios şi atrage uşor amprente. Difuzoarele sunt amplasatele lateral, la baza ecranului şi sunt foarte puţin vizibile printr-o grilă de plastic.

Asus MX279H - panoul cu conectori

Specificaţii

  • Diagonală: 27”, 16:9
  • Rezoluţie: 1920×1080
  • Matrice: AH-IPS
  • Dot pitch: 0,311 mm
  • Luminozitate: 250 cd/mp
  • Contrast real/dinamic: 1.000:1 / 80.000.000:1
  • Unghiuri de vizibilitate: 178 / 178 (orizontal / vertical)
  • Timp de răspuns: 5 ms GtG
  • Culori: 16,7 milioane
  • Înclinare: +20 / -5 grade
  • Conectori video: 2 x HDMI, VGA
  • Alţi conectori: 2 x audio
  • Difuzoare: 2 x 3 W RMS
  • Consum: 37 W max, 0,5 W stand-by
  • Accesorii: cablu HDMI-DVI, cablu VGA, audio
  • Dimensiuni: 622 x 441 x 225
  • Greutate: 5,2 kg

Calitatea imaginii

Asus MX279H vine cu o matrice de tip AH-IPS sau Advanced High Performance IPS. Produsă de LG, ea îmbunătăţeşte acurateţea reproducerii culorilor şi lasă să treacă mai multă lumină la niveluri de consum reduse. Chiar şi pentru utilizatorul de rând, calitatea imaginii iese în evidenţă. Am reuşit să fac rost de un colorimetru Eye-One şi să rulez testele sale. Luminozitatea maximă specificată de producător este de 250 cd/mp, însă colorimetrul a măsurat 190 cd/mp. Pe de altă parte, contrastul real măsurat a fost foarte bun. Producătorul specifică 1.000:1, iar eu am măsurat 952:1. Cu luminozitatea şi contrastul la nivem maxim, negrul avea o luminozitate de doar 0,2 cd/mp.

Asus MX279H - butoanele sensibile la atingere

Pentru cei mai puţini tehnici, datele de mai sus se traduc în felul următor. Asus MX279H afişează un negru foarte profund, aşa încât marginea neagră a panoului se confundă cu suprafaţa de afişare. Contrastul este excelent şi foarte apropiat de valoarea specificată de producător. Am fi dorit o luminozitate puţin mai bună, însă aici apar nişte limitări date de tipul panoului.

Folosind acelaşi colorimetru, am măsurat redarea culorilor. Monitorul Asus MS279H stă foarte bine la redarea nuanţelor de albastru şi roşu, însă nu excelează la nuanţele de verde. Doar cei care lucrează la nivel profesional în domeniul editării foto vor percepe această deficienţă. Acest monitor nu se adresează neapărat lor, în ciuda faptului că vine cu nişte facilităţi în plus pentru acest domeniu.

Testul cu Eye-One

Timp de răspuns

Matricele de tip IPS au avansat mult în ultimii ani. Dacă în trecut vorbeam de timpi de răspuns de 15-30 ms, la ora actuală s-a ajuns la 5 ms. Pe lângă vizionarea filmelor, care a fost o plăcere, am testat Asus MX279H în jocuri de tip FPS. Nu pot spune că monitorul este optimizat pentru această aplicaţie, însă nici nu o face imposibilă. Ghosting-ul este foarte redus şi cei care vor să se joace din când în când o pot face fără reţineri.

Asus MX279H - înclinarea ecranului

Aspecte legate de dimensiunile ecranului

Cei care sunt familiari cu monitoare de 21.5”-27” îşi imaginează cât de mare ar fi Asus MX279H. Ei bine, el este mai mic decât pare. Motivul ţine de aceeaşi ramă foarte subţire. Diagonala efectivă a monitorului, dintr-un colţ într-altul al ramei, este cu puţin mai mare decât cea a unui monitor de 24”. Aşa se face că MX279H poate fi folosit pe un birou normal, fără a-l amplasa chiar atât de departe de utilizator. Eu am preferat să-l ţin la 55-60 cm de ochi, însă puteam să disting pixelii relativ uşor şi am fost nevoit să reduc puţin din luminozitate.

Asus MX279H - amplasarea difuzoarelor

Sistem audio integrat

Dacă vă uitaţi cu atenţie pe rama de jos a ecranului veţi observa un logo Bang & Olufsen. Monitorul integrează amplificatorul ICEpower. Sunetul este preluat în format digital din intrarea video HDMI şi transmis prin mufa de căşti sau difuzoare. Acestea din urmă sunt similare cu cele întâlnite la laptopurile Asus. Ele au un diametru de 32 mm şi o cameră de expansiune de 100 cc. Cum sună? Foarte bine pentru nişte difuzoare mici, integrate. Volumul este mai mult decât decent, iar în lipsa unei perechi bune de căşti, ele se pot dovedi foarte utile.

Pentru cei care fac design şi DTP

Asus MX279H împrumută de la gama profesională PA o facilitate utilă celor care fac design. Pe ecran pot fi supra-afişate chenare de diverse dimensiuni, cum ar fi Letter, A şi poze 4”x6”. În felul acesta se poate verifica aranjarea în pagină a materialului la dimensiunile imprimabile.

Asus MX279H are un profil subţire

Conectori

Poate că sunt pretenţios, însă aş fi preferat o ofertă ceva mai diversificată de conectori. Înţeleg într-un fel păstrarea mufei VGA, însă o mufă HDMI putea fi înlocuită cu una DVI sau DisplayPort. De asemenea, ar fi fost interesantă includerea suportului pentru Intel Wireless Display, un standard disponibil pe multe laptopuri de ultimă generaţie.

Preţ şi disponibilitate

Pentru acest pachet foarte atractiv, Asus cere mai puţini bani decât mă aşteptam. MX279H va intra foarte curând pe piaţa românească la preţul de 1.600 lei.

Asus MX279H - un preţ foarte bun pentru un pachet atractiv

Concluzie

Rar mi-a fost dat să testez un dispozitiv care adună atât de multe facilităţi de top într-un pachet superb. Doar designul ar fi fost suficient să scoată în faţă Asus MX279H, însă producătorul nu s-a oprit aici. A folosit o matrice foarte bună, cu ramă foarte îngustă şi a integrat şi un amplificator de sunet de calitate. Preţul cerut pentru toate acestea este mai mult justificat. Este avantajos. În plus, se vorbeşte şi despre o versiune de 24” acestui model, ce păstrează matricea IPS.

Părţi pozitive

design superb
rama se confundă cu suprafaţa de afişare
matrice IPS
amplificator audio Bang & Olufsen
contrast bun
foarte bun raport preţ/calitate

Părţi negative

picior fix