LG anunță DualUp, un monitor pe format 16:18 pentru productivitate

22.12.2021
LG anunță DualUp, un monitor pe format 16:18 pentru productivitate

După televizorul cu rotile, LG anunță și un monitor mai puțin obișnuit, realizat special pentru a îmbunătăți capabilitățile de productivitate la birou. Acesta se numește LG DualUp și are un raport de aspect foarte neobișnuit: 16:18, adică fix cât două monitoare pe format 16:9, suprapuse. Probabil că LG a văzut că mulți dintre cei care lucrează în domeniul editării video folosesc monitoare în acest format și a venit cu o soluție unitară, mai simplă.

Monitorul LG DualUp are o formă neconvențională

LG DualUp are o diagonală de 27,6”, ceea ce nu pare să fie foarte mare. Totuși, spațiul oferit pe ecran este echivalent cu două monitoare de 21,5” suprapuse pe verticală. Astfel, poți avea ecranul împărțit în diferite moduri, pentru a te organiza mai ușor atunci când lucrezi. În exemplul dat de LG, în partea de jos a ecranului poate fi văzut un timeline de Adobe Premiere Pro, cu paneluri de colorizare și selecția de clipuri video pentru editare, iar în partea de sus poate fi văzut un preview de dimensiuni mari.

Rezoluția monitorului este de 2.560 x 2.880 pixeli, adică fix cât două monitoare QHD suprapuse, iar panelul are o luminozitate de 300 nits și acoperă 98% din spațiul de culoare DCI-P3. LG menționează și că acest design este unul ergonomic, întrucât folosirea spațiului pe verticală pune mai puțin stres pe mușchii gâtului atunci când te miști, decât formatul pe orizontală.

La capitolul conectivitate, monitorul vine cu două port-uri HDMI, un port USB-C pentru conectarea la PC, cât și două port-uri USB-C pentru conectarea de accesorii. Acestea pot alimenta un laptop prin Power Delivery la putere de 96W. Astfel, nu va trebui să ții separat laptop-ul în priză, dacă acesta este conectat la monitor printr-un cablu USB-C.

În cutie este inclus si un suport de monitor Ergo, care se atașează de orice tip de masă sau birou și este ajustabil în diverse direcții. Acesta vine și în pachetul altor modele de monitoare pentru productivitate din oferta LG.

Detaliile complete vor fi anunțate de LG la CES 2022, alături de preț, probabil.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult