Philips 436M6VBPA Momentum review: HDR şi 4K pentru gaming pe console

23.11.2018
Philips 436M6VBPA Momentum review: HDR şi 4K pentru gaming pe console
Specificaţii, configurare şi productivitate

Specificaţii

Diagonală 43″
Rezoluţie 3.840 x 2.160 pixeli (4K UHD) @ 60 Hz
Tip Panou VA, 10-bit
Luminozitate 720 cd/m2 (nominal) / 1.000 cd/m2 (maximum)
Contrast nativ 4000:1
Unghiuri de vizibilitate 178 grade (vertical), 178 grade (orizontal)
Timp de răspuns 4ms (GTG)
Conectori video HDMI 2.0, DisplayPort 1.4, mini-DisplayPort, USB-C
Alţi conectori 2 x jack 3,5 mm (in & out), 2 x USB Type-A
Consum 63 W
Accesorii cablu HDMI, cablu DisplayPort, cablu USB-C, cablu alimentare, telecomandă
Dimensiuni
97,6 x 66,1 x 26,4  cm
Greutate 14,71 kg

Meniuri şi configurare

Meniul de configurare pentru Philips Momentum este destul de simplu de navigat şi oferă acces doar la opţiunile de care ai nevoie. Primul meniu la rând este dedicat Ambiglow cu setările pe care le-am amintit deja: mod RGB „color cycle” (auto), un mod standard numit Ambiglow şi posibilitatea de a stabili o culoare dintr-o listă predefinită.

Fiind vorba despre un monitor care poate fi folosit şi la birou (dacă spaţiul permite asta, evident), Philips a integrat şi funcţia Low Blue Light, care scade intensitatea luminii albastre şi aplică o tentă gălbuie peste imagine. Aceasta are patru niveluri de intensitate şi pe parcursul testării am ales să o folosim pentru momentele în care foloseam PC-ul pentru scris sau citit, întrucât apropierea la mai puţin de un metru de un monitor foarte luminos în cazuri de utilizare în care culoarea albă este predominantă este foarte obositoare. Următorul Meniu, „Input”, este cel pentru selectarea sursei de afişare, meniu care are deja buton dedicat pe telecomandă.

Acesta este urmat însă de meniul pentru culori, care este probabil cel mai important. Aici pot fi setate opţiuni referitoare la funcţia HDR, ceva ce nu am mai văzut până acum. Există posibilitatea de a alege între trei profiluri HDR: Normal, VESA HDR1000 şi UHD, fiecare interpretând altfel semnalul HDR. VESA este modul pentru utilizare alături de un PC, în timp ce UHD este pentru console şi discuri Blu-Ray HDR.

Tot de aici pot fi modificate luminozitatea, contrastul şi setarea de sharpness, cât şi activarea modului Overdrive, numit de către Philips SmartResponse. Monitorul este oricum destul de rapid, însă cei care vor timp de răspuns mai rapid vor trebui să apeleze la această funcţie, care în consecinţă adaugă un efect de „ghosting” în urma elementelor în mişcare. Setarea medie este un compromis bun între timp de răspuns şi un minimum de artefacte pe ecran.

Restul setărilor sunt pentru configurarea componentei audio (monitorul este compatibil cu standardul DTS), pentru activarea şi dezactivarea modului Picture-in-Picture, pentru setarea limbii şi temperaturii de culoare (setarea sRGB este în principal cea mai bună din punct de vedere al culorilor) şi pentru setări general precum modul de funcţionare al mufelor USB şi un alt mod low input, care nu ne-am dat seama ce face exact, întrucât atât imaginea cât şi modul în care funcţionează păreau identice şi cu si fără această setare.

Productivitate

În ciuda faptului că vorbim despre un monitor imens realizat pentru gaming pe console, am decis să încerc să folosesc Philips Momentum şi în viaţa de zi cu zi, nu de alta, dar nu mai aveam loc pentru cele două monitoare pe care le foloseam de obicei. Astfel, acesta a devenit monitorul „bun la toate”, care, uimitor, nu a dezamăgit la niciun capitol.

Pentru mulţi, trecerea de la monitoare mici la unul singur de dimensiuni foarte mari poate fi greoaie, însă am reuşit să mă adaptez la utilizarea lui, în special în mod „split-screen”, cu un browser într-o parte şi un document Word în cealaltă. De altfel, faţă de alte monitoare 4K mai mici, care încurajează utilizarea unei setări de scalare în Windows de 200%, în cazul de faţă 150% a fost de ajuns, deci am beneficiat de spaţiu în plus pe desktop.

Spuneam la începutul articolului că nu recomandăm utilizarea acestui monitor pentru profesionişti care lucrează cu fotografii şi clipuri video, însă cei care fac asta în regim amator vor avea cu siguranţă parte de culori mult mai „corecte” decât ceea ce afişează monitoarele ieftine şi chiar şi cele mai scumpe, dar dedicate gaming-ului. Probabil că acesta este cel mai bun monitor de gaming de pe piaţă, atunci când vine vorba despre acurateţea culorilor.

Totuşi, utilizarea lui pe un nivel de luminozitate înaltă şi fără filtrul pentru lumină albastră activat a reuşit să ne obosească ochii mai mult decât oricare alt monitor pe care l-am folosit în ultima vreme, faptul că este limitat la 60 Hz fiind de asemenea un factor care a dus la oboseală în plus.

 

 

Părţi pozitive

Calitate foarte bună a imaginii şi calibrare din fabrică
Timp de răspuns mic pentru un monitor dedicat consolelor
Compatibil cu mai multe standarde HDR
Are telecomandă şi toate cablurile necesare în pachet

Părţi negative

Are doar un port HDMI
Preţul este încă destul de mare
Funcţia Ambiglow e dezamăgitoare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult