După 39 de ani, albumul „Greatest Hits” al Queen ajunge în Billboard 200 Top 10

27.11.2020
După 39 de ani, albumul „Greatest Hits” al Queen ajunge în Billboard 200 Top 10
Foto: Shutterstock

După 39 de ani și o lună de la lansare, compilația „Greatest Hits” a legendarei formații Queen a urcat, în această săptămână, pe una dintre cele 10 poziții ale topului Billboard 200.

Recordul în acest sens este deținut de un alt artist legendar, Nat King Cole, al cărui album „The Christmas Song” a avut nevoie de 55 de ani ca să urce în top 10.

„Greatest Hits” a fost lansat în octombrie 1981 și reeditat de mai multe ori de-a lungul timpului. Albumul a mai fost aproape de top 10 în 1992, când a atins locul 11, pe 10 octombrie.

Citește și: Scandal imens după ce The Weeknd nu a primit nominalizări la Grammy. Artistul acuză organizatorii de „corupție”

Urcarea actuală s-a datorat și faptului că, pe 14 noiembrie, vinilul a avut un preț special, de 15 dolari, în rețeaua de hypermarketuri Walmart.

Albumul Queen s-a vândut în 24.000 de copii

În săptămâna încheiată pe 19 noiembrie, vânzările totale ale „Greates Hits” au însumat 24.000 de copii în toate formatele.

Albumul celor de la Queen și cel al lui Nat King Cole reprezintă două dintre cele 11 albume care au avut nevoie de 10 sau mai mult de 10 ani ca să intre în top 10 Billboard 200.

Citește și: Premiile Grammy: 14 momente importante din istoria evenimentului muzical

Mai jos este lista completă cu data lansării, data intrării în top și factorul determinant al urcării în primele 10 poziții din clasament.

1. Nat King Cole, „The Christmas Song” (55 ani de așteptare)
Lansare: 1963
Urcare în top 10: 5 ianuarie 2019
Factor decisiv: difuzări audio, iar numele clasic a titlului albumului a fost un atu.

2. Queen, „Greatest Hits” (după 39 de ani și o lună)
Lansare: 26 octombrie, 1981
Urcare în top 10: 28 noiembrie 2020
Factor decisiv: reduceri la vinyl-uri în Walmart

3. Aretha Franklin, „30 Greatest Hits” (aproximativ 33 ani de așteptare)
Lansare: 1985
Urcare în top 10: 25 august 2018
Factor decisiv : decesul său la vârsta de 76 de ani.

4. Bob Marley & the Wailers, „Legend” (după 30 de ani, 4 luni și 2 săptămâni)
Lansare: 8 mai 1984
Urcare în top 10: 20 septembrie 2014
Factor decisiv: preț promoțional de 99 cenți/bucata

5. N.W.A, „Straight Outta Compton” (27 de ani și o lună de așteptare)
Lansare: 8 august 1988
Urcare în top 10: 5 septembrie 2015
Factor determinant: lansarea filmului cu același nume

6. Prince, „The Hits/The B-Sides” (22 de ani, 7 luni și 3 săptămâni)
Lansare: 14 septembrie 1993
Urcare în top 10: 7 mai 2016
Factor decisiv : decesul artistului la vârsta de 57 de ani

7. Queen, „The Platinum Collection: Greatest Hits I, II & III” (după 18 ani )
Lansare: 13 noiembrie 2000
Urcare în top 10: 17 noiembrie 2018
Factor decisiv : lansarea filmului „Bohemian Rhapsody”

8. Prince, „The Very Best of Prince”(14 ani, 9 luni și 1 săptămână de așteptare)
Lansare: 31 iulie 2001
Urcare în top 10: 7 mai 2016
Factor decisiv : decesul artistului

9. Phil Collins, „… Hits” (după 13 ani și 10 luni )
Lansare: 5 octombrie 1998
Urcare în top 10: 4 august 2012
Factor decisiv : preț promoțional online, 99 cenți

10. David Bowie, „Best of Bowie” (13 ani, 3 luni și o săptămână)
Lansare: 22 octombrie 2002
Urcare în top 10: 30 ianuarie 2016
Factor decisiv: decesul artistului la vârsta de 69 de ani

11. Avenged Sevenfold, „Waking the Fallen” (11 ani și 2 săptămâni)
Lansare: 26 august 2003
Urcare în top 10: 13 septembrie 2014
Facto decisiv : reeditarea albumului cu piese bonus

Sursa: Billboard

Urmărește Go4IT.ro pe Google News