Justiția germană a decis: Techno este… muzică. Decizia reduce TVA-ul în cluburile din țară

13.11.2020
Justiția germană a decis: Techno este... muzică. Decizia reduce TVA-ul în cluburile din țară
Foto: Pixabay

În toată această perioadă de pandemie, în care cluburile și restaurantele au înregistrat mari pierderi financiare, justiția germană a adus o rază de lumină pe strada patronilor de cluburi în care este redată muzică techno.

Oficial, o instanță din Germania a confirmat faptul că stilul muzical techno va intra în aceeași categorie cu muzica de concerte, iar cluburile vor beneficia de o reducere a taxelor, așa cum beneficiază și sălile de concerte.

În termeni simpli, justiția din Germania a fost de acord cu reclamanții, inclusiv cu proprietarii legendarului club din Berlin „Berghain”, că nu ar trebui să mai plătească TVA-ul standard de 19% din vânzarea de bilete, în timp ce sălile de concerte plătesc o taxă mai mică, de doar 7%.

Citește și: „Barbarii”: Netflix a comandat sezonul doi. Iată când ar putea fi disponibil

Într-o introspecție făcută pe 29 octombrie, instanța a concluzionat că „un vizitator de clasă medie” care intră într -un club cu muzică techno sau house, intră, în primul rând pentru muzică și pentru DJ. Acest lucru face ca un club de noapte să fie considerat similar cu o sală de concerte, indiferent dacă sunt sau nu cântăreți sau muzicieni care cântă la instrumente muzicale.

Munca de DJ nu înseamnă doar redare de muzică

„Meseria de DJ implică mai mult decât să apeși niște butoane și să se audă muzică sau să fie redate niște melodii. Ei, DJ-ii, au propriile lor melodii, își creează propria lor muzică folosindu-se de instrumente într-o manieră mai elaborată, creează sunete noi și au propria personalitate”, au spus judecătorii.

Citește și: Premiile Grammy: 14 momente importante din istoria evenimentului muzical

Decizia este o veste excelentă pentru patronii cluburilor de noapte din Germania, mai ales în contextul actual când, de mai bine de șase luni, cluburile sunt închise din cauza pandemiei.

Spre exemplu, în Berlin, cluburi precum KitKat, Sage și Tresor, locuri cheie pentru distracție, care, de obicei atrag mii de petrecăreți, sunt printre cele mai afectate de situația actuală.

Citește și: Vânzările unei melodii vechi de 43 de ani, triplate de un clip viral publicat pe TikTok

Există o teamă pregnantă că în ciuda tuturor eforturilor și ajutorului oferite de către guvern și în ciuda tuturor planurilor pe termen scurt, multe dintre cluburile și sălile de concerte vor ajunge la faliment.

Sursa: France24.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News