Recenzie „Barbarii”, unul dintre serialele momentului pe Netflix

Serialele sau seriile inspirate din evenimente istorice sunt întotdeauna greu de echilibrat. Pe de-o parte urmărești să rămâi fidel evenimentelor, să nu deviezi de la faptele istorice, dar în același timp trebuie să umanizezi personajele, să dramatizezi întâmplările, să aduci o notă de suspans și mister, indiferent dacă publicul știe sau nu deznodământul.

Trebuie să dezvolți câteva personaje, arunci cu puțină intrigă, poate o poveste de dragoste care nu a existat, poate niște magie și alte mituri care par să se materializeze, iar la final publicul să se îndoiască de ce a învățat la ora de istorie și să fie convins că totul s-a întâmpla exact așa cum a văzut pe micul ecran.

„Barbarii” este un serial german produs de Netflix și bazat pe evenimentele care au dus la Bătălia din Pădurea Teutoburgică, un moment istoric în care triburile unificate germanice au pus la cale o ambuscadă și au atacat trei legiuni romane. Rezultatul a fost victoria categorică a triburilor germanice conduse de Arminius, liderul alianței, devenit în timp un erou și un simbol în mitologia germană.

Citește și: Barbarii de pe Netflix: Un serial istoric fascinant pe care trebuie să îl urmărești

În ceea ce privește producția serialului „Barbarii”, totul este foarte impresionant: decorul, costumele, machiajele, muzica. Toate se îmbină perfect pentru a ne oferi o descriere cât mai detaliată a vieții în anul 9 al erei noastre.

Trebuie să admit că am fost puțin nepregătit și m-am aruncat cu capul înainte. A trecut ceva timp de când am văzut o serie bazată pe evenimente istorice și sunt sigur că „Norsemen” nu poate fi luat în calcul. Cu toate aceastea, chiar dacă nu ai idee despre ce este vorba sau nu ai văzut seriale precum „Vikingii” sau „Roma”, este greu să nu fii absorbit de atmosferă și cred că experiența va fi și mai captivantă dacă este prima ta încerare cu filmul istoric.

Nu am putut să nu fac o disctinctie între ficțiune și realitate și am împărțit ideile în două categorii: istorice și fictive sau evenimente dramatizate; sau poate puțin prea dramatizate, dar ajungem și acolo.

„Barbarii” în cărțile de istorie

Tribul Cherusci prezentat în serial a existat și reprezenta unul dintre cele 50 de triburi germanice existente la acel moment. La vremea respectivă majoritatea triburilor aveau propria identitate și erau aparent incapabile să se unească împotriva dușmanului comun, romanii.

Triburile au rămas independente până la intervenția lui Arminius, fiul conducătorului Cheruscilor, Segimer. Arminius a fost luat, pe când era copil, ostatec la Roma, împreună cu fratele său Flavius.

Arminius și-a petrecut perioada copilăriei și adolescenței la Roma, învățând obiceiurile romane, limba latină și primind o educație militară. În jurul anului 7-8 d.Hr. acesta se întoarce în Germania, la ordinul Imperiului, unde pune la cale un complot care va duce la ambuscada din Pădurea Teuteburgică și la înfrângerea ulterioară a romanilor.

Un alt personaj important este Thusnelda. Ea aparține aceluiași trib germanic, însă tatăl ei este un aliat al Imperiului Roman.

Thusnelda se căsătorește cu Arminius, iar cei doi ajung să aibă un copil împreună. În realitate, după bătălia cu legiunile romane, Arminius a răpit-o ca un act de sfidare împotriva tatălui ei, Segestes.

Serialul ne prezintă o altă față a eroinei germanice, ușor dramatizată, dar menită să insufle mai multă viață în personaj. Același tramament îl aplică și lui Arminius, însă cred că puțin mai bine, mai fidel, dar asta pentru că informațiile pe care le avem despre el sunt mai numeroase.

Pe lângă toate cele de mai sus, „Barbarii” respectă cât se poate de mult design-ul costumelor și al armelor. Respectă rangurile militare în funcție de armura purtată și nu au copiat și lipit același set de armură pe toți soldații. Legiunile nu erau omogene din punctul ăsta de vedere, iar fiecare soldat are o particularitate.

Diferitele tipuri de armuri pe care le putem vedea sunt: lorica segmentată sau laminata, lorica hamata, lorica squamata și lorica musculata, armura cu aspect anatomic și care era purtată doar de către ofițerii superiori, generali sau împărați.

Personajele vorbesc în germană, respectiv latină, iar aspectul ăsta este probabil cel care impresionează cel mai mult. Este printre puținele seriale care te iau de mână și te teleportează acum 2.000 de ani și unde romanii nu vorbesc cu accent britanic.

Acestea sunt câteva dintre detaliile istorice pe care creatorii serialului le-au respectat, dar trebuie subliniat faptul că nu este un documentar și nu trebuie urmărit ca unul.

„Barbarii” de pe Netflix

Aici avem o poveste diferită, evenimentele reale se întrepătrund cu cele fictive sau se exagerează dramatizeazarea și se inventează scene și personaje noi. Dar era de așteptat, nu ne uităm la un documentar.

Primul episod începe cu o prezentare pe fugă a vieții în tribul Cherusci. Ne este prezentat satul, apoi oamenii, câteva dintre obiceiurile lor și în ciuda faptului că sunt descriși ca barbari, aceștia sunt oameni pașnici, cu propria cultură și propriile tradiții.

Liniștea este perturbată de un grup de soldați romani care intră în sat pentru a cere tribut și imediat înțelegem diferența culturală dintre cele două popoare. În urma acestei întâlniri ne dăm seama cine sunt băieții răi și pentru cine nu știe încă, „spoiler alert”, întâlnirea marchează începutul conflictului care va duce la una dintre cele mai importante înfrângeri suferite de romani.

„Barbarii” introduce trei dintre personajele cheie în primele șase minute, stabilește motivele și felul în care se va desfășura acțiunea. În momentul în care Hadgan, liderul unui alt trib, vine să-și negocieze soția, tatăl viitoarei mirese îi spune: „Cumperi mai mult decât o soție, Hadgan. Cumperi un aliat.” Aici învățăm despre motivația politică și pofta de putere a lui Segestes, un nobil din Tribul Cherusci, și tototodată scena o introduce pe Thusnelda, fiica lui, ca femeie puternică și independentă.

De asemenea înțelegem cum se formează unele relații între triburi și ne dă sentimentul că acești oameni nu sunt singuri. Așadar, atunci când apar dușmanii să le ceară grâne și animale putem miza pe faptul că triburile se vor alia și nu se vor lăsa călcate în picioare. Însă realitatea spune altceva, iar show-ul face o treabă destul de bună să mascheze acest lucru și pentru a păstra suspansul.

Felul în care se aliază și ajung să înfrunte legiunile romane este cu totul altă poveste. Evenimentele sunt dramatizate cu scopul de a ține publicul investit în poveste, n-am nicio problemă cu asta, însă am câteva lucruri de împărțit cu felul în care sunt prezentate aceste evenimente.

Totul este înconjurat de mister și scenele sunt des întrerupte de un soi de aer fantastic. Aproape că totul pare de poveste și în permanență simți o prezență supranaturală în preajma personajelor principale. Aceeași prezentă pare că le da personajelor noastre puteri supraomenești, în special în cazul Thusneldei unde linia dintre mit și realitate devine neclară și începi să te întrebi dacă nu cumva zeii lor erau mai puternici decât ai romanilor. Și nu ai fi greșit. Marte are un rol minor și aflăm cât de „inutil” este de fapt.

Simbolismul este centrat în jurul pădurii și relației pe care o au acești oameni cu pădurea, iar noaptea este momentul în care are loc această magie.

În episodul următor începem să înțelegem mai bine interesele politice și relațiile dintre personaje și vedem cum încep să se producă unele rupturi, asistăm la dileme morale și mai facem încă un pas către bătălia finală.

Lupta nu este scopul principal, cel puțin pentru mine nu a fost. Am avut cu totul alte așteptări. Chiar dacă nu ești familiar cu evenimentele, este clar că totul curge în direcția asta și nu poți să nu te întrebi: oare cum va fi, când o să se întâmple, care o să fie deznodământul? Oare se va ridica la înălțimea așteptărilor?

E complicat să creezi o scenă de luptă pe micul ecran. Mai ales una de asemenea proporții. Depinde foarte mult de buget, echipa VFX, scenariu, cinematografie, regie etc. Știm cu toții exemple de show-uri care au promis și au avut mai mult de cinci episoade de pregătire, iar rezultatul a fost dezamăgitor.

Mai devreme menționam misticismul scenelor și cred că niciun alt moment nu e mai poetic și mai frumos decât cel de la începutul episodului trei, când pe același ton fantastic, întunecat și rece, vedem pentru prima dată o amintire din copilăria lui Arminius și vremurile pașnice, mai bune, întrerupte apoi de prezent și realitatea crudă din care fac parte și care ne amintește că totul are un sfârșit.

Citește și: Joaquin Phoenix va juca rolul lui Napoleon în pelicula „Kitbag” a lui Ridley Scott

Scena este puternică deoarece se concentrează pe Arminius, ne spune povestea din perspectiva sa și ne oferă detalii despre educația pe care a primit-o în Imperiul Roman. Pentru cei care nu știu, recomand să da-ți un search pe Google despre invidiul ăsta. Evident, mare grijă dacă faceți asta, pentru că a murit în 21 d.Hr. și pe Wikipedia e plin de spoilere.

În momentul în care ajungi la episodul patru din „Barbarii”, lucrurile parcă încep să se schimbe. Și nu aș spune neapărat în bine. Ești deja obișnuit cu ritmul și tonul serialului, începe și se termină la fel și din momentul ăsta nu faci decât să aștepți lupta finală. Lupta care cred că vine mult prea devreme. Avem din nou puțin timp pe care îl petrecem cu Arminius, însă iarăși scenariul grăbește lucrurile și nu avem ocazia să explorăm alienarea și frământările care îl macină. Era un punct central și foarte important, este ceea ce duce la întreaga mișcare și inerția acestor acțiuni culminează cu unul dintre cele mai importante momente istorice.

Pe de-o parte scenariștii nu au vrut să se abată prea mult de la traseu, pe de alta au ieșit „offroad” și au improvizat tot ce le-a făcut cu ochiul.

Totodată, într-o manieră elegantă, filmul se folosește de simbolism pentru a prevesti deznodământul confruntării. Totul este construit ca o profeție.

Înainte de ajunge la ultimul episod și implicit la conflictul militar, am început să mă simt puțin deconectat, parcă nu îmi păsa și miza nu mai era la fel de mare. Show-ul reușește atât de bine să învăluie totul în mister, să creeze anticipare, însă grăbește toată acțiunea, nu lasă nimic să se contureze până la capăt, trebuia să fie un maraton, nu un sprint.

Nu există niciun conflict dezvoltat și apoi rezolvat, nu apucăm să cunoaștem prea bine personajele.

Bărălia finală

Într-un final ajungem la bătălia finală și din păcate este puțin dezamăgitoare. Acțiunea este învăluită în același element magic, doar că scena și contextul nu mai au același sens și nu reușesc să transmită emoția de care este nevoie.

Este violență, brutală, exact așa cum te-ai aștepta de la o asemenea ciocnire. Acțiunea este totodată dezorientantă, lucru pe care l-am apreciat, se luptă într-o pădure și acesta a fost principalul scop, de a induce confuzie și claustrofobie. Însă nu am o perspectivă clară, nu înțeleg din punctul cui de vedere este descrisă scena asta. Imaginea este constant panoramată și echivalează doar cu o scenă de acțiune ritmată, dar cu impact emoțional redus.

O dată ce am ieșit din pădure, perspectiva se schimbă, devine centrată asupra unor personaje, cu narațiune strecurată între ciocnirile săbiilor și strigătele de luptă. Este o scenă mai puțin antrenantă, însă la fel de violență, menită totodată să simbolizeze luptele interioare cu care s-au confruntat personajele din prim plan.

Vocea din spatele narațiunii este Arminius și are ca scop completarea călătoriei morale a personajului, însă pe cât de frumos și plin de înțeles este monologul sau sau mai bine spus ultima discuție pe care o poartă cu tatăl lui adoptiv, nu am avut niciun motiv ca să-l urăsc pe Varus. Moartea lui nu a produs satisfacția necesară, iar reproșurile și justificările lui Arminius nu mi-au schimbat indiferența.

Varus este personajul principal negativ din „Barbarii”, care este motivat doar de putere și lipsit de orice trăsătură umană. Cu excepția câtorva scene, nu apucăm să vedem și să înțelegem relația complicată pe care o au cei doi și automat nu îți poate pasă de trădarea lui Arminius, dar nici de regretele pe care le are după moartea tatălui său adoptiv.

Și aici zace o mare problemă a seriei: romanii sunt înfățișați ca niște brute, ahtiați după putere și motivați doar de violență. Nu se încearcă deloc umanizarea lor, nu ne arată niciun alt aspect al vieții lor, sunt acolo doar ca o forță a răului care trebuie oprită. Iar lucrul ăsta are de-a face cu structura serialului și felul în care a fost scris. În șase episoade creatorii serialului au fost nevoiți să dezvolte personajele, relațiile dintre ele, să stabilească motivul bătăliei, să aducă în discuție trădarea, să menționeze și apoi să uite de o poveste romantică, toate astea cu pretenția că publicul să fie investit. Nu este suficient timp pentru tot ce își dorește serialul să facă.

Citește și: Cine este actrița bulgară care o interpretează pe fiica lui Borat și femeia din mijlocul scandalului Giuliani?

Protagoniștii sunt acești oameni nobili, pașnici și de fapt adevărații barbari sunt romanii. Povestea este spusă dintr-o singură perspectivă și se rezumă la „bun vs rău”. Nu are complexitatea necesară, se concentrează pe câteva personaje și povestește unul dintre cele mai sângeroase conflicte militare dintr-un singur punct de vedere.

Mi-ar fi plăcut să petrecem mai mult timp cu personajele, să le învățăm mai bine, să ne implicăm în viața lor și să luăm parte la conflict și la intriga dintre ele. Serialul te grăbește să ajungi mai repede la final și atunci când o faci rămâi puțin nedumerit. Te întrebi: oare asta e bătălia aia mare despre care se tot vorbește?

Avea posibilitatea unei povești romantice interesante. Un sub-plot prin care să îi urmărim pe Thusnelda și Folkwin. Aș fi vrut să văd mai mult și să explorez relația lor și conflictul cu Arminius de mai târziu. În felul ăsta ar fi rezolvat una din temele principale: „sacrificiul”. Pe lângă asta, dragostea și războiul merg mână-n mână.

Finalul primului sezon din „Barbarii” ne-a lăsat câteva căi neexplorate și sugerează multe alte conflicte, însă nu sunt foarte curios să merg mai departe.

Serialul merită văzut din punct de vedere istoric, este o experiență scurtă, dar captivantă, însă cred că și-a atins potențialul și nu văd cum ar putea surprinde în următorul sezon.