Un bărbat este acuzat de parteneră că a cheltuit banii pentru luna de miere pe un PC de gaming

11.07.2020
Un bărbat este acuzat de parteneră că a cheltuit banii pentru luna de miere pe un PC de gaming
Foto: Pixabay

O tânără susține că logodnicul ei a cheltuit 8.000 de dolari, bani strânși pentru nuntă și luna de miere, pe un PC de gaming și accesorii pentru acesta.

Femeia de 25 de ani a povestit incidentul în secțiunea Relationship Advice (r/relationship_advice) de pe Reddit. Mai grav este, potrivit ei, faptul că după ce a venit computerul, logodnicul ei de 27 de ani a ignorat-o aproape total. „A uitat că exist în viața lui”, scrie tânăra.

Cei doi, care s-au logodit în decembrie 2019, au început să strângă bani pentru nuntă și luna de miere în ianuarie.

Luna trecută, prietenul cel mai bun al bărbatului și-a cumpărat un PC de gaming, fapt care l-a determinat pe logodnicul tinerei să vrea și el unul. Femeia i-a spus că se poate juca pe laptopul pe care îl are.

Logodnicul ei se joacă non-stop

După o perioadă în care a insistat mult, tânăra i-a permis logodnicului să își cumpere un PC. Nu se aștepta, însă, să dea pe el toți banii strânși. Computerul are două monitoare, iar bărbatul a mai cumpărat periferice scumpe, un birou și un scaun de gaming.

După ce sistemul a fost instalat, bărbatul a început să se joace non-stop, potrivit logodnicei lui. Mai mult, nu mai ajută deloc la treburile casei și aproape că nu se mai spală. Dar, poate cel mai grav, bărbatul, care ar trebui să lucreze de acasă, și-a ignorat jobul. „Mă tem sincer că își va pierde locul de muncă”, a mai scris tânăra.

Cei doi s-au certat, iar femeia întreabă ce ar trebui să facă de acum încolo. Majoritatea membrilor grupului o sfătuiesc să se despartă de logodnic, mai ales că o ignoră după ce a cheltuit toate economiile cuplului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult