Sistem Black Mamba: Ryzen pentru gameri şi nu numai [REVIEW]

Sistem Black Mamba: Ryzen pentru gameri şi nu numai [REVIEW]
Configuraţie şi impresii

Ne-am fi dorit să luăm contact cu platforma Ryzen de la AMD puţin mai devreme, însă o întâlnim pentru prima dată într-un sistem pre-configurat numit Black Mamba, realizat de către magazinul autohton PC Garage. Este vorba despre un sistem dedicat gamingului, echipat cu componente care ar trebui să satisfacă pretenţiile celor care nu au timpul, răbdarea sau priceperea să îşi construiască un sistem de la zero. Întrebarea este însă dacă procesorul Ryzen 7 1700X poate fi folosit cu succes în rularea de jocuri.

Configuraţie

Cu un nume precum Black Mamba, era de aşteptat că acest sistem va veni într-o carcasă neagră. A fost ales modelul NZXT Source 340 Black, o carcasă bine construită, cu exterior lucios, care cu siguranţă va atrage privirile tuturor celor care vă vizitează. În acelaşi timp atrage imediat praful şi amprentele, deci vorbim despre un sistem care are nevoie de ceva mai multă atenţie la acest capitol. Butonul de power se regăseşte în partea de sus a carcasei, alături de două mufe USB 3.0 şi jack-urile pentru căşti şi microfon. Tot în partea de sus poate fi zărit un cooler de dimensiuni generoase, care bagă aer rece în carcasă, fiind ajutat de un cooler în partea din spate să scoată aerul cald. Acest airflow este realizat special pentru a răci procesorul, ambele coolere fiind poziţionate în dreptul radiatorului principal.

Carcaza Source 340 beneficiază de un panou lateral cu geam transparent din plastic, care poate fi scos cu uşurinţă, întrucât şuruburile nu necesită ustensile pentru demontare. În interior găsim o asamblare foarte curată, cu cabluri bine trasate, majoritatea fiind ascunse în spatele plăcii de bază. Carcasa oferă chiar şi găuri special realizate pentru un cable management cât mai ordonat. Sursa şi hard disk-ul Seagate Barracuda de 1 TB sunt ascunse în spatele unui panou din tablă, iar SSD-ul Kingston UV400 de 240 GB este amplasat deasupra lor într-un locaş dedicat. Am fost impresionaţi astfel de compartimentarea acestei carcase, totul fiind bine ordonat şi aerisit.

Trecând la componentele vitale ale sistemului, avem de a face cu o placă de bază Gigabyte GA-AB350-Gaming 3, cu socket AM4, dedicat procesoarelor pe arhitectură Ryzen. Aceasta beneficiază de trei slot-uri PCI-express x16, două PCI-express 1X, 6 mufe SATA, un slot pentru SSD-uri M.2 şi este compatibilă cu tehnologia Crossfire de la AMD. Nu a fost cazul să folosim această capabilitate multi-GPU, întrucât sistemul a fost configurat cu o placă video NVIDIA GTX 1070 de la Zotac, în varianta 3x IceStorm cu trei ventilatoare.

Procesorul, punctul central al acestui sistem este un AMD Ryzen 7 1700X, modelul de medie lansat la începutul lunii martie, care promite performanţă bună în aplicaţii ce necesită putere de procesare multi-threaded. Cele 8 nuclee fizice şi cele 16 linii de execuţie ar trebui să fie de ajuns atât pentru jocuri video, cât şi pentru aplicaţii de productivitate şi creativitate, însă vom vedea cum se compară cu concurenţa în teste. Puţin ieşită din comun a fost alegerea cooler-ului pentru acest sistem. Întrucât procesoarele Ryzen nu se încing prea tare şi nici nu pot atinge valori foarte mari în overclocking, un cooler Thermalright Le Grand Macho RT pare puţin exagerat şi ocupă foarte mult spaţiu în carcasă. Din fericire, acesta este silenţios. Din păcate, odată ce este montat, accesul la slot-urile de memorie RAM şi la slot-ul M2 este îngreunat.

Că tot veni vorba despre memorii, sistemul Black Mamba integrează două module DDR4 de 8 GB de la HyperX Fury Black cu frecvenţe 2133 MHz, în timp ce întregul computer este alimentat de o sursă Seasonic de 520W, cu certificare 80+ Bronze şi eficienţă 87%.

Per total, avem de a face cu un sistem bine construit, folosind doar componente de calitate şi realizat în teorie pentru a face faţă oricăror jocuri video din ultima perioadă în rezoluţii 1080p şi 1440p şi chiar 4K în anumite situaţii.

Impresii

Întrucât avem de a face cu o configuraţie similară cu cea a sistemului precedent testat, Black Aquilla, nu există prea multe lucuri în plus care pot fi zise. Desigur, selecţia de carcasă şi ventilatoare oferă o experienţă mai silenţioasă în utilizare, atât cele de pe carcasă, dar şi cele de pe procesor şi placa video realizând un nivel de zgomot acceptabil chiar şi în jocuri video pretenţioase.

Pentru cei care vor dori să mai modifice câteva aspecte ale sistemului după ce îl cumpără, anumite componente pot fi greu accesate. Pentru accesarea hard disk-ului, de exemplu trebuie scoasă laterala din spatele plăcii de bază a carcasei. Acelaşi inconvenient apare şi atunci când doreşti să adaugi un SSD, întrucât cablurile de alimentare sunt ascunse în spatele unei plăci metalice, accesul fiind făcut prin partea din spate.

Un mic dezavantaj al acestei carcase, care arată foarte bine la exterior, este spaţiul pentru unităţi de stocare. Există două locaşuri pentru SSD-uri pe SATA sau hard disk-uri de 2,5” şi două locaşuri pentru hard disk-uri de 3,5”. Cei care vor mai multe unităţi de stocare vor trebui probabil să apeleze la alte carcase. De asemenea, în cazul sistemului de faţă, slotul M.2 este poziţionat între procesor şi slot-ul PCI-Express 16X. Problema intervine la montarea unui SSD pe M.2 după ce sistemul a fost deja asamblat. Spaţiul disponibil pentru montare este foarte mic, fiind necesară scoaterea plăcii video, însă cooler-ul procesorului incomodează atunci când este necesară o şurubelniţă pentru strângerea şurubului de prindere.

Am observat de asemenea ceva foarte ciudat în cazul plăcii de bază. În ciuda faptului că niciun procesor Ryzen 7 nu integrează şi un cip grafic, iar APU-urile bazate pe arhitectura Zen încă nu au fost anunţate, Gigabyte a integrat trei mufe pentru conectarea de display-uri: VGA, DVI şi HDMI. Acestea nu servesc niciun rost momentan şi puteau fi folosite pentru integrarea mai multor mufe USB (există 6 x USB 3.0 şi 2 x USB 2.0), pentru conectori de sunet mai performanţi (avem de a face doar cu trei mufe jack) sau mufe USB Type-C, care în viitor vor deveni foarte populare.

Desigur, aceste mici neajunsuri nu vor afecta experienţa de utilizare, ci doar trebuie luate în considerare, pentru a evita situaţii neplăcute în viitor.

Performanţă şi concluzii

Performanţă

La capitolul performanţă ştiam cam ce să aşteptăm de la o placă video NVIDIA GTX 1070, întrucât am tot testat sisteme şi laptop-uri echipate cu acest cip. Implementarea Zotac nu pare să fie mai prejos, în anumite teste oferind rezultate similare cu ediţia Strix de la ASUS, testată pe sistemul Black Aquilla.

Procesorul Ryzen 7 în schimb este o necunoscută, fiind prima dată când ne întâlnim cu această platformă. Cu toate acestea, testarea lui nu a fost realizată într-un mod diferit faţă de celalalte sisteme pe care le-am întâlnit în trecut. Am rulat aceeaşi selecţie de jocuri şi de teste sintetice obişnuite, iar rezultatele au fost cel puţin interesante.

Se pare că în jocuri video, AMD Ryzen 7 nu reuşeşte să egaleze performanţa modelelor Core i7 de la Intel. În ciuda faptului că avem de a face cu o platformă cu dublul nucleelor şi firelor de execuţie, jocurile video par să fie mai degrabă optimizate pentru frecvenţe înalte. De asemenea, multe dintre jocuri nu au primit actualizări pentru optimizarea pentru procesoarele Ryzen. În testele sintetice, sistemul s-a comportat în parametri normali, ba chiar a întrecut sistemul cu Intel i7-7700 şi GTX 1070 în majoritatea testelor 3DMark. În Cinebench (şi implicit în utilizarea alături de aplicaţii de producţie video), Ryzen 7 1700X oferă performanţă dublă faţă de concurentul său.

Joc 1080p 2160p
Ashes of the Singularity 53,3 FPS 36,4 FPS
Bioshock: Infinite 128,66 FPS 55,8 FPS
Deus Ex: Mankind Divided 60,9 FPS 21,7 FPS
Dragon Age: Inquisition 115,5 FPS 35,4 FPS
FarCry: Primal 78 FPS 36 FPS
Gears of War 4 96,2 FPS 35,1 FPS
Grand Theft Auto V 107,88 FPS 56,02 FPS
Hitman 94,23 FPS 40,9 FPS
Middle-Earth: Shadow of Mordor 134,8 FPS 56, 42 FPS
Rainbow Six: Siege 167,1 FPS 57,2 FPS
Rise of the Tomb Raider 99,93 FPS 36,43 FPS
The Division 83,3 FPS 33,5 FPS
Thief 92,1 FPS 41,1 FPS
Total War: Warhammer 65,3 FPS 39 FPS

Avantajul platformei Ryzen 7 faţă de Intel Core i7 este posibilitatea de a rula jocurile alături de un software de streaming video, fără să apeleze la procesarea pe GPU a semnalului. Astfel, transmisiile live pe Twitch, YouTube sau Facebook vor putea oferi calitate superioară folosind un procesor Ryzen, fără ca experienţa de joc să aibă de suferit.

Test Scor
3DMark Fire Strike 15.018 puncte
3DMark Fire Strike Ultra
4.253 puncte
3DMark Sky Diver
35.813 puncte
3DMark Time Spy
5.933 puncte
PCMark Creative 6.805 puncte
Cinebench R15 OpenGL: 96,05 FPS, CPU: 1518 cb
WinRar 10,554 KB/s
HDTune SSD (Read) 355,3 MB/s
HDTune HDD (Read) 169,3 MB/s
CrystalDiskMark SSD Seq Q32TI Read: 517,7 MB/s Write: 488,6 MB/s
CrystalDiskMark SSD 4K Q32TI Read: 211,3 MB/s Write: 197,1 MB/s

Altfel, când vine vorba despre performanţă brută în jocuri, Ryzen pierde puţin teren, diferenţele faţă de un sistem echivalent echipat cu Intel fiind de câteva FPS-uri în cam toate jocurile în rezoluţe 1080p. Odată ce urcăm la rezoluţie 4K, jocurile încep să se comporte aproape identic, indiferent de procesor, limitarea în această situaţie fiind placa video.

Concluzii

Prima întâlnire cu Ryzen a fost una foarte plăcută. Sistemul Black Mamba este bine configurat şi asamblat, în timp ce componentele alese sunt toate de calitate. Recomandarea noastră ar fi ca un sistem de genul acesta, echipat cu Ryzen de la AMD să fie cumpărat de către cei care nu vor să se joace exclusiv pe PC, ci mai au şi alte lucruri de făcut, precum editare video sau streaming pe internet.

Având în vedere preţul de 7.199 lei al sistemului Black Mamba, diferenţele între acesta şi unul cu Intel Core i7 sunt minime, însă avantajele în alte tipuri de aplicaţii sunt tangibile. Mai mult decât atât, majoritatea sistemelor cu Intel pre-configurate integrează versiunea i7-7700 a procesorului, cu multiplicator blocat, în timp ce toate procesoarele AMD Ryzen sunt deblocate, lucru care îi va bucura pe cei care vor să mai stoarcă câţiva MHz de performanţă din ele.

Părţi pozitive

Componente de calitate
Performanţă ridicată, în special pentru cei care folosesc şi aplicaţii solicitante
Există destul loc pentru upgrade-uri (SSD M.2, SSD SATA, HDD, etc.)
Silenţios în utilizare

Părţi negative

Performanţă puţin mai slabă în jocuri faţă de un PC cu intel echivalent
Carcasa lucioasă atrage amprente şi praf
Placa de bază are puţine port-uri în spate

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult