Boxa HomePod este aproape imposibil de reparat acasă

13.02.2018
Boxa HomePod este aproape imposibil de reparat acasă

Boxa HomePod este în centrul atenţiei în aceste zile, fiind primul nou produs pe care compania Apple îl lansează de la apariţia Apple Watch. Aceasta a fost criticată deja de către cei care au reuşit să pună mâna pe ea din cauza limitărilor software specifice Apple, cât şi costurilor foarte mari pentru reparaţii, în cazul în care aceasta se strică în afara garanţiei, însă putem adăuga încă un punct negativ pe această listă: imposibilitatea de reparare acasă. iFixit a încercat să desfacă HomePod şi a ajuns la concluzia că aceasta nu poate fi „operată” fără deteriorarea carcasei.

În interiorul boxei de la Apple se găeşte destul de multă tehnologie interesantă, precum o suprafaţă touch cu LED-uri, hardware similar cu ceea ce găsim într-un iPhone 6 (chipset-ul Apple A8 stă la baza HomePod), un difuzor pentru woofer mare şi greu, cât şi 8 difuzoare dispuse circular în jurul carcasei. De asemenea, contactele aurite prin care aceste difuzoare sunt alimentate nu sunt întâlnite des şi duc la un design interior mai eficient.

Din păcate, multe dintre componentele HomePod sunt lipite, utilizatorul fiind nevoit să folosească aer cald pentru a începe dezasamblarea unităţii. Din fericire, învelişul textil poate fi scos foarte uşor şi probabil înlocuit, odată ce desfaci ambele părţi lipite. Din păcate, accesarea componentelor interne necesită utilizarea unei unelte care să taie lipiciul care ţine bucăţile de plastic împreună.

iFixit a oferit un scor de 1/10 pentru reparabilitate, lucru care sugerează că nu prea ai cum să repari un HomePod acasă sau la un service neautorizat. Singura opţiune este să apelezi la un centru autorizat de Apple, unde dacă nu ai o garanţie validă, costul pentru înlocuire este echivalent cu 80% din valorea produsului nou. Dacă un HomePod se strică în afara garanţiei, este mai economic să cumperi unul deja folosit decât să îl repari sau să cumperi unul nou.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult