Imprimantele, adevărate aspiratoare de bani

Imprimantele, adevărate aspiratoare de bani

Dacă era cineva intrigat că descrierile de la raft nu reflectă
calitatea şi performanţele produselor ci sunt de fapt nişte cuvinte
şi cifre bine alese pentru a te convinge să cumperi (vezi
cazul camerelor foto şi „capcana”
megapixelilor
), când vine vorba de imprimante
şi multifuncţionale
situaţia este chiar mai sumbră. Aici
controversele nu sunt legate de performanţe, cât mai ales de
cheltuielile care vor urma.

Există oare cineva care să ne poată spune cum este
posibil ca 15 ml de cerneală să coste mai mult decât o
multifuncţională
(imprimantă + scanner + cititor de
carduri + cartuşe incluse)? Singurul lucru la care mă pot gândi
este o şmecherie a producătorilor pentru a vinde
cât mai multe astfel de produse la un preţ „subvenţionat”, urmând
ca apoi să-şi recupereze banii înzecit din vânzarea de
consumabile.


Printer

Imprimantele şi multifuncţionalele, la prima vedere
„pâinea săracului”

Au preţuri începând cu 150 de lei, iar la 400
de lei deja vorbim de multifuncţionale business, cu fax încorporat.
În aceste condiţii, chiar şi familiile cu bugete reduse îşi permit
astfel de achiziţii, fiind atraşi de ideea de a-şi printa
fotografiile din vacanţă fără să mai treacă pe la diverse tonomate
sau centre foto, dar şi pentru că lucrează cu documente care
trebuie tipărite rapid.

Producătorii s-au gândit însă cum să atragă sume importante de
pe acest segment: oferindu-ne consumabile la preţuri
astronomice
. Indiferent că optezi pentru HP, Canon,
Lexmark sau Epson, vei resimţi din plin pe spinare aceste costuri
de amortizare ale imprimantelor şi multifuncţionalelor.

Negru în faţa ochilor

Pentru un cartuş negru cu care abia dacă
printezi 200 de pagini A4, vei scoate din buzunar 60 – 70 de lei, asta fără să mai
socotim şi costul hârtiei. Dacă te duci la un centru de
printare
, pentru acelaşi volum vei plăti cam 20 de
lei
.

Portofelul vânăt de supărare

Când începi să scoţi fotografii color, problema capătă o nuanţă
vineţie. Acum şi hârtia pe care imprimi trebuie
pusă la socoteală. Şi aici oferta este largă: premium, semi-glossy,
glossy, everyday, premium plus etc. Acestea diferă prin
densitate
(grame/metru pătrat), cât de lucioase
sunt
şi cost, evident.

În cazul pachetelor de 20 de bucăţi de dimensiune 10 x 15 mm,
preţurile variază între 19 şi 40 de lei. Altfel spus, dai cel puţin
1 leu pentru o hârtie goală.

Pentru cartuşele color este destul de greu să facem o socoteală.
Sunt imprimante care folosesc un singur cartuş color şi altele care
folosesc mai multe. Spre exemplu,
Epson Stylus Photo PX700W
are şase cartuşe
(Cyan, Yellow, Light Cyan, Black, Magenta şi Light Magenta).


Cartuse imprimanta

Pentru imprimantele care cer un singur cartuş color, vei scoate
din buzunar cel puţin 80 de lei, în timp ce dacă optezi pentru
cartuşe pe culori separate vei da cam 45 de lei/culoare.

În medie, o poză de 10 x 15 mm te costă cam 1,8
lei
– de peste două ori decât dacă ai opta pentru un
centru foto. Costurile scad dacă cumperi hârtie la volum mare, dar
asta ţine deja de firme. Nu cred că un utilizator obişnuit va
achiziţiona topuri întregi de hârtie foto. Chiar şi aşa, sub 1,2
lei per fotografie tot nu ai cum să ajungi.

Soluţia de avarie

Aceste inconveniente au şi o rezolvare, dar nu fără
compromisuri: consumabilele alternative şi kit-urile de
reumplere
. Câtă vreme nu ai pretenţii ca aceste produse să
le egaleze la calitate pe cele originale, cartuşele „pirat”
şi cerneala la borcan vor reduce serios cheltuielile
de
printare.

Câte imprimante, atâtea cartuşe

Din păcate, ceea ce am spus până acum nu e totul. Producătorii
ar putea să ne explice spre exemplu de ce există atâtea
tipuri de cartuşe
– aproape fiecare imprimantă cu tipul de
consumabil asociat. Când te duci în magazin, te holbezi minute în
şir la rafturile cu cartuşe, în încercarea de a repera ceea ce îţi
trebuie. Noroc cu rezervările online, dar cel puţin în România
lumea apelează într-o mică măsură la aceste servicii.


Consumabile

Imprimante/multifuncţionale – plusuri şi
minusuri

[+] Preţ iniţial accesibil;
[+] Răspunde cu promptitudine nevoilor tale de
tipărire;

[-] Consumabile exagerat de scumpe;
[-] Gama extrem de variată de consumabile îţi dă
bătăi de cap;
[-] Nefolosite o perioadă lungă de timp, cartuşele
devin inutilizabile.

Concluzie

Timpul câştigat prin investiţia într-o imprimantă sau
multifuncţională nu face nici pe departe banii cheltuiţi
după
şi doar persoanele cu salarii foarte mari nu vor
resimţi frustrarea odată cu golirea cartuşelor incluse, atunci când
vei fi nevoit să plăteşti pe consumabile cât pentru încă o
imprimantă sau să recurgi la cartuşe alternative şi kit-uri de
refill. Nu mai bine ne deplasăm la un centru foto
şi cu ocazia asta facem şi cele 30 de minute de mişcare necesare
pentru o viaţă sănătoasă?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News