Logitech G100s – mouse precis şi cu design minimalist, pentru fanii jocurilor de strategie

18.01.2014
Logitech G100s - mouse precis şi cu design minimalist, pentru fanii jocurilor de strategie

Logitech este un nume cu reputaţie în sfera perifericelor pentru PC, recunoscut pentru oferta generoasă de accesorii pentru gaming. Dintre acestea, Logitech G100s se remarcă prin simplitate şi greutate redusă – trăsături care nu le asociem prea des unui mouse recomandat pentru jocuri.

Logitech G100s

Descriere

Logitech G100s pare la prima impresie un mouse optic cu 3 butoane cât se poate de banal, adăpostit într-o carcasă cu design ambidextru ce se pretează atât pentru dreptaci, cât şi pentru stângaci. Apartenenţa sa la familia accesoriilor pentru gaming este trădată doar de butonul dedicat prin care selectăm rezoluţia senzorului optic, ce poate fi ajustată între 250 şi 2500DPI.

Carcasa din plastic negru este acoperită cu un finisaj aderent ce previne alunecarea degetelor şi nu reţine urme de amprente. Rotiţa pentru scroll realizată integral din cauciuc este comod de acţionat şi silenţioasă, la fel şi butoanele pentru click stânga/dreapta. Totuşi aş fi dorit ca rotiţa pentru scroll să permită şi acţionare stânga/dreapta, facilitând derularea paginilor web pe orizontală. Tot pentru navigare pe internet este util şi setul de butoane back/forward, tot mai des întâlnit la acest tip de periferic dar absent în cazul de faţă.

Conexiunea la PC este realizată prin interfaţă USB 2.0 folosind un cablu de 2 metri lungime, nu foarte gros dar îmbrăcat în cauciuc durabil ce poate fi modelat cu uşurinţă pentru îndreptarea eventualelor deformări.

Logitech G100S + G440 Hard Gaming Mouse Pad

Logitech G100S este sprijinit pe 3 suporţi din silicon cu suprafaţă generoasă, ce ar trebui să alunece confortabil indiferent de mousepad-ul ales. Pentru rezultate optime Logitech recomandă produsul  G440 Hard Gaming Mouse Pad, cu dimensiuni 34×28 cm şi suprafaţă plastificată ce înlesneşte alunecarea. Spre deosebire de alte produse similare, mousepad-ul Logitech G440 se prezintă cu bază aderentă cauciucată şi  construcţie semi-rigidă, păstrându-şi planeitatea în aproape orice situaţie.

Derivat din modelul G100 lansat exclusiv pentru piaţa asiatică, Logitech G100s îi avantajează în primul rând pe cei cu palmele mici. Privit ca şi mouse strict pentru gaming, noul G100s nu atrage prea mulţi fani în rândul pasionaţilor de jocuri FPS, carcasa de mici dimensiuni şi lipsa setului de greutăţi ajustabile nepermiţând atingerea nivelului de precizie dorit de un gamer competitiv. În schimb, amatorii de jocuri RTS vor aprecia uşurinţa cu care pot fi realizate operaţii repetitive şi mişcări ample, acţionând mouse-ul folosind doar vârfurile degetelor.

Logitech G100S

Pachetul software

Folosit ca atare, Logitech G100s se comportă ca un mouse obişnuit cu 3 butoane, fiind detectat automat şi instalat fără a necesita drivere suplimentare.  Însă funcţionalitatea de bază poate fi extinsă cu ajutorul Logitech Gaming Software (LGS), pachet disponibil pe website-ul Logitech sub  forma unui download de 55MB.

Aplicaţia oferă interfaţă prietenoasă din care putem atribui comenzi  avansate, activate cu ajutorul celor 4 taste apăsate în diverse combinaţii. Este permisă salvarea mai multor seturi de comenzi personalizate, ce pot fi schimbate în funcţie de jocul ales. Tot din interfaţa LGS putem modifica şi cele 3 valori DPI între care schimbăm la apăsarea butonului dedicat pentru rezoluţia senzorului optic.

Concluzie

Mic şi uşor, Logitech G100s este excelent pentru jocuri în care cursorul se află într-o continuă mişcare, permiţând aplicarea comenzilor rapid şi aproape fără efort. Însă construcţia compactă şi greutatea redusă pot fi un dezavantaj pentru pasionaţii de jocuri FPS, obişnuiţi cu senzaţia de stabilitate dată de un mouse a cărui formă permite susţinerea întregii palme.

Folosit pentru navigare pe internet şi comenzi Windows uzuale, Logitech G100s este surprinzător de precis şi confortabil, acţionarea sa doar cu vârfurile degetelor prevenind apariţia oboselii în cazul utilizării îndelungate. Singurul aspect care poate fi reproşat este poziţionarea rotiţei de scroll puţin prea în spate, obligând îndoirea degetului arătător într-o poziţie uşor incomodă.

 Logitech G100s - excelent pentru jocuri RTS

Lăsând la o parte performanţele excelente demonstrate de senzorul optic, Logitech G100s nu este genul de mouse care să impresioneze la capitolul estetică, iar asta poate fi un handicap major pentru un produs încadrat la categoria accesorii de gaming. Cei dispuşi să treacă peste acest aspect sunt însă recompensaţi cu finisaje durabile şi uşor de întreţinut, aplicate unui produs cu performanţe mult peste nivelul sugerat de aspectul exterior.

Logitech G100s poate fi achiziţionat şi din magazinele online din ţara noastră la preţul de 180-200Lei, la care adăugăm încă 150-170Lei dacă dorim să beneficiem de confortul mouse pad-ului Logitech G440.

Părţi pozitive

Senzor optic de bună calitate
Finisaje durabile
Suport pentru comenzi macro
Buton dedicat pentru ajustarea sensibilităţii

Părţi negative

Design banal, ce nu se ridică la nivelul pretenţiilor pentru un mouse de gaming
Prea puţine butoane
Cablu USB obişnuit, fără mijloace de protecţe împotriva deteriorării

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult