Disney lansează un nou DVD mobil pentru copii

11.05.2007
Disney lansează un nou DVD mobil pentru copii

Toată lumea a auzit de universul magic creat de Walt Disney. Pe lângă parcuri de distracţii şi publicaţii pentru copii, compania este implicată şi în multe alte domenii, cum ar fi de exemplu echipamentele electronice. Un foarte interesant dispozitiv din această arie este noul DVD player mobil cu două ecrane, destinat copiilor.

De ce lor? Pentru că aspectul său exterior este menit să îi atragă. În plus, fiind echipat cu feţe interschimbabile, poate fi customizat pentru a se potrivi cu personalitatea fiecăruia. O fetiţă va dori probabil o carcasă cu Cenuşăreasa, iar un băieţel una cu Piraţii din Caraibe.

Aspectul exterior ar fi în van fără cele două ecrane separate de 7″, ce se pot fixa pe tetierele unui autovehicul. Astfel, copii vor avea ocupaţie, iar călătoria întregii familii va fi mult mai liniştită.

Boxele incluse, cele două perechi de căşti, dispozitivele pentru fixarea pe tetiere, telecomanda şi încărcătorul auto sunt o parte din accesoriile ce vor completa pachetul. Dispozitivul suportă discuri optice DVD sau CD şi va fi disponibil în magazine începând cu luna mai a acestui an, împreună cu un DVD promoţional Disney cu secvenţe din serii celebre, precum Hannah Montana sau Cory in The House. Toate la un preţ de 179 $ (în SUA).

DVD mobil de la Disney

În cazul în care acest sistem este prea sofisticat, copiii dumneavoastră s-ar putea mulţumi cu mai vechiul media player portabil din seria Disney Mix Max, echipat cu un ecran color de 2,2″. Acesta va primi feţe noi, ce se vor adăuga capacităţii de a vizualiza filme, poze sau asculta muzică, ce îl fac un gadget ideal pentru călătorii. Disponibil la un preţ de 99 $. Preţul produselor Disney din această gamă pe piaţa din România nu este momentan comunicat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News