LG Watch W7: ceasul inteligent care promite autonomie de până la trei luni

Autor: Cătălin Niţu 04.10.2018
LG Watch W7: ceasul inteligent care promite autonomie de până la trei luni

Alături de noul său smartphone de top, LG a prezentat şi un nou smartwatch numit Watch W7. Acesta este primul dispozitiv echipat cu sistemul de operare Watch OS de la Google care funcţionează în mod hibrid. Acesta este echipat cu un display LCD perforat prin care sunt instalate şi două braţe care pot indica ora fără funcţiile „smart”. Datorită acestei funcţionalităţi hibrid, LG laudă Watch W7 laudă acest model cu până la trei luni de autonomie.

LG Watch W7 nu este nici pe departe primul smartwatch al producătorului sud coreean, însă este de departe cel mai ambiţios de până acum. Pentru a realiza acest model, compania a apelat la Soprod, producător elveţian cu renume. LG s-a ocupat de partea „smart”, care include hardware-ul clasic pentru un smartwatch cu Wear OS, în timp ce Soprod a realizat partea mecanică.

Ideea din spatele acestui ceas a fost realizarea unui ceas care să poată fi cu uşurinţă confundat cu un ceas obişnuit, funcţiile sale smart fiind evidenţiate doar la nevoie. Atunci când ceasul nu este în utilizare directă, acesta nu afişează nimic pe ecran, acesta rămânând negru, în timp ce limbile pot indica ora tot timpul, fără a fi nevoie de pornirea ecranului.

Din punct de vedere hardware, nu avem de a face cu nimic din ceea ce nu am mai văzut până în prezent. Ceasul foloseşte chipset-ul Snapdragon W2100, lansat în urmă cu doi ani deja, de la Qualcomm, 768 MB RAM, 4 GB stocare şi conectivitate WiFi 802.11n şi Bluetooth 4.2 LE. Acesta este rezistent la apă şi praf cu certificare IP68, în timp ce senzori precum accelerometru, magnetometru, giroscop, altimetru şi barometru vor ajuta cu siguranţă la utilizarea lui în tot felul de activităţi sportive. LG Watch W7 este realizat din metal şi foloseşte brăţări standard de 22mm.

Ecranul măsoară 1,2” în diametru şi afişează o rezoluţie de 360 x 360 pixeli. Butoanele de pe lateral pot fi folosite pentru interacţiunea cu aplicaţiile, în timp ce coroana digitală este utilizată într-un mod similar cu cea de pe Apple Watch.

Când este folosit în mod „Just Watch”, ceasul promite o autonomie de aproape 100 de zile, toate funcţiile sale smart fiind dezactivate. Utilizat în modul „normal”, acesta va oferi două zile de autonomie prin Watch OS. Se pare însă că există o „baterie de rezervă”, astfel ca după ce componenta smart se închide, acesta va indica în continuare ora exactă pentru încă 2-3 zile.

Toată această funcţionalitate vine însă cu un cost destul de ridicat, chiar mai mare decât cel de pornire pentru Apple Watch. LG a pus ceasul la pre-comandă în magazinele din Statele Unite ale Americii la un preţ de 449 dolari, cu livrarea programată pentru 14 octombrie.