Withings lansează Steel HR Sport, primul său ceas după ieşirea din portofoliul Nokia

19.09.2018
Withings lansează Steel HR Sport, primul său ceas după ieşirea din portofoliul Nokia

Withings , producătorul de dispozitive de purtat şi monitorizare a sănătăţii a trecut printr-o perioadă ciudată în existenţa sa în ultimii doi ani. Compania a fost cumpărată de Nokia după care şi-a cumpărat înapoi independenţa, iar acum lansează primul său dispozitiv nou de după această situaţie. Este vorba despre un nou ceas inteligent hibrid numit Steel HR Sport, mai capabil decât modelele lansate în trecut.

Steel HR Sport este un ceas cu design clasic simplist, similar cu modelele precedente, echipat cu destule componente care să îl facă util în special celor care doresc monitorizare a efortului fizic. Acesta integrează pe lângă senzori de mişcare pentru numărarea paşilor şi un modul GPS pentru realizarea traseelor de alergat sau de mers cu bibicleta, cât şi un senzor de puls care poate monitoriza şi nivelul de oxigen al utilizatorului.

Ceasul Steel HR Sport poate afişa şi notificările de pe telefon pe un display OLED foarte mic şi promite 25 de zile de autonomie. Nu este clar dacă această valoare este valabilă pentru utilizarea folosind toţi senzorii, sau dacă GPS-ul sau senzorul de puls reduc durata de utilizare semnificativ.

Conectarea la telefon se face prin intermediul Bluetooth, iar aplicaţia de mobil Health Mate oferă acces la datele înregistrate de ceas. Se pare că pot fi setate şi alarme care să facă ceasul să vibreze, iar tot aici pot fi listate datele despre calitatea somnului.

Withings Steel HR Sport este deja disponibil la vânzare la preţul de 200 de dolari americani.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult