Utilizatorii care distribuie informații pe rețelele de socializare contribuie într-o mai mare măsură la propagarea dezinformării decât au sugerat până acum studiile realizate în domeniu.
Potrivit unui studiu publicat în revista International Journal of Enterprise Network Management și preluat de Phys, eforturile de combatere a fenomenului fake news ar trebui să vizeze nu doar creatorii de conținut fals, ci și motivele pentru care utilizatorii aleg să redistribuie astfel de informații.
Această cercetare, realizată de o echipă de specialiști și publicată de revista științifică International Journal of Enterprise Network Management, a combinat analiza studiilor deja existente privind încrederea și convingerile care influențează distribuirea informațiilor false cu un model de învățare automată nesupravegheată (unsupervised machine learning).
Pe baza acestor date, realizatorii studiului au dezvoltat un model conceptual care poate ajuta utilizatorii să recunoască mai ușor conținutul potențial fals și să reacționeze adecvat înainte de a-l redistribui. Totodată, modelul identifică tipare de comportament asociate persoanelor care distribuie în mod repetat informații false.
Autorii studiului afirmă că majoritatea cercetărilor privind dezinformarea s-au concentrat până acum pe identificarea surselor informațiilor false și pe structura rețelelor de socializare prin care acestea se propagă.
Noua cercetare evidențiază însă un aspect insuficient analizat: decizia utilizatorilor de a distribui conținutul pe care îl întâlnesc online. Potrivit studiului, înțelegerea mecanismelor psihologice și sociale care stau la baza acestui comportament ar putea conduce la strategii mai eficiente de limitare a răspândirii de informații false.
Concluziile acestei cercetări sunt considerate deosebit de relevante pentru perioadele de urgență, atunci când rețelele de socializare devin una dintre principalele surse de informare pentru populație.
Cercetătorii susțin că modelul propus ar putea contribui la îmbunătățirea politicilor platformelor online în ceea ce privește moderarea conținutului, la dezvoltarea programelor de educație media și a inițiativelor de verificare a veridicității informațiilor, precum și la perfecționarea sistemelor automate de detectare a conținutului cu caracter înșelător.
În opinia autorilor studiului, astfel de măsuri ar putea reduce circulația știrilor și informațiilor false și, în același timp, ar putea contribui la consolidarea încrederii publicului în informațiile distribuite în mediul online.
Autorii studiului consideră că acest nou model oferă o perspectivă complementară asupra fenomenului dezinformării online, cu accentul pus pe responsabilitatea utilizatorilor în procesul de răspândire a informațiilor și nu doar pe identificarea surselor care creează conținutul fals.
Rezultatele acestui studiu ar putea fi utilizate atât în mediul academic, cât și de platformele de socializare și autoritățile implicate în combaterea răspândirii informațiilor false, în special în contextul crizelor, al dezastrelor naturale sau al altor situații în care veștile circulă rapid și pot influența comportamentul publicului.
Sursa: Mediafax