Mark Zuckerberg îl copiază pe Musk, anunțând abonamentul lunar Meta Verified pentru Facebook și Instagram

20.02.2023
Mark Zuckerberg îl copiază pe Musk, anunțând abonamentul lunar Meta Verified pentru Facebook și Instagram

Mark Zuckerberg, co-fondator și CEO Meta, a anunțat un nou abonament contra-cost pentru utilizatorii rețelelor de socializare ale companiei sale, Facebook și Instagram. Acesta pare să fie direct inspirat de acțiunile lui Elon Musk, care a blocat anumite funcții ale Twitter în spatele unui abonament lunar. Practic, noul abonament Meta Verified va permite utilizatorilor să beneficieze de securitate mai bună a contului și de acces rapid la suport tehnic din partea companiei, la un preț mai mare decât un abonament la Netflix.

Meta Verified va asigura accesul la o insignă de verificare pe Facebook și Instagram

Curios, Zuckerberg a făcut anunțul în cursul zilei de duminică, iar descrierea serviciului de pe pagina sa nu părea să ofere prea multe capabilități noi, în ciuda faptului că prețul a fost anunțat încă de la început: 11.99 dolari pe lună dacă te abonezi de pe desktop, sau 15 dolari dacă te abonezi de pe un iPhone. În comparație, Netflix, în România, costă 12 euro pentru varianta cea mai scumpă, cu redare în 4K.

Între timp, un articol publicat pe pagina de anunțuri oficială a Meta a descris puțin mai bine beneficiile și publicul țintă pentru acest abonament. Nu doar că abonamentul Meta Verified îți va oferi acces la acea insignă albastră care îți asigură identitatea pe platformă, însă vei beneficia și de protecție mai bună împotriva impostorilor. Se pare că Meta nu se așteaptă ca mulți utilizatori de Facebook sau Instagram să se aboneze la Meta Verified, ci doar creatorii de conținut, care aveau sau nu deja o astfel de insignă gratuită.

Iată beneficiile abonamentului Meta Verified

  • O insignă de verificare, care confirmă că tu ești cel „real”, confirmarea identității fiind realizată cu o carte de identitate, pentru fiecare abonat.
  • Protecție mai bună împotriva impostorilor: Meta va monitoriza rețelele pentru impostori care ar putea să îți fure identitatea online
  • Posibilitatea de a contacta o persoană reală de la Meta pentru a primi ajutor în cazul în care apar probleme cu conturile tale
  • Vizibilitate și reach mai bune în căutări, comentarii și recomandări, Meta punând conturile verificate înaintea celorlalte
  • Alte funcții exclusive încă neanunțate.
  • Cei care au deja bife de verificare nu vor fi afectați, deci nu există riscul de a pierde insigna dacă nu te abonezi la noul serviciu.

Pentru a te înscrie pentru Meta Verified, trebuie să respecți anumite criterii minime, precum activitatea minimă pe platforme, istoric de postări și o vârstă de minimum 18 ani. Cartea de identitate oferită trebuie să includă aceeași persoană din poza de profil a contului și același nume. Astfel, nu poți plăti pentru badge de verificare pentru o pagină de business, de exemplu.

Serviciile vor începe testarea imediat, în Noua Zeelandă și Australia. Abonamentul Meta Verified va fi extins în viitor și în restul lumii.

sursa: Meta

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult