Rețeaua de socializare X acuză Australia că încearcă să extindă puterile autorității de reglementare a internetului

29.07.2026
Rețeaua de socializare X acuză Australia că încearcă să extindă puterile autorității de reglementare a internetului
Sursa foto: Profimedia Images

Platforma X, deținută de Elon Musk, acuză Guvernul australian că încearcă să ofere autorității de reglementare a internetului puteri excesive de investigare și sancționare, în contextul înăspririi aplicării legii care interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale.

Rețeaua de socializare susține că noile măsuri ar putea intra în conflict cu legislația internațională și cu dreptul american.

Legea australiană, intrată în vigoare în decembrie anul trecut, interzice persoanelor cu vârsta sub 16 ani să dețină conturi pe platformele sociale. Actul normativ este considerat primul de acest fel la nivel mondial și a fost criticat de mai multe companii din domeniul tehnologiei, majoritatea având sediul în Statele Unite, scrie Reuters, citat de Mediafax.

X: Proiectul nu respectă principiile echității procedurale

Într-un document transmis unei comisii a Senatului australian și publicat marți, platforma X contestă proiectul prin care autoritatea eSafety Commissioner ar urma să primească competențe extinse pentru solicitarea de documente și informații, precum și posibilitatea de a aplica amenzi de până la 99 de milioane de dolari australieni.

Compania susține că modificările legislative ar permite autorităților australiene să solicite documente inclusiv unor persoane sau entități din afara Australiei, doar pe baza afilierii acestora cu o companie vizată de investigație.

Potrivit X, o astfel de prevedere intră „în conflict evident” cu principiile juridice internaționale și ar putea afecta relațiile dintre state prin ignorarea jurisdicțiilor străine. Compania mai afirmă că proiectul nu respectă principiile echității procedurale, protecției vieții private și ar putea avea efecte negative asupra economiei digitale australiene.

Elon Musk nu este de acord cu legislația australiană

Elon Musk, proprietarul rețelei de socializare X, s-a pronunțat anterior împotriva legislației australiene, afirmând că interdicția privind accesul minorilor la rețelele sociale reprezintă „o metodă indirectă de a controla accesul la internet al tuturor australienilor”.

În paralel, o comisie a Congresului Statelor Unite a solicitat șefei autorității eSafety să depună mărturie, acuzând instituția că pune în pericol libertatea de exprimare a cetățenilor americani. Autoritatea australiană susține că actualele competențe sunt insuficiente pentru verificarea modului în care platformele respectă legea privind protecția minorilor.

Potrivit eSafety, instituția depinde în mare măsură de informațiile furnizate voluntar de companiile de tehnologie și nu poate solicita documente de la furnizorii externi care dezvoltă sistemele de verificare a vârstei utilizatorilor. Între timp, Google, prin YouTube, și TikTok au transmis că, în prezent, nu există o metodă complet sigură prin care utilizatorii minori să poată fi identificați și blocați automat.

Proiectul de lege care acordă noile competențe autorității australiene nu a fost încă adoptat de Parlament. Comisia Senatului urmează să își prezinte concluziile până la 25 august.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult