A apărut Google Chrome 11

28.04.2011
A apărut Google Chrome 11

Google Chrome 11.0.696.57 este prima versiune
oficială din generaţia Google Chrome 11, recomandată tuturor
categoriilor de utilizatori şi lansată simultan pentru platforma
Windows, Mac, Linux şi
Chrome OS
.


Pe lângă numeroase bug fix-uri şi optimizări de performanţă,
Chrome
11
include şi câteva facilităţi noi şi foarte interesante.

API-ul HTML5 a primit suport pentru recunoaştere vocală
şi funcţionalitate text-to-spech,
permiţând integrarea
unui set mai bogat de facilităţi în aplicaţiile (web
apps
) create pentru Google Chrome 11.

Foarte apreciată printre posesorii dispozitivelor cu sistem de
operare Android, funcţia de recunoaştere vocală din Chrome 11 oferă
o funcţionalitate asemănătoare celei întâlnite la dispozitivele
smartphone. Motorul de recunoaştere vocală are totuşi unele
limitări, existând situaţii în care rostirea cuvintelor cu un
accent pronunţat, sau prea repede, poate duce la generarea unui
număr ridicat de erori de interpretare.

Lista facilităţilor nou introduse de Google Chrome 11 mai
cuprinde suport pentru accelerare 3D a elementelor
CSS, un application screen asemănător celui
întâlnit la dispozitivele smartphone cu Android şi o versiune
restilizată a logo-ului
Google Chrome
.

Interfaţa din Google Chrome 11 nu a suferit schimbări importante
faţă de Chrome
10
şi păstrează un set de facilităţi similar: manager de parole
cu funcţie de sicnronizare, meniu Settings cu funcţie integrată de
căutare, suport pentru decodare asistată de GPU a conţinutului
video, motor java script şi Flash player integrat, respectiv
tehnologie sandbox pentru mai multă siguranţă la navigarea
paginilor web cu reputaţie îndoielnică.

Tags: