Cum arăta AcornOS, alternativa iOS pentru un iPhone cu „roată” ce nu a mai văzut lumina zilei

09.01.2017

Interfaţa iPhone ar fi putut arăta cu totul diferit de ceea ce cunoaştem în prezent, dacă nu ar fi fost o alegere inspirată făcută de CEO-ul Apple, Steve Jobs, acum mai bine de 10 ani.

Deşi a fost lansat în anul 2007, chiar în ziua de 9 ianuarie, iPhone a existat în diverse versiuni prototip încă din anul 2005, una dintre acestea folosind un design inspirat de cel al media player-ului iPod.

Brevetat de Apple cu numele AcornOS, sistemul de operare-prototip afişa o replică virtuală a rotiţei de navigare prezentă la dispozitivele iPod. Echipat cu acest OS, primul model iPhone ar fi fost dezvăluit ca o versiune iPod îmbunătăţită, prevăzută şi cu funcţie de telefonie.

Abandonat fără ca hardware-ul pe care ar fi urmat să ruleze să mai fie creat, AcornOS a fost surprins într-un scurt clip video, afişând o interfaţă ce pare destinată unui ecran mult mai mic. Confirmând rolul ca şi platformă software pentru un telefon mobil, interfaţa AcornOS conţine meniu pentru apelare, agendă de contacte şi funcţie pentru trimiterea de SMS-uri.

Din fericire, iPhone-ul creat de echipa aflată în spatele seriei de produse iPod a fost abandonat în favoarea unui alt prototip inspirat de Scott Forstall şi echipa sa mult mai experimentată, responsabilă cu dezvoltarea platformei Mac OS.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult