Folosit deja pe 500 milioane de dispozitive, Windows 10 este pe cale să devină cea mai populară versiune de Windows

11.05.2017
Folosit deja pe 500 milioane de dispozitive, Windows 10 este pe cale să devină cea mai populară versiune de Windows

În creştere faţă de anul trecut cu 200 milioane de dispozitive, Windows 10 nu pare că va atinge ţinta de 1 miliard utilizatori dorită de Microsoft pentru anul viitor, însă s-ar putea apropia destul de mult de acest ideal.

Lansat oficial în data de 15 iulie 2015, Windows 10 va împlini 3 ani abia în 2018, dublarea numărului de utilizatori în spaţiul unui singur an părând puţin probabilă. Chiar şi aşa, campaniile agresive de promovare şi oferta pentru upgrade propusă utilizatorilor de Windows 7 şi Windows 8/8.1 par să fi dat roade. Între timp, actualizările succesive şi maturizarea sistemului de operare au ajuns să aibă o contribuţie decisivă în atragerea de noi utilizatori, însă mai este de luat în calcul şi strategia mai puţin rezonabilă de a limita artificial compatibilitatea sistemului Windows 7 cu PC-uri de generaţie mai nouă (ex. cele echipate cu procesoare AMD Ryzen).

O provocare mult mai dificilă pentru Microsoft rămâne convingerea utilizatorilor din mediul Enterprise, mai rezistenţi la schimbare, să accepte upgrade-ul la Windows 10.

Din păcate parcursul sistemului Windows 10 este umbrit de eşecul total al versiunii Mobile. Astfel, în timp ce planul iniţial anunţat de Microsoft era atingerea unei ţinţe de 1 miliard dispozitive cu sistem Windows 10 Mobile în doi-trei ani de la lansare, estimările revizuite prognozau nu mai mult de 50 milioane dispozitive vândute anual. În prezent, rata de adopţie a sistemului Windows 10 Mobile este aproximativ zero.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult