Google adaugă opțiunea de arhivare pentru aplicațiile de Android

06.12.2022
Google adaugă opțiunea de arhivare pentru aplicațiile de Android

Google Android va permite ”arhivarea” aplicațiilor rar folosite, ca alternativă la dezinstalarea permanentă. Deosebit de utilă amatorilor de jocuri pe Android care ar dori să încerce un alt titlu fără a pierde salvările realizate în jocul actual, noua funcție permite păstrarea setărilor personalizate în spațiul cloud, până când decizi să revii asupra aplicației respective.

Aplicațiile astfel arhivate vor ocupa cu până la 60% mai puțin spațiu de stocare, putând fi restaurate în câteva secunde dacă ai din nou nevoie de ele.

Opțiunea de arhivare a devenit posibilă prin introducerea unui nou tip de APK, facilitând „spargerea” aplicațiilor în pachete mai mici, separând elementele care asigură funcționalitatea esențială (ex. recepționarea de notificări, afișarea interfeței) de funcțiile mai avansate sau pur și simplu rar folosite. Tehnologia intenționată în primul rând să reducă volumul de date descărcat și timpii de aplicare ai actualizărilor va permite în curând și reducerea efectivă a dimensiunii aplicațiilor instalate, prin reîmpachetarea acestora în APK-uri create local, care conțin inclusiv setările personalizate de utilizator.

Altfel spus, aplicația nu este complet dezinstalată, fișierele esențiale putând fi oricând re-descărcate din Play Store.

Aparent, nu toate aplicațiile de Android vor suporta arhivare, dezvoltatorii putând să opteze pur și simplu împotriva suportului archived APK. În astfel de situații, aplicațiile rar utilizate vor avea pur și simplu afișată opțiunea ”Dezinstalare”, de folosit în caz că utilizatorul nu le mai consideră folositoare.

O altă noutate este afișarea unei „bule” pentru aplicațiile aflate în proces de instalare sau actualizare, informând utilizatorii despre starea acestora. În formula actuală, aplicațiile instalate sau actualizate pot fi urmărite din interfața Play Store, sau cu ajutorul alertelor de notificare afișate temporar. În noua formulă, pe ecranul telefoanelor cu Android va apărea o „bulă” nu foarte diferită celei afișate pentru anunțarea mesajelor primite pe Facebook Messenger, utilizatorii decizând dacă să interacționeze cu aceasta pentru informații suplimentare. Alternativ, o poți ignora trăgând-o în afara ecranului.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult