Google Maps primeşte suport pentru indicaţii Turn-By-Turn în modul de navigare offline

Google Maps primeşte suport pentru indicaţii Turn-By-Turn în modul de navigare offline

Google este pe cale să îmbunătăţească suportul pentru utilizarea offline a aplicaţiei Maps, permiţând folosirea modului de navigare Turn-By-Turn şi în lipsa unei conexiuni active la internet.

Astfel utilizatorii care doresc să folosească aplicaţia Maps în modul offline, folosind hărţile salvate în memoria telefonului mobil sau tabletei, vor avea disponibilă întreaga funcţionalitate a unui sistem de navigare GPS. Deoarece funcţia de poziţionare GPS nu depinde de prezenţa unei conexiuni la internet, telefonul mobil va putea oferi în continuare indicaţii pentru traseul de parcurs şi calcula timpul rămas până la destinaţie folosind informaţiile păstrate offline, chiar şi în cazul pierderii conexiunii la internet.

Google Maps primeşte suport pentru indicaţii Turn-By-Turn în modul de navigare offline

Simultan, Google a anunţat modificări similare şi în alte aplicaţii populare, cum ar fi web browserul Chrome, promiţând o mai bună experienţă la utilizarea offline în regiuni cu infrastructură de comunicaţii slab dezvoltată. Astfel, utilizatorii versiunii mobile a web browser-ului Chrome pot salva liste cu rezultatele la căutări şi chiar pagini întregi, iar utilizatorii aplicaţiei YouTube vor putea păstra filmuleţe în memoria dispozitivului pentru vizionare offline.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult