Google Now Launcher, pe cale să fie eliminat din magazinul Play Store

09.04.2023
Google Now Launcher, pe cale să fie eliminat din magazinul Play Store

Lansat în urmă cu 10 ani, Google Now Launcher a fost una dintre cele mai populare alternative pentru skin-urile Android preinstalate de producătorii OEM, apreciat pentru experiența Android-pură și viteza cu care rula chiar și pe dispozitive nu tocmai puternice.

Apreciat de mulţi utilizatori pentru consumul mic de resurse, Google Now Launcher a debutat odată cu seria de telefoane Nexus 5, echipate la vremea aceea cu versiunea Android 4.4 KitKat. Disponibil pentru instalare şi ca aplicaţie separată, Now Launcher oferea o alternativă cu design minimalist la interfaţa personalizată aplicată de producătorii dispozitivelor cu sistem Android, deseori îmbunătăţind performanţele acestora.

Între timp lucrurile s-au schimbat, alternative precum Nova Launcher oferind un design modernizat şi mai multe facilităţi, soluţia furnizată de Google devenind în cele din urmă irelevantă.  Neoficial, utilizatorii pot substitui Google Now Launcher cu Pixel Launcher, o versiune portabilă a interfeţei standard livrată pe telefoanele Google Pixel şi Pixel 2.

Marcat încă din anul 2018 drept incompatibil cu majoritatea dispozitivelor şi blocat de la instalare, Google Now Launcher nu se mai numără de ceva timp printre opţiunile facile pentru cosmetizarea interfeţei Android. Însă aplicația a rămas în colecțiile personalizate atașate conturilor Google deținute de utilizatori care l-au folosit în trecut, putând fi reinstalat pe măcar unele dintre dispozitivele acestora

Potrivit indiciilor extrase din codul celei mai recente versiuni beta a aplicației Google, dezvoltatorul Android a va dezactiva complet vechiul Now Launcher la finalul acestei luni, dispozitivele care încă îl folosesc urmând să fie comutate automat la skin-ul implicit livrat cu respectiva versiune de firmware.

Aparent, principalul beneficiu din înlăturarea codului Now Launcher este reducerea ușoară a dimensiunii de instalare pentru Google app, contribuind la îmbunătățirea probabil insesizabilă a performanțelor pentru restul dispozitivelor cu Android, conectate la serviciile Google.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult