Google simplifică accesul la aplicaţiile de Android disponibile în versiune beta

16.05.2016
Google simplifică accesul la aplicaţiile de Android disponibile în versiune beta

Dacă până, cum testarea aplicaţiilor pentru Android disponibile în versiune beta presupunea câteva etape intermediare, cum ar fi vizitarea website-ului dezvoltatorului sau alăturarea într-o comunitate online, de acum vom putea face asta cu doar câteva atingeri de ecran, direct din magazinul Google Play.

Google va oferi o versiune actualizată pentru aplicaţia Play Store, permiţând utilizatorilor să se alăture campaniilor de testare şi să descarce versiuni beta ale aplicaţiilor direct din pagina oficială a acestora. Unele campanii de testare ar putea solicita înrolare în comunitatea Google+, însă etapa accesării unui website extern şi descărcarea kit-ului de instalare din surse potenţial riscante vor dispărea.

Versiunea actualizată Google Play Store va informa şi despre aplicaţiile disponibile doar în stadiul Beta, fără existenţa unei versiuni finale oficială.

În loc de review-uri adresate altor vizitatori, comentariile lăsate pentru aplicaţiile aflate la stadiu beta vor ajunge direct la dezvoltatori, ajutând identificarea şi remedierea problemelor.

Google Play Store primeşte coduri de activare pentru conţinut

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult