Here Maps renunţă la suportul pentru Windows 10

16.03.2016
Here Maps renunţă la suportul pentru Windows 10

Here Maps a fost unul dintre motivele principale pentru care mulţi renunţau să facă trecerea de la Windows Phone la Android sau iOS. Odată cu lansarea serviciului deţinut cândva de Microsoft şi Nokia pe alte platforme, trecerea a fost mai uşoară. Acum însă, utilizatorii de Windows 10 Mobile vor avea un motiv în minus de a rămâne pe platforma Microsoft, întrucât Here Maps încetează suportul pentru acest sistem de operare.

Începând cu data de 29 martie 2016, aplicaţiile cu branding Here nu vor mai fi disponibile pe Windows Store. Acestea vor mai funcţiona însă trei luni, până pe 30 iunie 2016, după care vor deveni simple pictograme într-un meniu, întrucât nu vor mai avea acces la serverele Here. Motivul pentru care există o dată exactă pentru închiderea versiunilor pentru Windows este insistenţa Microsoft de a rescrie aplicaţiile aproape de la zero, pentru a fi compatibile cu standardul Universal Windows App pentru Windows 10 şi Windows 10 Mobile.

Se pare că noua conducere Here Maps, alianţa dintre BMW, Audi şi Daimler AG, a decis să nu investească resurse în plus pentru dezvoltarea versiunilor pentru platforma mobilă Windows. Aplicaţia implicită de hărţi realizată de Microsoft va funcţiona în continuare, primind conţinut de pe serverele Here, însă aceasta este dezvoltată direct de către deţinătorul platformei.

Cei care încă folosesc smartphone-uri Windows Phone 8 sau PC cu Windows 8 vor fi neafectaţi de aceste schimbări. Aplicaţiile vechi vor funcţiona fără probleme, însă acestea nu vor mai primi actualizări în viitor. Această decizie se aplică şi la acurateţea hărţilor, care nu vor mai primi actualizări în versiunea de Windows Phone.