Lansarea Windows 8 a fost confirmată oficial pentru luna octombrie

Lansarea Windows 8 a fost confirmată oficial pentru luna octombrie

În cadrul conferinţei Microsoft Worldwide Partner Conference, a cărei deschidere a avut loc în cursul serii trecute în Toronto, Canada, vicepreşedintele diviziei Corporate şi directorul financiar Tami Reller a anunţat că viitorul sistem de operare Windows 8 va atinge stadiul Release to manufacturing (RTM) la începutul lunii august, respectând astfel promisiunea făcută acum două luni.

Dacă integratorii vor putea avea acces la Windows 8 începând cu august, utilizatorii îl vor putea găsi pe rafturile magazinelor undeva către sfârşitul lunii octombrie. Această dată de lansare, care a fost pentru prima dată menţionată de către Bloomberg în luna martie, nu a fost până acum confirmată oficial de către Microsoft.

Cei care au testat versiunile Developer Preview sau Consumer Preview şi sunt suficient de interesaţi de noile opţiuni sau de noua interfaţă Metro pot sta acum liniştiţi: sistemul de operare a intrat în linie dreaptă şi se îndreptă sigur către lansare.

Windows 8 Metro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News